Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a afirmat duminica, in cadrul Forumumului Energetic Regional, ca listarea la bursa a Nuclearelectrica va avea loc in mandatul viitorului Executiv, transmite NewsIn.

“Nuclearelectrica si-a stabilit deja consultantului juridic si urmeaza sa organizeze o licitatie pentru selectarea celorlalti consultanti. Acum nu este un moment favorabil listarii. Sunt probleme de lichidate. Listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a Nuclearelectrica depinde de evolutia indicelui bursier si de pozitia fondurilor de investitii (inclusiv cele straine). Las aceasta listare in seama Guvernului care va urma”, a declarat Varujan Vosganian.

Potrivit presedintelui BVB, Stere Farmache, Nuclearelectrica nu se va lista la bursa in acest an in conditiile in care procesul nu a fost inca demarat, iar pentru o oferta publica initiala de acest tip este nevoie de sase pana la noua luni.

La sfarsitul anului trecut, ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, spunea ca ministerul vrea sa listeze in 2008 la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) cate 10% din actiunile societatilor Romgaz, Nuclearelectrica si Hidroelectrica.