Filiala Huawei din Cehia, acuzată de colectare de date sensibile

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 22 iulie 2019, 17:11 Economie | Companii


Logo Huawei
Foto: Hotnews
Filiala cehă a Huawei colectează în secret date sensibile ale clienților săi, funcționarilor și oamenilor de afaceri cu care derulează negocieri comerciale, afirmă postul public de radio Radiozurnal, preluat de AFP.

Potrivit unor mărturii sub acoperirea anonimatului făcute de doi foști responsabili ai filialei, Huawei împărtășește aceste informații cu ambasada Chinei din Praga.

Huawei este acuzat de administrația Trump de colaborare strânsă cu puterea de la Beijing și se teme că serviciile chineze de informații au acces la datele colectate de companie. O avertizare similară a fost emisă și de Praga.

"Responsabilii, care au lucrat ani de zile pentru Huawei, le-au dezvăluit reporterilor noștri că erau obligați să introducă pe o bază de date, pe lângă informațiile comerciale legate de clienții lor, cele legate de viața lor privată", a afirmat postul de radio cehesc.

Este vorba de date legate de numărul de copii, cum își petrec timpul liber și situația lor financiară, potrivit Radiozurnal.

"Accesul la aceste informații introduse în baza de date CRM (Customer Relationship Management) este controlat doar de sediul (Huawei) din China", a afirmat unul dintre acești responsabili.

Reacționând la aceste informații, filiala Huawei din Cehia a afirmat că respectă reglementările generale legate de protecția datelor (GDPR).

Agenția cehă pentru securitate cibernetică a lansat în decembrie 2018 un avertisment legat de folosirea softurilor și echipamentelor Huawei, afirmând că acestea reprezintă o amenințare pentru securitatea țării.

"Legile chinezești impun societăților private cu sediul în China să coopereze cu serviciile de informații", a precizat agenția cehă.

La începutul lui 2019, Direcția de impozite din Cehia a exclus Huawei de la o licitație de peste 20 de milioane de euro pentru crearea unui portal fiscal.

Administrația Trump militează pe lângă aliații săi să împiedice grupul chinez - unul dintre liderii mondiali în tehnologia 5G - să participe la construcția de rețele de telefonie mobilă 5G, dar europenii sunt divizați asupra acestui subiect.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






1594 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version