Ministrul demis al Mediului de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea, a anunţat că autorităţile au reluat discuţiile cu grupul Volkswagen pentru a aduce investiţia în România, în contextul în care compania a amânat decizia cu privire la construirea unei fabrici în Turcia.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Ministrul Ştefan-Radu Oprea a anunţat că Guvernul Dancilă a reluat discuţiile cu Grupul Volkswagen pentru a aduce investiţia în România, în contextul în care acesta a comunicat ca amână anunţul unei investiţii în Turcia. Ministrul Oprea a făcut această declaraţie în cadrul Conferinţei Naţionale Şcoala profesională în sistem-dual - Alternativa de excelenţă pentru rezolvarea crizei forţei de muncă în industria auto, eveniment organizat în cadrul Salonului Auto Bucureşti", se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, difuzat marți și citat de Agerpres.

Volkswagen a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al producătorului auto german, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor militare derulate de Ankara în Siria şi al temerilor legate de efectele potenţiale asupra imaginii VW.

"Monitorizăm cu atenţie actuala situaţie şi urmărim cu îngrijorare actualele evoluţii", a precizat oficialul VW.

Volkswagen a analizat mai multe posibile locaţii pentru noua sa uzină din Europa de Est, inclusiv România, Serbia şi Bulgaria, dar până la urmă grupul german a optat pentru Turcia.

Citește și:

Volkswagen suspendă decizia de a construi o uzină în Turcia, din cauza situației din Siria

Volkswagen a ales Turcia pentru o nouă uzină unde va construi Passat și Skoda Superb. În cursă a mai fost Bulgaria

Erdogan a cerut oficialilor partidului AKP să utilizeze automobile Volkswagen Passat