Introducere
La inceputul anilor 1920, Max Ausnit, devenit ulterior unul dintre principalii industriasi ai Romaniei, a preluat fabrica de sarma si cuie din Galati fondata de tatal sau si a transformat-o intr-un complex siderurgic denumit Uzinele Metalurgice Titan Nadrag Calan ("TNC"). Acest complex includea o noua uzina siderurgica la Ferdinand, cunoscuta in prezent ca Otelu Rosu care, alaturi de numeroase filiale precum Magazinele Unite si Socomet, avea aproximativ 10.000 de angajati. Complexul industrial detinea proprietati importante in industria siderurgica afara de TNC, dar toate proprietatile sale au fost confiscate de regimul pronazist din Romania din simplul motiv ca proprietarul, Max Ausnit, era evreu. Ulterior aceste proprietati au fost confiscate din nou, de catre regimul comunist care a urmat. Max Ausnit a fost vanat ca evreu si capitalist de o serie de guverne romane si a fugit din Romania fiind in pericol de a-si pierde viata de doua ori. In prezent fiul si mostenitorii sai sunt supusi aceluiasi bigotism si aceleiasi nedreptati, de data aceasta prin indolenta, ostilitatea si prejudecata recentelor guverne romane. In timp ce familiile fiecarui industrias roman important au primit despagubiri acceptabile pentru furtul in masa al proprietatilor lor, mostenitorii unicului industrias evreu important din Romania au primit doar o mica parte din ceea ce le-a fost furat, iar solicitarea lor majora de restituire a fost amanata si impiedicata de abuzul de putere al birocratilor romani, a caror intentie a fost sa priveze aceasta familie de ceea ce autoritatile si instantele romanesti au stabilit cu mult timp in urma ca le apartine de drept.
Statul roman ascunde probe in cazul TNC
Procesul de restituire pentru actiunile detinute de familia Ausnit la TNC a inceput in 2001 cand, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 10/2001, Steven Ausnit si fratele sau, Robert - ambii cetateni americani - au depus o cerere de restituire la autoritatile romane. Familia Ausnit a furnizat apoi documentele necesare si pe care le-a avut la dispozitie in acel moment, in sustinerea cererii lor, la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ("AVAS"), organismul care, potrivit legii, emite decizii cu privire la cererile de restituire. Desigur, fortat sa paraseasca Romania, Max Ausnit a avut putine posibilitati de a strange documentele care sa-i ateste calitatea de proprietar a numeroase proprietati, astfel incat familia sa nu s-a aflat in posesia tuturor dovezilor solicitate de catre statul roman. In ciuda faptului ca dreptul de proprietate al lui Max Ausnit asupra TNC constituia un fapt istoric, binecunoscut si semnificativ, si ca toate documentele care dovedesc acest fapt s-au aflat sub controlul exclusiv al guvernului roman de la confiscarea TNC, Romania a cerut totusi familiei Ausnit sa furnizeze dovezile care se aflau in posesia statului. Pentru a raspunde acestei solicitari, au fost depuse de catre familia Ausnit, in repetate randuri, cereri la Arhivele Nationale ale Romaniei, dar si la mai multe birouri din subordinea acestora, pentru eliberarea documentelor referitoare la TNC si, de fiecare data, familia a fost informata ca documentele solicitate nu exista.
In 2007, la sase ani de la demararea procesului de restituire si la doi ani de la depunerea tuturor documentelor necesare, AVAS a respins cererea de restituire pentru TNC, in special pe motiv ca nu au existat suficiente documente depuse la dosar pentru ca AVAS sa fie in masura sa stabileasca valoarea activului net si, prin urmare, cuantumul despagubirilor la care familia ar avea dreptul. Familia Ausnit a atacat decizia AVAS in instanta. Tribunalul Bucuresti a dat castig de cauza familiei Ausnit, a anulat decizia AVAS si a ordonat AVAS sa pronunte o noua decizie. Atat familia Ausnit, cat si AVAS au depus apel impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti din motive diferite. In timpul procesului Tribunalul Bucuresti a emis o adresa prin care obliga Arhivele Nationale sa prezinte toate inscrisurile referitoare la TNC prezente in arhivele lor, presupunand in mod evident ca, intr-o chestiune atat de importanta precum TNC, trebuie sa existe o documentatie adecvata. La data audierilor, instanta a fost informata in mod oficial de catre statul roman ca Arhivele Nationale nu detin absolut niciun document referitor la TNC.
Nemultumita de acest raspuns, familia Ausnit a depus noi eforturi pentru a verifica acuratetea celor sustinute de Arhivele Nationale. Aceste eforturi au scos la suprafata neadevarul afirmatiilor statului roman si au condus la scoaterea la iveala a unui numar de 18 dosare voluminoase separate referitoare la Max Ausnit - nu a unui singur dosar usor de pierdut, lasand loc de reflectie asupra motivatiilor si a onestitatii Arhivelor Nationale atunci cand au informat familia ca nu exista nimic in arhivele lor referitor la Max Ausnit si nationalizarea TNC. Noile documente au dovedit numarul de actiuni detinute de Max Ausnit, valoarea actiunilor si valoarea activelor TNC - ceea ar permite astfel incontestabil familiei sa obtina despagubirea la care in mod evident are dreptul. La noua ani de la depunerea cererii de restituire referitoare la TNC, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul declarat de AVAS si a stabilit ca AVAS trebuie sa emita o noua decizie de restituire favorabila familiei Ausnit pe baza concluziilor instantei.
Cu toate acestea, la inceputul anului 2011, AVAS a introdus recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie - instanta de cel mai inalt grad din Romania - pentru anularea deciziei Curtii de Apel Bucuresti. Inalta Curte a stabilit audierea pentru data de 4 noiembrie 2011. Cu toate acestea, in februarie 2011, dupa introducerea recursului de catre AVAS, dar si dupa o alta analiza a documentelor depuse atat la dosarul Curtii, cat si la dosarul administrativ, AVAS a pronuntat o noua decizie de restituire (Decizia nr. 29) prin care calculeaza si propune un cuantum al despagubirilor de 29% din valoarea actualizata a activului net al TNC.
Concomitent cu pronuntarea Deciziei nr. 29/2011, AVAS a renuntat irevocabil la recursul in cazul TNC si a depus la Inalta Curte de Casatie si Justitie o renuntare la judecarea recursului. Avand in vedere ca problema era in mod irevocabil solutionata si niciuna dintre parti nu putea modifica rezultatul, AVAS a transferat in mod corect intregul dosar Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor ("ANRP") in vederea emiterii titlului de despagubire, titlu ce urma sa fie convertit ulterior de familia Ausnit in actiuni la Fondul Proprietatea. Aceasta s-a intamplat in februarie 2011. Insa numai dupa numeroase incercari inutile de a contacta ANRP si dupa ce instantele intrasera in vacanta judecatoreasca pe perioada verii, in iulie 2011, a sosit o scrisoare din partea ANRP, care informa familia Ausnit ca ANRP a amanat emiterea titlului de despagubire, intarziata de mult timp, pana cand Inalta Curte de Casatie si Justitie va pronunta o decizie irevocabila si va inchide cazul - in ciuda faptului ca acesta era un act pur formal, fara nicio consecinta reala, deoarece solutia existenta deja in dosar era definitiva si irevocabila.
Disfunctiile institutionale ingreuneaza procesul
Desi cererea de restituire a familiei Ausnit a fost depusa in timp util la AVAS in 2001, a fost nevoie de sase ani pentru a ajunge la o hotarare in cazul TNC. Faptul ca a fost nevoie de atatia ani doar pentru examinarea continutului dosarului reprezinta o intarziere nejustificata si de neconceput dar, chiar si atunci cand in cele din urma a actionat, AVAS a respins cererea numai pentru ca nu au existat suficiente documente la dosar pentru a stabili valoarea activului net si, implicit, valoarea despagubirii. Statul roman a avut nevoie de tot acest timp doar pentru a informa familia Ausnit ca, in opinia sa, dosarul a fost insuficient documentat! Dar sub controlul cui s-au aflat documentele lipsa? Acestea s-au aflat in posesia exclusiva a statului roman, care a negat existenta lor in tot acest timp.
Nu incape nicio indoiala ca oamenii ale caror proprietati au fost confiscate de catre statul roman si care au fost expulzati din tara nu au avut nicio posibilitate de a obtine, de a lua cu sine si de a pastra in toti acesti ani macar o parte din documentele necesare pentru a fi depuse la un dosar de restituire pentru reusita unei astfel de actiuni. Intr-adevar, legea romana a impiedicat adesea victimele sa iasa din tara cu aceste documente. Documentatia a ramas in Romania si a fost depusa la Arhivele Nationale -- institutia pe care Romania a creat-o in vederea pastrarii acestor informatii. Din pacate, Arhivele Nationale ale Romaniei s-au dovedit in mod constant nepregatite si foarte putin dispuse sa isi indeplineasca rolul esential in procesul de restituire.
Insa chiar si dupa zece ani de proces deloc transparent administrat de birocrati obtuzi, incorecti si partinitori, in urma unor demersuri sustinute la Arhivele Nationale, intalniri si negocieri la AVAS si doua procese complete, familia Ausnit pur si simplu nu a putut invinge amestecul unic de ipocrizie, tradare, perfidie, stupiditate si birocratie al ANRP. Desi ANRP nu are dreptul sa modifice valoarea despagubirii, iar functia sa unica este de a verifica daca cererea este complet documentata si apoi de a emite titlul de despagubire care specifica aceeasi valoare a despagubirii mentionata in decizia AVAS (cu exceptia cazului, bineinteles, in care ANRP poate dovedi ca evaluarea a fost efectuata cu incalcarea legii), din momentul in care a primit dosarul TNC de la AVAS, in februarie 2011, pana la data prezentului articol, ANRP a facut tot posibilul pentru a intarzia emiterea titlului de despagubire pentru TNC familiei Ausnit. Numai un naiv nu ar putea sa le ghiceasca adevaratele intentii.
In tot acest timp, guvernul roman ramanea rapid fara actiuni la Fondul Proprietatea (fondul mutual de investitii de tip inchis creat pentru a acorda despagubiri reclamantilor in cazul in care restituirea in natura nu mai este posibila), in timp ce cazul TNC isi urma anevoios cursul sau sumbru. In iulie 2011, Romania detinea mai putin de 12% din actiunile ramase la Fondul Proprietatea din care sa acorde despagubiri miilor de pagubiti. In plus, Romania nu facea nimic - si nu a facut inca nimic pana azi - pentru a adauga active fondului cu scopul de a obtine mai multe actiuni sau de a concepe un plan echitabil in vederea despagubirii persoanelor indreptatite care au avut revendicari legale pe care le-au urmarit in mod activ timp de atatia ani. Timpul era de maxima importanta. Insa din februarie 2011 pana in iulie 2011, ANRP a ignorat familia Ausnit. Solicitarile de a stabili intalniri cu ANRP au fost intampinate cu o tacere deplina. Cand scrisoarea ANRP a ajuns in cele din urma in luna iulie la familia Ausnit, aceasta a solicitat familiei documentatie care sa demonstreze ca litigiul cu AVAS a fost solutionat printr-o decizie definitiva si irevocabila - in ciuda faptului ca ANRP i se solicitase de fapt emiterea titlului de despagubire, tocmai in urma solutionarii definitive si irevocabile a dosarului de restituire. Cu toate acestea, familia a prezentat cu seriozitate ANRP toate documentele solicitate, inclusiv renuntarea la judecarea recursului, depusa de AVAS. Acestia au explicat ANRP ceea ce autoritatea ar fi trebuit sa cunoasca deja - si anume faptul ca singurul rol al instantei era acela de a lua la cunostinta de renuntarea AVAS. Intr-adevar, procesul in instanta nu mai avea niciun sens sau niciun obiectiv realizabil, deoarece AVAS respectase in totalitate dispozitiile deciziei curtii de apel prin pronuntarea Deciziei nr. 29. Desi acest fapt trebuie sa fi fost evident pentru ANRP, aceasta a refuzat cu incapatanare sa emita titlul de despagubire in dosarul TNC. Aceasta a ignorat in mod voit si eronat renuntarea irevocabila depusa de AVAS si faptul ca nici AVAS, nici familia Ausnit si nici instanta nu puteau, potrivit legii romane, sa modifice decizia in niciun fel.
Din fericire, in timpul sedintei din data de 26 mai 2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, fara stirea familiei, a fost votata aprobarea emiterii deciziei in dosarul TNC. Insa tot nu s-a intamplat nimic. Patru luni de tentative de a se intalni cu oficialii ANRP au condus in final la o intalnire la inceputul lunii septembrie, la sediul ANRP, unde reprezentantul domnului Ausnit a fost informat de catre Presedintele ANRP pe atunci in functie si de consilierul acestuia ca cererea de restituire fusese deja aprobata de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor si ca ANRP nu mai trebuie sa intreprinda nicio actiune suplimentara pentru emiterea titlului de despagubire in dosarul TNC, decat dupa depunerea la ANRP a deciziei irevocabile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In continuare, Presedintele ANRP l-a asigurat pe reprezentantul domnului Ausnit ca, imediat dupa primirea deciziei Inaltei Curti si fara intarziere, ANRP va emite titlul de despagubire pentru TNC.
Desi in total dezacord cu pozitia Presedintelui ANRP, familia Ausnit nu a avut alta solutie decat sa astepte pana la termenul din 4 noiembrie 2011 in fata Inaltei Curti. Decizia definitiva si irevocabila a Inaltei Curti a fost pronuntata conform procedurii la data de 7 noiembrie 2011 si a fost depusa la ANRP in aceeasi zi.
Insa povestea nu se termina aici. Intre timp, presedintele ANRP a fost inlocuit si noul presedinte a ales sa obstructioneze toate eforturile din cadrul procedurii. In cele din urma, doi functionari ai ANRP, responsabili pentru dosarul TNC, dar care au refuzat sa isi dezvaluie identitatea, i-au comunicat reprezentantului familiei ca, in ciuda faptului ca decizia TNC fusese deja aprobata de Consiliul de administratie al ANRP, intrucat documentul a fost transcris cu semnatura fostului presedinte, intregul dosar trebuie sa fie din nou prezentat catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor. Chiar si un cititor neavizat isi poate da seama de absurdul nemasurat al situatiei - este ilegal, imoral si fara legitimitate.
ANRP este o institutie si nu fieful personal al conducerii in functie. O decizie legal aprobata de o comisie desemnata nu poate fi anulata pur si simplu pentru ca presedintele institutiei s-a schimbat. In plus, in acest caz special, decizia definitiva pronuntata de cea mai inalta instanta judecatoreasca din Romania prevedea obligatia statului de a emite titlul de despagubire familiei Ausnit. ANRP si noul sau presedinte au fost cei care au hotarat sa se joace cu justitia.
Noul presedinte al ANRP a insistat ca intregul dosar sa fie inca o data supus analizei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor. De asemenea, ANRP a sugerat ca noul sau presedinte nu are dreptul legal de a semna decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor pana in momentul in care Primul-Ministru va emite decizia de inlocuire a fostului presedinte cu noul presedinte al ANRP. In momentul in care decizia Primului-Ministru in acest sens a fost in cele din urma publicata in Monitorul Oficial al Romaniei din data de 9 decembrie 2011, familiei Ausnit i s-a comunicat ca emiterea titlului de despagubire TNC se afla pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, care era programata pentru data de 14 decembrie 2011.
Si surpriza! De la acea data pana in prezent, nicio sedinta a Comisiei Centrale a ANRP nu a intrunit cvorumul si toate sedintele au fost declarate inchise fara a se discuta niciun subiect. Emiterea titlului de despagubire TNC care fusese deja aprobata de Comisia Centrala a ANRP cu un an in urma a fost amanata, sine diae, fara nicio justificare legala si morala.
O alta abordare propusa
Si apoi a venit la putere Guvernul Ungureanu. Desi a ramas in functie doar trei luni, acesta a reusit sa propuna un proiect de lege care ar fi confiscat 85% din valoarea drepturilor de proprietate ale miilor de victime ale regimului comunist din Romania, inclusiv ale familiei Ausnit - drepturi inviolabile care le-au fost acordate conform legii acum doisprezece ani - retinand, fara despagubire, 85% din valoarea tuturor revendicarilor nesolutionate ale detinatorilor de proprietati confiscate de statul comunist roman in perioada 1945 - 1989. Desi in total dezacord cu prevederile constitutionale ale Romaniei care interzic astfel de acte si incalcand Protocolul nr. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului la care Romania este parte semnatara si care recunoaste drepturile de proprietate ca drepturi ale omului, regimul Ungureanu a sugerat ca principiile de justitie si decenta trebuie sa cedeze in fata principiilor de eficienta economica, intelese insa intr-un mod eronat. Primul-Ministru Mihai Razvan Ungureanu a recunoscut de fapt "nedreptatea" creata de proiectul de lege, dar a acuzat guvernele anterioare pentru nesolutionarea problemei mai devreme. Spre meritul sau, noul Prim-ministru, Victor Ponta, a ridiculizat proiectul de lege al domnului Ungureanu in fata Parlamentului pentru ticalosia pe care o contine dar, in timp ce acest proiect este mort, cei care au crezut ca ar putea savarsi un astfel de act sunt inca in viata. Trebuie sa fie clar pentru ei faptul ca nu pot lua inapoi nici proprietatea restituita, si nici dreptul de a primi o astfel de proprietate.
Concluzie
Pe data de 13 martie 2012, Guvernul Ungureanu a suspendat oficial emiterea de titluri de despagubire pretinzand nereguli grave in procesul de despagubire si sugerand ca aproximativ 3 miliarde de euro (in numerar si actiuni) cheltuiti de stat nu au ajuns la persoanele indreptatite. Purtatorul de cuvant al guvernului a fost citat in mass-media declarand ca "exista foarte multe suspiciuni in legatura cu ceea ce s-a intamplat la ANRP in ultimii ani". Asadar, dupa unsprezece ani de eforturi, inarmati cu dreptul legal si moral de a obtine titlul de despagubire pentru TNC pe baza unei decizii definitive a Inaltei Curti a Romaniei, precum si a deciziilor AVAS si ale Comisiei Centrale a ANRP, familia Ausnit nu a primit nimic. De fapt, familia a fost pedepsita de statul roman pentru conduita corupta si practicile dubioase ale ANRP, chiar daca aceste practici sunt singurele vinovate de esecul ANRP de a emite titlul de despagubire pentru TNC.
Disfunctia institutionala a Romaniei nu poate fi un motiv pentru a priva familia Ausnit de drepturile de restituire care i-au fost deja acordate. Teoria "drepturilor deja dobandite" se aplica, printre altele, si cazului TNC, ceea ce inseamna ca statul trebuie sa respecte dreptul care a fost deja recunoscut si cuantificat si care a devenit deja proprietatea reclamantului. A proceda in alt mod ar contrazice principiul drepturilor dobandite, precum si principiile nediscriminarii si neretroactivitatii legii. Intr-adevar, functionarea defectuoasa a ANRP a fost citata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca unul dintre motivele principale pentru pronuntarea hotararii-pilot impotriva Romaniei. Guvernul roman nu poate ocoli responsabilitatea pe care o are fata de reclamanti precum familia Ausnit, si nici nu poate evita sub nicio forma deciziile instantelor de judecata ori ale altor autoritati.
Cu toate acestea, familia Ausnit a fost obstructionata la fiecare pas de argumente legale inselatoare si motive corupte calculate pentru a impiedica mostenitorii marelui industrias si filantrop evreu al Romaniei sa mai primeasca vreodata un singur leu. Indiferent daca din lacomie, indolenta, simpla prejudecata sau o combinatie a acestora, rezultatul atitudinii Romaniei fata de familie este echivalent cu inca o confiscare a bunurilor lui Max Ausnit.
Articolul a fost tradus din versiunea originala in limba engleza si publicat cu aprobarea:
Rubin Meyer Doru & Trandafir
SOCIETATE CIVILA DE AVOCATI / LAWYERS PROFESSIONAL CORPORATION
IN ASOCIERE CU / AFFILIATED WITH HERZFELD & RUBIN, P.C.
4
0
