​Ministerul Economiei nu respectă de câteva luni, exact în plin val de infectări, legislația în vigoare referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit unei sesizări obținute de HotNews.ro. În sesizare se arată că nu este realizată dezinfectarea spațiilor în care au lucrat salariați declarați pozitiv cu Sars-Cov-2 și nici măcar banalul săpun nu mai este asigurat. Ministerul Economiei răspunde, în urma unei solicitări a HotNews.ro, că procedurile de achiziții sunt în derulare și că s-a ajuns aici din cauza reorganizării instituției.

DezinfectareFoto: pexels.com

"Această situație a fost cauzată de reorganizarea instituției, lipsa fondurilor pentru demararea unor achiziții, precum și aprobarea târzie a bugetului", susține Ministerul Economiei, întrebat de ce nu respectă regulile sanitare.

Reamintim că instituția s-a reorganizat în sensul că dintr-un minister mai mare cum era în 2020 s-a desprins Ministerul Energiei.

În sesizare se atrage atenția asupra următoarelor aspecte:

- Nu se asigură soluțiile dezinfectante pe bază de alcool, săpunul și consumabilele sanitare de aproximativ o lună

- Nu se afișează programul curățeniei spațiilor comune

- Nu se realizează triajul epidemiologic pe baza temperaturii la intrarea în instituție

- Nu se realizează dezinfectarea spațiilor în care au lucrat salariați declarați pozitiv cu Sars-Cov-2.

Ce mai răspunde Ministerul Economiei, întrebat de ce nu respectă regulile în pandemie:

  • La nivelul instituției s-au distribuit centralizat soluțiile dezinfectante pe bază de alcool în dispensere speciale la intrarea în minister și la fiecare etaj.
  • În momentul de față, a fost începută procedura de achiziție pentru săpun și consumabile sanitare, aceasta aflându-se în faza de analiză a ofertelor. Procedura de achiziție de materiale și produse de curățenie este de asemenea în desfășurare.
  • Programul curățeniei spațiilor comune se află în coordonatoarea echipei de curățenie. În ceea ce privește dezinfectarea spațiilor comune și a mânerelor ușilor există un grafic afișat la fiecare etaj.
  • Triajul epidemiologic se realizează în instituție încă de la începutul pandemiei. Inițial au fost folosite termometre digitale cu infraroșu, apoi, din data de 07.04.2020, aparate de termoscanare corporală, echipament furnizat de către IOR S.A.
  • În decursul anului 2020 s-a realizat dezinfectarea spațiilor prin nebulizare ori de câte ori a fost necesar. Pentru anul în curs, procedura de achiziție se află în derulare.