Londra a anunțat luni seară o serie de măsuri pentru a stimula puternicul său sector financiar în speranța de a canaliza zeci de miliarde de lire sterline de la fondurile de pensii către întreprinderile britanice, potrivit AFP.

Rishi Sunak si Jeremy HuntFoto: Simon Walker / Avalon / Profimedia Images

Anunțurile au fost făcute în timpul discursului anual al ministrului britanic de finanțe, Jeremy Hunt, adresat comunității de afaceri britanice la Mansion House, reședința oficială a primarului Londrei.

Cancelarul Trezoreriei (titlul oficial al lui Hunt) s-a referit în special la un acord, încheiat sub egida sa și a lordului Nicholas Lyons, între marile fonduri de pensii britanice de a aloca 5% din activele lor unor companii necotate.

Această inițiativă ar putea debloca „până la 50 de miliarde de lire sterline de investiții” până în 2030, dacă și celelalte fonduri se vor alătura mișcării, a estimat luni seara Hunt.

Prioritatea autorităților britanice este de a combate inflația, care este cea mai ridicată din țările G7, iar creșterile de dobândă ale Băncii Angliei cresc riscul de recesiune în economie.

„Este crucial (...) să reducem inflația la ținta de 2%”, care „asigură un mediu de stabilitate a prețurilor în care economia britanică poate prospera”, a declarat Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, care a vorbit tot luni seară la Mansion House.

Dar creșterea pe termen lung este a doua prioritate a guvernului, iar aceasta va fi ajutată de „puterea financiară a Marii Britanii, care va oferi un nivel de trai mai ridicat și servicii publice mai bine finanțate” pentru poporul britanic, a spus Hunt.

Luni seara, cancelarul a anunțat, de asemenea, un nou cadru pentru fondurile de pensii, cu scopul de a îmbunătăți randamentele pentru pensionari.

Fondurile cu randamente mai mici decât altele ar putea fi obligate de către autoritatea de reglementare a sectorului să fie „grupate în scheme mai mari și mai performante”, potrivit unui comunicat de presă al guvernului.

Executivul britanic intenționează, de asemenea, să simplifice și să faciliteze listarea companiilor la bursă, în condițiile în care numărul candidaților pe piața britanică s-a prăbușit anul trecut.

Londra va înființa, de asemenea, un nou tip de centru financiar „care va permite companiilor necotate să aibă acces la piețele de capital fără a se lista la bursă”, pentru a le susține creșterea.

Centrul financiar aplaudă aceste anunțuri „ambițioase, pragmatice și necesare”, care „vor sta la baza viitorului succes al sectorului în Marea Britanie”, potrivit lui Miles Celic, director al TheCityUK, unul dintre cele mai importante grupuri de lobby financiar din Londra.