Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis pe plus ultima sesiune de tranzactionare a saptamanii, desi indicii bursieri s-au aflat in teritoriu negativ in cea mai mare parte a sedintei.

Indicele compozit al pietei, BET-C, a avansat cu 0,39%, pana la 3.437,91 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, a urcat cu 0,38%, la 5.797,61 puncte.

BET-FI, indicele societatilor de investitii financiare, a castigat 0,73% si a ajuns la valoarea de 25.290,59 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii tranzactionate, s-a apreciat cu 0,30%, pana la 540,85 puncte, in vreme ce BET-NG, care masoara evolutia companiilor energetice si de utilitati, a crescut cu 0,23%, la 800,82 puncte.

Rulajul de pe piata actiunilor s-a mentinut la un nivel modest, de 22,44 milioane de lei, echivalentul a 5,44 milioane de euro, in usoara scadere comparativ cu sedinta anterioara.

SIF Moldova (-5,00%) a ocupat primul loc in topul lichiditatii, cu un rulaj de 4,22 milioane de lei, fiind urmat de SIF Oltenia (0,00%), cu schimburi de 2,89 milioane de lei, si Fondul Proprietatea (+2,57%), cu 2,67 milioane de lei. Banca Transilvania (-0,26%) si SIF Muntenia (+1,31%), cu schimburi de 2,62 milioane de lei, respectiv 1,81 milioane de lei, se afla pe ultimele locuri in top.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 41.453 lei, iar cele cu unitati OTP Green Energy si iFond Gold au fost de 18.715 lei, respectiv 453 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 1,21 milioane de lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate patru contracte avand ca activ suport pretul aurului cu scadenta in luna iunie, la un pret mediu de 1.485,5 lei si o valoare de 29.710 lei, si un contract pe titlurile SIF Oltenia cu aceeasi scadenta, la un pret de 1,56 lei si o valoare de 3.900 lei.