Consiliul Concurenței a început o analiză a pieței medicamentelor eliberate fără rețetă și a suplimentelor alimentare

de CP     HotNews.ro
Luni, 3 septembrie 2018, 13:24 Economie | Companii


Suplimente alimentare
Foto: Photoxpress.com
​Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză privind producţia şi comercializarea medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală şi a suplimentelor alimentare, se arată într-un comunicat al autorității de concurență. În cadrul acestui studiu vor fi analizate condiţiile structurale ale pieţelor, relaţiile contractuale existente între diferiţi actori ce desfăşoară activităţi în sectorul producţiei şi comercializării medicamentelor eliberate fără reţetă/suplimentelor alimentare şi se va efectua o analiză detaliată a cadrului legislativ aplicabil.

În cazul în care vor fi identificate disfuncționalități care afectează mediul concurențial, Consiliul Concurenței va putea propune modificarea sau revizuirea reglementărilor existente, va putea emite clarificări sau atenționări către mediul de afaceri sau administrația publică, cu scopul de a îmbunătăți eficiența economică a sectorului şi de a proteja interesele consumatorilor. De asemenea, în situaţia în care descoperă indicia, Autoritatea de concurenţă poate declanşa investigaţii privind posibila încălcare a legii.

“Sectorul farmaceutic este foarte important pentru noi, iar activitatea din ultimii ani dovedeşte acest lucru: am făcut o serie de recomandări asupra proiectelor de acte normative, dar ne-am şi implicat atât prin anchete sectoriale şi investigaţii privind practici anticoncurenţiale (unele finalizate cu sancţiuni), cât şi prin analiza concetrărilor economice din domeniu. Am colaborat foarte bine cu instituţiile din domeniu, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului, cu care, de altfel, vom colabora în continuare pentru dezvoltarea unor noi reglementări privind obligaţia de serviciu public”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei a derulat mai multe analize privind piaţa farmaceutică în urma cărora a făcut o serie de recomandări care au fost preluate de Ministerul Sănătăţii în legislaţia din domeniu. Astfel, recomandările Consiliului Concurenței de a poziţiona medicamentul generic şi cel inovativ ieşit de sub brevet, la acelaşi nivel de preţ, au fost preluate în Ordinul (nr. 368/2017) pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman. De asemenea, la propunerea Consiliului Concurenţei, s-a introdus obligaţia de a asigura stocuri medicamente atât producătorilor, cât și distribuitorilor, iar farmaciile au obligația de a transmite distribuitorilor comenzi justificate și de a le onora către pacienţi în termen de 24/48 ore.

La propunerea Autorităţii de Concurenţă a fost eliminat criteriul geografic care împiedica deschiderea de noi farmacii, fapt care a condus la îmbunătăţirea accesibilităţii pacienţilor la servicii farmaceutice.

În ceea ce priveşte tranzacţiile din domeniul farmaceutic, Consiliul Concurenţei a impus condiţii în situaţiile în care a avut îngrijorări privind efectele asupra pieţei. De exemplu, Grupul Penta/Dr. Max a trebuit să cesioneze 18 farmacii Arta din București și Timișoara pentru a prelua A&D Pharma Holdings.

Reamintim că la sfârşitul lunii iunie, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa imunoglobulinelor normale umane. În cadrul investigaţiei ce vizeză posibila limitare a aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobulină umană normală cu scopul eliminării taxei clawback şi obţinerii unui cadru fiscal mai favorabil, au fost efectuate simultan inspecţii inopinate atât în România, cât şi în Belgia şi în Italia.

De asemenea, Autoritatea de Concurenţă are în derulare două investigații privind un posibil abuz de pozitie dominantă al companiei Roche Romania SRL pe piața anumitor produse oncologice din România.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1167 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    nasol (Luni, 3 septembrie 2018, 13:50)

    nash pandelica [utilizator]

    marile farmaceutice nu suporta concurenta leacurilor naturiste.
    si a pus organu pe ei ! :-)

    boboru trebie indopat cu chimicale de sinteza.
    durata de viata creste ingrijorator, iar bani la pensii nu prea sunt...
  • 0 (0 voturi)    
    Dar cele cu reteta pentru morti (Luni, 3 septembrie 2018, 14:10)

    Koczka [utilizator]

    De ce nu se verifica baza de date a Caselor de Sanatate ? Am inteles ca mai suntem vreo 30 de milioane de beneficiari de servicii medicale si de retete cu medicamente in Ro. Nici acum n-am inteles de ce au fost create aceste Case de Sanatate, pentru ca nu le vad rostul in conditiile in care dimpotriva sunt o sursa de frauda masiva la Buget.
  • 0 (0 voturi)    
    Poate dezleaga si misterul preturilor duble (Luni, 3 septembrie 2018, 19:47)

    justin puscasu [utilizator]

    Daca tot au ajuns in domeniul asta, poate aflam si noi cum se face ca pretul medicamentelor e mult mai mare la noi decat in alte tari din UE, iar la suplimente preturile practicate la noi sunt duble fata de cele din SUA (vezi iherb.com).


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by