Guvernul a modificat miercuri Codul Fiscal, printr-o ordonanta de urgenta, astfel incat masurile de sustinere a pietei de capital anuntate in urma cu doua saptamani de Ministerul Economiei si Finantelor sa poata fi puse in practica, se arata intr-un comunicat al Executivului. Cea mai importanta astfel de masura este suspendarea impozitelor pe castigurile de la bursa in tot anul 2009.

"Am luat astazi o serie de masuri de sustinere a pietei de capital din Romania, prin incurajarea investitorilor romani si straini sa participe la tranzactiile pe Bursa de Valori Bucuresti, intr-o perioada in care evolutia burselor este afectata de criza financiara de pe pietele internationale", a afirmat primul-ministru Calin Popescu Tariceanu, la finalul sedintei de Guvern.

Potrivit acestuia, principalele modificari ale Codului Fiscal sunt neimpozitarea profitului realizat in 2009 de persoanele juridice romane din tranzactionarea titlurilor de participare pe piata autorizata si supravegheata de CNVM. De asemenea, in anul 2009 castigurile realizate de persoanele fizice nerezidente din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare, in cazul societatilor inchise nu vor fi impozitate. De acelasi regim vor beneficia si persoanele juridice straine.

De asemenea, ca masura de atragere a capitalurilor straine, s-a prevazut ca veniturile obtinute de organismele nerezidente de plasament colectiv fara personalitate juridica sa nu reprezinte venituri impozabile in Romania.

Premierul a precizat ca "aceste masuri sunt in acord cu majoritatea legislatiilor similare din statele Uniunii Europene".