Consumul de bere în România: Scădere de 10% de la declanșarea crizei Covid-19 / Preferința pentru ambalajele de unică folosință a crescut cu 30%

de C.V.     HotNews.ro
Joi, 16 iulie 2020, 11:53 Economie | Companii


Bere
Foto: Hotnews
În lunile martie – mai 2020, sectorul local al berii a înregistrat o scădere de peste 10 procente față de aceeași perioadă a anului anterior, anunță Asociația Berarii României. În același timp, mai ales pe fondul închiderii restaurantelor și redeschiderea târzie a teraselor, preferința consumatorilor de bere pentru ambalaje de unică folosință a crescut cu o treime, în timp ce sticla reutilizabilă a cunoscut o scădere de 45%.

“Producătorii de bere observă cu îngrijorare situația din sectorul Horeca și, implicit, din industria berii. Primele luni ale anului nu au fost unele bune pentru industria berii, iar impactul cel mai puternic se va resimți în trimestrul al treilea al anului care, în mod obișnuit, este vârful de sezon pentru bere, dar care depinde mult de condițiile de operare din industria ospitalității. De aceea este esențială implementarea programelor de investiții anunțate de autorități și a strategiilor de susținere pentru sectorul Horeca, inclusiv prin facilitarea extinderii teraselor pe spațiile publice, prin deciziile autorităților locale sau prin permiterea funcționării unor locații temporare de tip food trucks sau baruri mobile”, spune Julia Leferman, director general Asociația Berarii României.

Începând cu luna martie 2020, odată cu declanșarea pandemiei, s-a conturat o tendință nouă printre consumatorii de bere, prin creșterea cu 30% a preferinței pentru ambalajele de unică folosință, în detrimentul sticlei reutilizabile.

La nivelul primelor 5 luni din an, comparativ cu ianuarie – mai 2019, trendul descendent al sticlei reutilizabile este și mai accentuat (-45%) în raport cu sticla de unică folosință, care a crescut cu 36%.

Totodată, faptul că barurile și restaurantele și-au oprit activitatea timp de 2 luni și jumătate, a dus și la închiderea liniilor de bere la draft. Chiar dacă începând cu 1 iunie terasele s-au redeschis, reluarea comercializării berii draft se petrece treptat, în concordanță cu măsurile de redeschidere etapizată a locațiilor Horeca. Oricum, scăderea importantă înregistrată de segmentul Keg din primele luni va marca întregul an 2020.

Asociația Berarii României reprezintă mai mulți importanți producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România SA, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES și MARTENS, alături de microberăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei șase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMÂNIA.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





537 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Legea gestionării ambalajelor e proastă (Joi, 16 iulie 2020, 13:00)

    Kap [utilizator]

    Și a fost făcută de aparatul P$D ca să nu sancționeze putorile de primari care au făcut ZERO pentru reciclarea selectivă și nici să supere cumva comercianții.
    Rezultatul? Crește permanent ponderea ambalajelor care se aruncă peste tot!
    Și deși pretențiile consumatorilor cresc legat de ambalaje (la bere de exemplu se vor din sticlă și cât mai mici) responsabilitatea pentru ambalaj este pasată clientului, care mai departe o aruncă fără complexe!
    Risipa a ajuns la cote extraordinare, la o bere de 330 ml se plătește mai mult pentru ambalaj decât pentru bere, iar acesta este aruncat direct, fără a mai fi reciclat! Nici măcar unităților de consum final (restaurante, baruri) nu li s-a impus obligativitatea recuperării deșeurilor! Iar ei le aruncă!
    Este greu să fie recuperate sticlele după consum, recuperate și predate fucnizorilor? Este chiar atât de greu să menținem și să extindem acest obicei benefic și economic (da, aceeași bere la sticlă returnabilă de 0,5 l costă mai puțin decât la sticlă de aruncat de 0,33 l !!!). Acesta funcționează încă iar singurii care mențin acest mecanism de retur sunt Selgros și Metro.
    De ce nu este instituită obligativitatea acestui sistem de retur ambalaje și la celelalte magazine mari? Și la producărori care își permit să nu comercializeze decât în ambalaje de aruncat?
    Printr-un sistem funcțional și apoi educație a consumatorilor care să prefere aceste ambalaje s-ar face foarte mult în acest domeniu.
    Dar nu, noi bem bere la 0,33 l, aruncăm sticlele și între timp plătim amenzi la UE pentru neaplicarea recuperării ambalajelor apoi ne mirăm că ne inundă deșeurile minunata țărișoară.
  • 0 (0 voturi)    
    doar drojdierii beau bere din pet de plastic (Joi, 16 iulie 2020, 13:45)

    qwerasdf [utilizator]

    aia nu dau 2 bani pe mizerie... s-au nascut in mizerie si or sa moara in mizerie... important e sa aiba petul in buzunar la 7 dimineata si sa fie plin

    iar primarii psd vor doar sa obtina voturi, restul e irelevant


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by