Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Rata şomajului în Uniunea Europeană a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii zece ani

de Ionut Baias     HotNews.ro
Marţi, 3 iulie 2018, 23:39 Economie | Cariere


Aglomeratie la declaratiile de somaj
Foto: Hotnews
Rata şomajului în zona euro a scăzut la 8,4 la sută în luna mai, iar la nivelul întregii Uniuni Europene a fost de 7,0 la sută, cele mai mici valori din ultimii zece ani, anunţă Eurostat, citat de Mediafax.

Cehia are cea mai scăzută rată a şomajului, de 2,3 la sută, fiind urmată de Germania, cu 3,4 la sută.

Şomajul este cel mai ridicat în Grecia (20,1 la sută) şi în Spania (15,8 la sută).

Comparativ, rata şomajului în Statele Unite ale Americii a fost la nivelul de 3,8 la sută în luna mai, notează publicaţia EUObserver.

În România

Rata şomajului în luna mai a acestui an a stagnat la 4,6%, date ajustate sezonier, acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna precedentă, arată datele transmise luni de Institutul Naţional de Statistică, potrivit news.ro.

În luna aprilie, rata şomajului a crescut cu 0,2 puncte procentuale, până la 4,6%, date ajustate sezonier, faţă de cea înregistrată în luna precedentă.

În mai, numărul şomerilor a crescut uşor faţă de luna precedentă. ”Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna mai a anului 2018 a fost de 413.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (411.000 persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (470.000 persoane)”, se arată în comunicat.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,1% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,7% pentru luna mai 2018 (4,1% în cazul bărbaţilor şi 3,2% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2018.

















739 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version