Tim Cook, seful Apple, este cel mai bine platit director american din 2011, urmat de Larry Ellison (Oracle)
Cook, care a preluat conducerea Apple in august, la doua luni dupa moartea fondatorului companiei, Steve Jobs, are o remuneratie de 377,98 milioane de dolari.
In total, Cook a castigat 900.000 de dolari in salarii si prime de performanta. Majoritatea veniturilor provine dintr-un milion de actiuni, supuse unor restrictii, care i-au fost acordate in momentul numirii sale in aceasta functie.
Fondatorul si directorul general al Oracle, Larry Ellison, ocupa locul doi, cu 76,01 milioane de dolari.
Aceste cifre, obtinute din rapoartele anuale ale actionarilor, au fost compilate de Hay Group pentru Wall Street Journal si se refera la 300 dintre cele mai mari societati cotate in Statele Unite, din punct de vedere al cifrei de afaceri.
Directorul televiziunii CBS, Leslie Moonves, ocupa locul trei, cu 69,32 milioane de dolari, urmat de directorul general al retailerului american JCPenney, Ronald Johnson (53,27 milioane de dolari), recrutat de Apple in noiembrie.
Presedintele director general al Motorola Mobility, Sanjay Jha, se afla pe locul cinci, cu 46,59 milioane de dolari.
In Top 10 se regasesc numele directorilor Citigroup, Viacom, Motorola Solutions, Walt Disney si Ford.
Wall Street Journal a notat ca remuneratia lui Cook este cea mai mare inregistrata din anul 2006. Dar cotidianul precizeaza ca Apple a explicat actionarilor ca obtinerea acestor actiuni este valabila pentru urmatorii 10 ani. Jumatate din actiunile acordate va trebui pastrata cel putin pana in 2016, iar restul cel putin pana in 2021.

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri
Ia mai redu-le salarii la amarashtenii de la suport si development pentru nerealizari, ca doar nimic nu e perfect si clienti nemultumitzi exista tot timpul, iar tu trage-ti un salar si mai baban si prime si mai si.
Doar, deh, e musai sa ai McLaran F1 si un F16 la caz de nevoie shi sa te iei la hartza cu FAA pt nerespectarea regulilor de trafic aerian! Ori, cum asta costa si a crescut shi pretzul la benzina, e musai sa-ti mai mareshti salariul.
Si, ma rog, poate-tzi mai faci un upgrade la nevasta. parca asta pe care o ai e versiunea 4. Sau, am ramas eu in urma shi am pierdut socoteala?
Oracle nu merge prost. Anumite divizii insa nu merg nici bine :).
Ellison ia salariul ala din diverse motive. Primul e ca si el, la fel ca si tine, are un contract. Tu nu ai nicio responsabilitate, nu-ti asumi niciun risc si te pierzi in masa de angajati mediocri. Contributia ta e una infima, neglijabila si foarte usor de inlocuit. El conduce o companie cu venituri anuale mai mari decat bugetul de care dispune guvernul Romaniei. El a fondat compania respectiva si a dat de munca la cateva sute de mii de oameni. Tot el trebuie sa dea seama in fata actionarilor de situatia companie an de an. Cand nu mai merge compania, Larry poate fi schimbat din functie prin votul actionarilor. Etc.
Cat despre salariu, in general, fiecare e platit in functie de cat valoreaza. Asta chiar e un adevar general valabil. Vrei salariu ca al lui Larry??? Ce-ar fi sa construiesti o firma ca a lui si apoi mai vorbim. Doar ca sigur nu te duce capul.
Atat.
"Cat esti de bun" - asta e o chestiune extrem de discutabila. Depinde in principal de criteriile pe care le aplici si de scara de valori pe care o ai.
E neaparat ca Larry Ellisson, care mai piloteaza uneori si F16 e "mai bun" decat Steve Ballmer? N-as putea spune...
Dar, inafara de catzi bani are cineva, e important si ce anume apreciaza cel mai mult in viatza acea persoana.
Cat despre majoritatea, e problema lor ce salarii isi pun, daca companie pe care o conduc isi poate permite.
Daca tu acum ti-ai face o companie si ar ajunge multimilionara, ti-ai trage case peste case si masini de masini, fara sa-ti pese de ala de doarme-ntr-o cutie.
Este in tendinta umana sa aplice un anumit dublu)-standard cand este vorba de rasplatirea rezultatelor:
1. pe de o parte, suntem de acord sa spunem: "Bravo lor, stiu sa isi conduca firmele, sa ia cacti bani vor"
2. pe de alta parte, nu ne place sa spunem: "Bravo Petrom, stie sa isi conduca operatiunile, sa obtina cat profit vrea"
Este normal ca daca aduci un spor de valoare, tu ca stakeholder sa iti primesti partea; totusi, gandeste-te cate salarii de muncitor chinez castiga acest Cuc. Ce ar face dl Cuc fara muncitorii chinezi care dorm pe mesele din cantine de obositi ce sunt? Dl Cuc bea sampanie cu partenerii de afaceri si priveste prezentari powerpoint, iar pentru asta primeste sute de milioane; in schimb, cei care produc maretul iDevice primesc amenintari de la shefutzi si 50 dolari pe saptamana.
Putem spune ca marimea salariului este justificata daca o privim ca si cost de inlocuire a persoanei respective: un muncitor chinez poate fi gasit oricand, dar un Cuc foarte greu; oare chiar asa sa fie?
Nu am auzit niciodata ca cineva din compania Apple sa ofere ceva societatii, si nu este vorba de milogeala, ci de o atitudine etica.
Bill Gates are o fundatie cu un bute de zeci de miliarde de dolari; insusi Bil Gates a donat sute de milioane de dolari pentru aceasta fundatie.
Prietenul sau Warren Buffett va dona 85% din averea sa pentru fundatia lui Bill Gates.
Nu am auzit niciodata despre careva din Apple sa face vreo donatie, desi este compania cu cea mai mare rezerva de cash...
De ce oare?
Sa fie sanatos mr Cuc cu toate sutele de milioane pe care le are...
Daca vrea sa se arate in mass-media ca e grozav, cum e Larry Ellisson sau Bill Gates sau daca vrea sa fie mai discret, cum e cazul cu Tim Cook.
Bill Gates vrea sa-si creeze o anumita imagine prin fundatia caritabila.
Larry Ellisson vrea sa se dea cat mai mare cu yacht-uri, masini de curse si avioane.
Iar altzii, ca Tim Cook, vrea sa aiba o viatza personala cat mai discreta. Nu se afirma ca e gay afishandu-se la gay-parades, iar acest fapt nu afecteaza in nici un fel afacerile Apple.
Oare cum e mai bine?
Spui asta deoarece pentru tine probabil totul se reduce la imagine si simti nevoia sa explici totul relativ la aceasta. Ploua afara si Bill Gates isi ia o pelerina albastra ... e din cauza imaginii pe care doreste sa si-o construiasca domne'.
Nu toti pun imaginea pe primul plan. Un om ca Bill Gates, de exemplu, e manat mai degraba de dorinta de a-si vedea un vis implinit, de a construi ceva, de a implementa un plan pentru ca el il considera necesar, etc.
Oamenii mediocri si fara prea multe idei normal ca nu vor vedea toate astea si nu vor putea face o analiza cat-de-cat obiectiva. Ei vor reduce totul la perspectiva lor, nu vor putea observa ce urmaresc altii de fapt si vor judeca totul relativ la ce-i intereseaza pe ei (constient sau sub-constient).
Cu ocazia asta aflam foarte multe despre tine, de fapt. Un soricel care vrea sa descrie un leu il va descrie doar din perspectiva soricelului. Ghici ce faci si tu :)
In rest, pari total pe langa iar subiectul te depaseste.
Pana si cel mai amarat roman ar putea sa doneze lunar 50 de bani sau un leu din salariul sau pensia sa. Un singur leu. S-ar aduna lunar cateva milioane, suficient cat sa faci un azil sau o gradinita!
Dar cati doneaza un leu?
Aproape nimeni!
Mai bine dau ca fraierii cate 10 lei la biserica!
Dar un leu pt un oarecare copil flamand...nu prea da nimeni. Ma refer la categoria celor care intr-adevar au salarii si pensii de nimic.
Milionarii si miliardarii doneaza mai mult decat milioane de amarati la un loc.
Ca o fac pt imagine, ca o fac pt ca isi linistesc sufletul...e treaba lor.
Dar la donatii, te asigur ca cei saraci sunt mult mai avari decat cei bogati!
Suna normal, desigur, dar, asa cum am spus, chiar si cu o pensie de 300 de lei sau un salariu de 800 de lei, daca vrei intr-adevar, poti sa donezi 50 de bani sau 2 lei.
Dar prea putini fac asta
Pt ca sunt saraci.
Da.
Dar exista si oameni care n-au nici macar acel leu.
Aia ce sunt?
Paria?
Daca intram pe panta asta, te asigur ca saracii se ajuta intre ei, mult mai putin decat ii ajuta "bogatii".