La Bursa din Sibiu, sedinta de miercuri a avut drept caracteristica de baza, pe segmentul futures, o evolutie descendenta care s-a intins pe tot parcursul zilei, cotatiile de pe segmentul financiar nemaiavand puterea de a evolua pe plus, ca in sesiunea anterioara, desi in cea de-a doua jumatate a zilei s-a observat o tendinta de revenire, se arata intr-un comunicat al Sibex. In ceea ce priveste lichiditatea, conditiile mentionate au fost un argument pentru adoptarea unei stari de prudenta mai evidenta.

Astfel, pana la ora 17:15, au fost incheiate cu putin sub 6.100 contracte, cu o valoare de 10,5 milioane de lei. Cei care au fost totusi activi pe piata, au exploatat faptul ca, pe semnalele deprecierilor, derivatele sunt singura oportunitate de castig prin speculatii short sau strategii de protectie a portofoliilor spot.

Pe futures, scaderile s-au observat inca de la debut, cand majoritatea participantilor a inceput sa vanda, pe acest fond preturile atingand, pentru contractele pe DESIF5 (derivatele pe actiunile SIF Oltenia) si pe indicele Dow Jones, valorile minime in jurul pranzului.

Apoi, s-a detectat o tendinta de revenire, imaginea evolutiei cotatiilor fiind una in "V". Chiar si asa, preturile nu au iesit insa din sfera corectiilor decat pentru indicele american.

"Pentru speculatorii de o zi, prima parte a sedintei a fost prielnica vanzarilor, iar cea de a doua cumpararilor, cei care au marcat profiturile short pe minime, putand castiga si pe recuperarile din a doua jumatate a zilei", a observat un broker.

Cele mai importante schimburi au avut loc pe DESIF5, simbol care s-a remarcat cu o pondere de aproape 92% din total, transferurile echivaland cu 5,58 milioane de actiuni SIF5. Scadenta iunie a fost tinta celor mai intense speculatii realizate intre minimul de 1,1862 si maximul 1,228 lei, diferenta dintre minim si maxim fiind de 418 puncte. Cotatia DESIF5 septembrie a inchis la 1,2170 lei/actiune, in minus cu 3,03% iar cea a DESIF5 decembrie la 1,2219 lei, in minus cu 3,78%.

Dupa ce marti cresterile cotatiilor DEDJIA_RON s-au reflectat in volumul ridicat, miercuri corectiile au reprezentat reversul medaliei, asteptarea fiind starea de baza. Pana la ora 17:15, se puteau observa circa 400 contracte DEDJIA_RON, incheiate preponderent pe scadenta septembrie, pe fondul unei evolutii majoritar descendente. Deschiderea pozitiva de pe Wall-Street s-a facut insa simtita rapid si la bursa sibiana, unde cotatia futures a indicelui american a reusit sa intre pe teritoriu pozitiv in jurul orei 17:00, sub influenta de peste ocean.

In ceea ce priveste euro, tendinta de echilibru a cursului oficial al BNR din ultimele doua zile, cand variatiile nu au mai fost la fel de ample, s-a reflectat si pe futures, unde euro nu a mai avut variatii agresive fata de moneda nationala. Transferurile au totalizat 101 contracte EURO/RON, pretul futures pentru septembrie stationand la 4,31 lei, iar cel pentru decembrie castigand 1,2 bani, pana la 4,375 lei.