Guvernul a decis sa extinda cu sase luni termenul de privatizare a Postei Romane, dar si sa initieze un proces de restructurare a companiei si "reasezare" a datoriilor in conditiile in care pana marti, la expirarea termenului, niciun investitor nu a cumparat caietul de sarcini. Decizia a fost luata in sedinta de miercuri a Guvernului, informeaza Mediafax.

Posta RomanaFoto: Hotnews

"In perioada aceasta de sase luni, compania va fi restructurata inclusiv din punct de vedere al numarului de personal, iar datoriile vor fi reasezate, prin transformare in actiuni sau reesalonare, dupa care va fi initiat efectiv procesul de privatizare", au declarat surse oficiale pentru Mediafax.

Potrivit acestora, ministrul Comunicatiilor a primit mandat ca in termen de o saptamana sa redacteze un act normativ care sa reglementeze situatia companiei.

Informatia privind extinderea termenului de privatizare la Posta Romana a fost confirmata de catre ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, intr-o conferinta de presa sustinuta la finalul sedintei de guvern, acesta refuzand insa sa raspunda intrebarilor legate de restructurarea companiei si a datoriilor. Ministrul a precizat doar ca termenul de privatizare va fi extins cu 180 zile, fara alte detalii.

UPDATE 1: Dan Nica: Ofertele ferme si angajante pentru Posta Romana, depuse pana la 30 iunie 2014

Posta Romana va fi restructurata intr-o perioada de 180 zile, iar ofertele ferme si angajante pentru privatizarea companiei vor putea fi depuse pana la 30 iunie 2014, acest ultim termen putand fi insa devansat daca se constata ca operatorul postal a devenit atractiv in urma reorganizarii. Decizia a fost luata in sedinta de miercuri a Guvernului, a declarat agentiei Mediafax ministrul Comunicatilor, Dan Nica.

"Guvernul a decis ca termenul final pentru depunerea de oferte ferme si angajante la Posta Romana sa fie 30 iunie 2014. Daca in urma procesului de restructurare compania devine atractiva si se constata ca exista un mare interes din partea potentialilor investitori, acest termen poate fi devansat", a aratat ministrul.

UPDATE 2: Datoriile istorice ale Postei vor fi transformate in actiuni, iar datoria catre ANAF va fi esalonata la plata

Guvernul va solicita Comisiei Europene acordul pentru transformarea in actiuni a datoriilor istorice ale Postei Romane, iar datoria catre ANAF, de 107 milioane lei, va fi esalonata, in baza unei ordonante de urgenta avizata deja de catre Executiv.

Ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica, a declarat agentiei Mediafax ca Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanta de urgenta care stabileste ca toate companiile de stat cu datorii si care au trecut printr-un al doilea control al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) vor beneficia de reesalonarea datoriilor.

Ministrul a explicat ca principalul beneficiar al ordonantei este Posta Romana, companie care, in lipsa acestei masuri, ar fi intrat in faliment din 6 iunie, cand datoria devenea exigibila.

UPDATE 3: Posta Romana va disponibiliza, din iulie, un numar de 4.458 salariati

Posta Romana va disponibiliza, incepand cu luna iulie, un numar total de 4.458 salariati, reprezentand 14% din numarul actual al angajatilor companiei, conform unui document discutat in sedinta de marti a Guvernului si obtinut de Mediafax.

Ca parte a procesului de restructurare a Postei Romane, documentul prevede concedierea colectiva, in acord cu sindicatele, a unui numar de 4.458 angajati.

Bugetul necesar pentru plata venitului de completare este calculat la aproximativ 19 milioane lei pentru acest an, "cu disponibilizare colectiva incepand cu 1 iulie 2013".

In prezent, Posta are 32.000 de salariati care isi desfasoara activitatea in aproximativ 5.600 de unitati postale.

Niciun potential investitor nu a cumparat caietul de sarcini pentru privatizarea Companiei Nationale Posta Romana, pana marti, la expirarea termenului, un motiv fiind situatia financiara a companiei, iar altul noua datorie stabilita de ANAF, a declarat, marti, directorul general al companiei, Ion Smeeianu, intr-o conferinta.

Potentialii investitori interesati sa participe la privatizarea Postei au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante, dupa ce ANAF a calculat, in urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).

"ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 milioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informationala", au declarat agentiei Mediafax, saptamana trecuta, surse din companie.

In total, compania are in prezent obligatii fiscale ce depasesc 240 milioane de lei.

Smeeianu a afirmat ca situatia financiara negativa a Postei si datoria calculata de ANAF, de 107 milioane de lei, au avut ca efect aparitia unei reticente din partea potentialilor investitori.

In plus, investitorii au evitat sa cumpere caietul de sarcini din cauza pierderilor provocate Postei de respectarea prevederilor legate de serviciul universal in domeniul postal.

Anul trecut, Posta Romana a consemnat pierderi de 53 milioane de lei, comparativ cu 181 milioane de lei in 2011, la venituri de 1,255 miliarde de lei.

Datele prezentate de Smeeianu arata ca, in perioada mai 2012-mai 2013, numarul salariatilor disponibilizati prin pensionare si sanctiuni a fost de 2.340.

"In prezent, Posta are 32.000 de salariati care isi desfasoara activitatea in aproximativ 5.600 de unitati postale. In mai 2012, cand am preluat conducerea companiei, Posta avea peste 34.000 de salariati. Pentru acest an, conform unor calcule estimative, ar trebui sa fie disponibilizati 4.458 de salariati, cu o variatie de plus/minus 5%, in functie de ultimele verificari si discutii cu sindicatele. Cei care vor fi disponibilizati vor primi, in functie de vechime, intre 3 si 30 de salarii", a spus directorul general al Postei.

Actionarii Companiei Nationale Posta Romana sunt Ministerul pentru Societatea Informationala - 75% si Fondul Proprietatea - 25%.

Posta este cel mai mare operator de profil si are o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.

In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei.

Compania avea la sfarsitul anului 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numarul mediu de salariati scazuse cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Bugetul Postei Romane pentru acest an prevede venituri totale de 1,26 miliarde de lei si profit zero.

In prezent, Posta are circa 32.000 de angajati. Compania nu a prezentat datele financiare pentru 2012.