Acțiunile gigantului Amazon.com au scăzut miercuri cu până la 7,4 procente, pierzând la un moment dat aproximativ 53,6 miliarde de dolari din valoarea de piață, după ce site-ul de știri Axios a scris că președintele american Donald Trump este "obsedat" de cel mai mare retailer online din lume și vrea să frâneze puterea în creștere a acestuia, transmite agenția Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATEWall Street: La inchiderea bursei de la NY, Amazon a reușit să își reducă pierderile și a ajuns la un declin de 4,4% de la 7,7% potrivit AFP.

Trump ar fi vorbit despre folosirea legilor antitrust pentru a "a lua în vizor" compania condusă de miliardarul Jeff Bezos, întrucât este îngrijorat că vânzătorii mici din retail sunt scoși de pe piață de Amazon, a relatat site-ul Axios, citând cinci surse care ar fi discutat această chestiune cu președintele american.

Trump vrea de asemenea să schimbe tratamentul fiscal al Amazon, mai susține articolul Axios, o chestiune pe care președintele american a evocat-o și în mod public anul trecut, când a făcut apel la o taxa pentru comercianții online, chiar dacă Amazon colectează deja impozit pe vânzări pe produsele vândute direct clienților.

Jeff Bezos, fondatorul, directorul general și cel mai mare acționar al Amazon, deține și ziarul Washington Post, pe care Trump l-a criticat frecvent.

"Capitol Hill (Congresul SUA - n.r.) vrea sângele Facebook, însă președintele Trump nu e interesat. În schimb, gigantul tech pe care Trump vrea să îl ia în vizor e Amazon", a scris Axios în articolul publicat miercuri.