Călin Popescu Tăriceanu a făcut un apel la premierul Viorica Dăncilă să acorde „o atenție sporită” contractului Exxon-OMV legat de gazele din Marea Neagră. Liderul ALDE declară că Agenția Națională pentru Resurse Minerale trebuie să dea acordul de prelungire a licenței pentru a fi respectat calendarul, potrivit Mediafax.

Foto:

„Am profitat de vizita de la CAMERON de astăzi (miercuri - n.r.) să fac un apel către doamna prim-ministru. O rog să aibă în atenție o problemă ce ține de resortul Guvernului: ANRM trebuie să dea acordul de prelungire a licenței, astfel încât calendarul pe care l-au stabilit cei de la OMV și Exxon să poată fi realizat. În esență, acest lucru înseamnă punerea în funcțiune a investiției într-un termen de doi până la trei ani”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, în Prahova.

Președintele ALDE a precizat că aceste aspecte sunt foarte importante pentru țara noastră, în contextul în care ar asigura independența energetică a României.

„E foarte important pentru România din mai multe motive. În primul rând, exploatarea gazelor de la Marea Neagră ne va asigura independența energetică a țării, vom scăpa complet de dependența de gazul rusesc. Având în vedere dimensiunea zăcămintelor, România devine un jucător regional. Vom putea fi furnizori pentru alte țări din zonă, fie că vorbim de Moldova, fie că vorbim de vecinii din Vest. Începerea exploatării comerciale reprezintă și un avantaj foarte mare pentru buget, pentru că vor fi încasate sume foarte mari din plata redevențelor și alte taxe și impozite care se percep în cazul unor asemenea activități economice”, a explicat Tăriceanu.

El mai spune că cei de la Exxon-OMV nu au mai precizat nimic în legătură cu investiția pe care o vor face în Marea Neagră, motivând că aceștia așteaptă să acționeze Guvernul în sensul prelungirii contractului de concesiune. „Anul trecut la Parlament am făcut o serie de adaptări şi am adoptat legea exploatării off-shore. De atunci prea puţine semne am primit de la concernul Exxon-OMV în legătură cu investiţia pe care urmează să o facă în Marea Neagră.

Această rezervă, această tăcere a concernului Exxon-OMV se datorează faptului că aşteaptă să se facă de către Guvern prelungirea contractului de concesiune, care expiră. Deci, fără existenţa unui contract de concesiune valabil şi pe o perioadă suficientă, care să le permită recuperarea investiţiei, decizia de investiţie nu va veni”, a conchis președintele Senatului.

După numeroase discuții în cursul anului trecut, Legea offshore, devenită Legea nr.256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 964, apărut la data de 14 noiembrie 2018. Aceasta a intrat în vigoare de la 17 noiembrie 2018, dar a fost deja modificată prin OUG nr. 114/2018 și Ordinul ANRE nr. 221/2018 privind obligația participanților la piața de gaze naturale de a tranzacționa pe piețele centralizate din România.