Piețele europene au crescut astazi dupa ce anunțul privind acordarea de catre Abu Dhabi de ajutor financiar pentru Dubai World a liniștit temerile investitorilor privind efectele unei potențiale intrari in imposibilitate de plata a fondului din Emiratele Arabe Unite.

Abu Dhabi va furniza 10 miliarde de dolari pentru finanțarea Dubai World, o parte din suma fiind folosita pentru achitarea datoriilor de 4.1 miliarde de dolari a caror soarta a provocat incertitudinile de saptamana trecuta.

Prețurile de producție și import din Elveția au scazut in noiembrie pentru a unsprezecea luna consecutiv, datorita nivelului scazut al cererii. Declinul a incetinit la 3.3% (anual) fața de 4.7% in octombrie, conforma Biroului Federal de Statistica, in condițiile in care nivelul prețurilor a fost neschimbat fața de luna octombrie.

Excluzand prețurile la energie, prețurile au scazut cu 1.6% fața de 2008 și cu 0.2% fața de octombrie 2009. Prețurile de producție au scazut cu 1.1% fața de 2008 și cu 0.1% fața de luna anterioara, in timp ce prețurile de import au coborat cu 2.5%, respectiv 0.4%. Banca Centrala a Elveției estimeaza o reluare a creșterii prețurilor in 2010.