Compania aeriană Lufthansa a avertizat că ar putea fi nevoită să apeleze la protecție în fața creditorilor dacă planul de salvare din partea guvernului german nu va obține suficient sprijin din partea acționarilor, relatează Reuters.​

Avioane LufthansaFoto: Frankfurt Airport

Anunțul companiei a fost făcut după ce investitorul german Heinz Hermann Thiele a criticat dur pachetul de salvare în valoare de 9 miliarde de euro, anunțând că și-a crescut participația la peste 15% și că speră la explorarea de opțiuni alternative.

Lufthansa a anunțat că se așteaptă ca prezența la adunarea generală a acționarilor programată pentru 25 iunie va fi sub 50%.

O decizie poate fi adoptată cu o majoritate simplă în cazul unei participări de peste 50% și cu o majoritate calificată de două treimi în cazul în care jumătate plus unu din acționari nu sunt prezenți la adunarea generală, potrivit regulilor companiei.

„Având în vedere declarațiile publice ale celui mai mare acționar al companiei, Heinz Hermann Thiele, consiliul consideră că este posibil ca pachetul de stabilizare ar putea eșua în întrunirea majorității de două treimi de voturi exprimate care ar fi necesare în acest caz”, a anunțat Lufthansa.

„Acest lucru ar însemna că Deutsche Lufthansa AG ar putea fi nevoită să aplice pentru protecție în fața creditorilor sub legea insolvenței în câteva zile după adunarea generală dacă nicio altă soluție nu este găsită imediat”, potrivit companiei.

Într-un interviu acordat ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, Heinz Herman Thiele, care a refuzat să anunțe dacă va vota împotriva pachetului de salvare, a declarat că este nemulțumit de planul care ar urma să acorde statului german o participație de 20% în companie și două poziții în consiliul de administrație.

Pe același subiect: