Bursa Romana de Marfuri va desfasura, in calitate de consultant - organizator, procedura de licitatie deschisa pentru achizitionarea de catre Posta Romana a serviciilor de transport aerian si handling, prin constituirea unei platforme de schimb aeriene pe Aeroportul Otopeni sau pe Aeroportul Baneasa, se arata intr-un comunicat al institutiei. Valoarea contractului, care va fi incheiat pe o durata de 3,5 ani, este estimata la 45 de milioane de euro.

La aceasta licitatie pot depune oferte firmele al caror bilant contabil arata o cifra de afaceri de minimum 12,5 milioane de euro in 2007. Garantia de participare la licitatie este de 3,15 milioane de lei (900.000 euro). Criteriul de atribuire a contractului este „pretul cel mai scazut”, se mai arata in comunicat.

Oferta si documentele care o insotesc se pot depune la sediul Companiei Nationale Posta Romana, pana la data de 28 iulie 2008, iar deschiderea ofertelor se va face in ziua urmatoare, la sediul Bursei Romana de Marfuri.

In data de 10 iunie, Posta Romana a anuntat ca va achizitiona servicii de transport aerian pentru imbunatatirea calitatii serviciilor postale si indeplinirea conditiilor de calitate recomandate de ANRCTI. In urma acestei investitii, 85% din expedierile de corespondenta interna prioritare vor ajunge la destinatie dupa numai o zi.