Compania Genpact, furnizor global de servicii outsourcing, prezenta pe piata din Romania din anul 2005, a mutat activitatea din Bucuresti intr-o singura cladire nou construita, iar in acest an se indreapta cu rapiditate catre cifra de 4000 de angajati in tara. Reprezentantii companiei afirma ca mutarea in cladirea "verde" din HERMES Campus a fost determinata de extinderea activitatii si de dorinta de a oferi angajatilor un spatiu prietenos si ergonomic. Astfel, s-a ajuns la relocarea intr-o cladire clasa A, cu un design modern si o calitate superioara a finisajelor.

Noul sediu GenpactFoto: Genpact

In anul 2016, compania a recrutat aproximativ 1400 de oameni pentru sediile din Bucuresti si Cluj Napoca, ajungand astfel la peste 3500 de angajati pe teritoriul Romaniei. Printre acestia se numara atat tineri aflati la inceputul carierei, fara experienta, cat si specialisti din diverse domenii precum achizitii, financiar, contabilitate sau suport IT.

"Suntem incantati sa anuntam mutarea in sediul 'verde' din Bucuresti, in contextul in care operatiunile din Romania ne determina sa investim resurse importante in ambele centre, cel din capitala si cel de la Cluj Napoca. Ne-am dorit o cladire care incorporeaza cele mai moderne tehnologii, o cladire verde, care sa contribuie la reducerea amprentei de carbon si, nu in ultimul rand, o cladire 100% Genpact" afirma Shibu Nambiar, Chief Operating Officer Latin America, Europe & Africa Genpact.

In noul sediu au fost relocati 2800 de angajati, pe o suprafata desfasurata de 25.000 mp, parter plus 7 etaje. Cladirea ofera angajatilor spatii de relaxare tematice, peste 40 de zone de socializare si luat masa, plus o parcare pentru biciclete. De asemenea, in plan sunt cuprinse un wellness center si un after-school. Cu toate acestea, tehnologia este punctul forte al cladirii.

"Ambitia noastra a fost ca oriunde te afli in cladire, sa ai in imediata apropiere o gama larga de solutii spatiale si tehnologice pentru a stimula activitatile colegilor si ale echipelor. Asa am ajuns la peste 150 de spatii - de la huddle rooms, la open space meeting rooms, spatii formale si informale asistate de tehnologie. Ne referim aici la solutii moderne de display, sisteme de videoconferinta si digital signage" spune Laura Popa, VP Infrastructure Leader Europe, Americas & Africa Genpact.

Economiile facute cu aceasta mutare sunt de aproximativ 30% din costurile operationale, motivul principal fiind gradul de eficienta energetica a cladirii. Pentru sediul din Cluj Napoca, Genpact are in plan un proiect similar ce vizeaza tot o cladire "verde", acesta urmand sa fie implementat pana la finalul acestui an.

Genpact si-a deschis birourile din Romania in anul 2005. Extinderea activitatii s-a produs intr-un ritm alert, Cluj Napoca devenind peste doi ani gazda celui de-al doilea sediu al companiei. Genpact este unul dintre liderii globali in domeniul sau de activitate, avand in total peste 75.000 de angajati, dintre care un numar de aproximativ 5000 isi deruleaza activitatea in Europa, in tari ca Romania, Polonia, Marea Britanie, Olanda si Slovacia.

Puteti afla mai multe despre Genpact accesandpagina oficiala de social media.