Ce înseamnă oprirea producției la Azomureș? UPDATE Ministrul Energiei: Azomureș a decis să mute în această iarnă revizia care era planificată pentru vara următoare

de DP     HotNews.ro
Marţi, 7 decembrie 2021, 14:39 Economie | Companii


Azomures Targu Mures
Foto: E.ON Romania
Este clar că nu mai producem îngrășăminte. De ce? Pentru că prețul gazului metan a ajuns la un nivel care nu justifică funcționarea din punct de vedere economic. Îngrășămintele produse ar fi mult prea scumpe pentru fermieri, scriu oficialii Azomureș pe pagina de Facebook a companiei. Toți angajații de pe platformă își păstrează însă programul normal de lucru, este o perioadă în care se vor executa lucrări de mentenanță, întreținere a echipamentelor și instalațiilor, deși acestea nu erau programate.

Pentru că suntem în anotimpul rece, instalațiile critice trebuie menținute “la cald” pentru a evita deterioarea lor și pentru a fi pregătiți oricând de repornire. Personalul din afara zonei de producție își continuă de asemenea activitatea, există numeroase proiecte care sunt în derulare. Vom ajunge aici la mijlocul lunii decembrie, până atunci pregătim echipamentele pentru oprirea în siguranță.

”Suntem în dialog cu autoritățile pentru a identifica soluții, urmărim evoluția de pe piața gazelor naturale și ne concentrăm eforturile pentru ca perioada de oprire să fie cât mai scurtă. Din păcate, nu depinde doar de noi. Contextul internațional este nefavorabil momentan, cotațiile la gaz sunt foarte ridicate”, mai scriu reprezentanții Azomureș.

UPDATE Ministrul Energiei: Azomureș a decis să mute în această iarnă revizia care era planificată pentru vara următoare


Azomureş a luat decizia de a muta în această iarnă revizia care era planificată pentru vara următoare, în contextul în care contractul pentru achiziţia gazelor expiră la 31 decembrie, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres.

El a participat la inaugurarea unei staţii de uscare gaze la depozitul de la Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa, alături de premierul Nicolae Ciucă şi de conducerea Romgaz şi Depogaz.

"Azomureş funcţiona la jumătate din capacitate. Contractul lor de gaze era unul foarte bun şi expiră la 31 decembrie. Compania a luat decizia de a opri producţia pentru o perioadă de o lună sau două şi mută acum revizia programată pentru vara viitoare", a spus ministrul, citat de Agerpres.

El a reiterat faptul că preţul gazelor a crescut din cauza speculaţiilor făcute de Federaţia Rusă, prin intermediul Gazprom, care pune presiune pentru ca gazoductul Nord Stream 2 să fie dat cât mai repede în folosinţă.

"Noi estimăm că după perioada de iarnă, după pornirea conductei, preţurile vor scădea", a completat oficialul.

Ministrul a amintit că marii consumatori de gaze beneficiază de o schemă de ajutor de stat pentru a trece cu bine această iarnă.

Luni, cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, Azomureş din Târgu Mureş, a anunţat, luni, că opreşte temporar producţia, din cauza preţului ridicat la gaze naturale şi energie electrică.

  • "Nivelul ridicat al preţului solicitat de furnizori pentru materia primă principală, gazul metan, nu ne mai permite continuarea sustenabilă a activităţii. Din această cauză, la nivel european, şi alte platforme industriale au oprit total sau au restrâns foarte mult activităţile de producţie. Reluarea activităţii depinde de preţul gazului metan şi de disponibilitatea acestuia în piaţă. Decizia managementului, aprobată de Consiliul de Administraţie, nu are efecte imediate asupra angajaţilor.
  • Se păstrează programul normal de lucru, ne vom concentra pe lucrările de mentenanţă ce pot fi executate în perioada rece, vom securiza şi menţine în funcţiune echipamentele critice şi vom continua să derulăm proiectele în care suntem implicaţi.
  • Ne aşteptăm ca lunile ianuarie şi februarie să fie perioadele critice pe care trebuie să le depăşim, deşi situaţia incertă pe piaţa gazelor ne determină să rămânem flexibili pe tot parcursul primului trimestru din 2022", a arătat directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, într-un comunicat de presă.

Conducerea Azomureş a arătat că, la nivel general, se observă că actuala criză de pe piaţa energiei afectează industria îngrăşămintelor din Europa şi din întreaga lume şi că ţări precum Rusia, China, Turcia şi Egipt au restricţionat exporturile.

  • "Împreună cu producţia locală scăzută, Europa se confruntă acum cu o criză în agricultură şi industrie. Comisia Europeană a recunoscut rolul industriei fertilizanţilor în asigurarea securităţii alimentare la nivel continental, dar a lăsat la latitudinea fiecărui stat membru să ia măsurile necesare. Azomureş este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din România, aproximativ 10% din consumul naţional, furnizează 50% din îngrăşămintele utilizate în fermele româneşti şi asigură aprovizionarea constantă a unui număr mare de companii din alte industrii.
  • Este unul dintre pilonii securităţii alimentare şi un contributor important în lanţul de aprovizionare din zona agricolă a României. Este un moment important pentru toate industriile din România care folosesc ca materie primă gazul metan. Facem toate eforturile pentru a readuce situaţia la normal, în ciuda faptului că suntem şi victimele unui context internaţional nefavorabil.
  • Solicităm Guvernului şi Parlamentului României să acţioneze în concordanţă cu legislaţia europeană pentru a atenua problema gazelor şi a preţurilor ridicate la energie în timp util, astfel încât securitatea alimentară a României să nu fie compromisă în 2022", se mai menţionează în comunicatul Azomureş.

Compania a fost înființată în anul 1962 sub denumirea de Combinatul de Îngrășăminte Azotoase Târgu-Mureș având ca profil de activitate producerea de îngrășăminte azotoase în trei secții de bază (amoniac, acid azotic și azotat de amoniu) plus cinci subunități auxiliare pentru deservirea unităților de producție cu apă de răcire, apă demineralizată, abur, energie electrică, piese de schimb și utilaje.

Dezvoltarea combinatului a avut loc în mai multe etape. În anul 1966 s-a început producția de îngrășăminte chimice. În a doua etapă, anul 1968, s-a pus în funcțiune a doua fabrică de amoniac (prima fabrică Kellogg din România), o nouă fabrică de acid azotic și s-a extins instalația de azotat de amoniu. În anul 1972 s-a pus în funcțiune o instalație de producere a argonului. În a treia etapă, anul 1974, s-a construit o instalație de amoniac cu o capacitate de 900 t/zi, o instalație de acid azotic, o instalație de azotat de amoniu prill, o instalație de uree, o nouă centrală electrotermică, o nouă instalație de apă demineralizată și un depozit de amoniac lichid de 15.000 de tone. În 1975 s-a pus în funcțiune instalația de îngrășăminte complexe NPK.

În a patra etapă, anul 1978, s-a pus în funcțiune a doua instalație de amoniac Kellogg și a patra instalație de acid azotic.

Azomures Targu Mures a fost privatizata in anul 1998 de catre Guvernul roman. In anul 1996 societatea a fost inscrisa la cota bursei, doi ani mai tarziu FPS (Fondul Proprietatii de Stat) renuntand la pachetul de actiuni pe care il detinea in favoarea Transworld Fertilizers Holding.

În 2012 Azomureş a fost preluat de una dintre cele mai mari companii elveţiene de cereale si îngrăsăminte chimice din lume, Ameropa. Iar planul de investiţii anunţat de noii acţionari era de 200 de milioane de euro.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





8935 vizualizari

  • +5 (23 voturi)    
    Pai raspunsul e simplu (Marţi, 7 decembrie 2021, 14:46)

    idealogul [utilizator]

    Inchiderea Azomures inseamna foamete. Punct. Restul sunt fonfleuri intelectualiciste.
    • -4 (10 voturi)    
      foamete pentru tine poate (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:27)

      cetatean2016 [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      cei 3000 de angajati care oricum sunt prost platiti nu justifica poluarea si imbolnavirea a 200.000 oameni .
      statul recunoaste ca Tg Mures e poluat de combinat si oamenii mor mai repede din acest motiv a dat dreptul de pensionare anticipata cu 2 ani ,
      recunoaste poluarea dar nu ia masuri
      • +2 (6 voturi)    
        o (Marţi, 7 decembrie 2021, 16:53)

        andrei1232000 [utilizator] i-a raspuns lui cetatean2016

        gramada de amatori care posteaza. In primul rand ingrasamintele azotoase au la baza gaz natural (metan) si aer. din metan rezulta hidrogen si bioxid de carbon iar din aer se foloseste azot si oxigen.
        Si pentru ca de-a lungul anilor PSD a avut grija sa dea industria de ingrasaminte lui Ioan Nicolae (colegul de pluton al lui Dan Voiculescu, deh, securistii intre ei), care a inchis si taiat tot ca un mare patriot ce este, am avut noroc ca Azomures a incaput pe mana unora (inatai turci, pe urma elvetieni) care au tinut in viata combinatul. Iar acum marii patrioti de la PSD au declarat ca vor grabi punerea pe piata a ingrasamintelor de import (Ungaria si Turcia).
        Combinatul functioneaza cu gaz din Transilvania care are puritate mare. Dar tot patriotii nostri au ajuns la concluzia ca mai bine il ardem in soba.
        Cat despre poluare, s-au facut investitii pentru si poluarea s-a redus semnificativ.
        Si daca cineva crede ca din import se vor cumpara ingrasaminte mai ieftine se inseala. Poate din Ungaria unde gazul se cumpara de la rusi la jumate din pret.
        • +3 (5 voturi)    
          Ardem gazul de pomana (Miercuri, 8 decembrie 2021, 13:26)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui andrei1232000

          Cand ai o resursa strategica atat de importanta in zona, mi se pare o mare tampenie sa le dai combinatelor subventii ca sa arda gaz metan si sa produca ingrasaminte. Azomures este cel mai mare consumator de gaz metan din Romania. Vara ajunge la 40% din consumul total. Populatia consuma doar vreo 25%.

          Ingrasamintele astea se pot importa extrem de ieftin. Nu conteaza de unde. Se gasesc peste tot. Nu sunt o resursa strategica. Nu sunt obligatorii pentru agricultura.

          Gazul este scump si nu il poti aduce decat pe conducta de la rusi sau in terminale de gaz lichefiat la Marea Nordului.
          Deci Romania plateste subventii la producatorii de ingrasaminte, plateste pentru importul de gaze, plateste cost de oportunitate (am putea exporta gaze..), plateste facturi umflate la incalzirea populatiei... Toate astea ca sa nu inchidem Azomures, un mamut industrial comunist neprofitabil cu 1054 salariati in 2020.
          Merita?
    • +3 (5 voturi)    
      ... (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:53)

      samuraijack [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      Foamete pentru cine? Pentru jumătate din populația României sau a UE care este supraponderală sau care face risipă de alimente?
    • +1 (5 voturi)    
      Hai las-o jos ca macane! (Marţi, 7 decembrie 2021, 17:05)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      Asa urlati toti si cand i-au taiat gazul ieftin lui Nicolae!
      E o criza temporar prin care trece toata Europa + Asia!

      Provocata 80% de tataia Putin!
  • +15 (29 voturi)    
    peste tot (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:14)

    alexdrq [utilizator]

    in lume aceeasi chestie. la anul va fi probabil cea mai proasta productie agricola, un dezastru facut cu buna stiinta de catre cei care au dus la aceasta crestere enorma a pretului gazelor .
    Dar evident ca nu vor vi aratati cu degetul cei vinovati, cei ce au parazitat pretul energiei cu inselatoria numita "energie verde", ci tot omul de rand va fi gasit vinovat, si va fi pus sa stranga cureaua. Pt "binele planetei" desigur.
    • +3 (5 voturi)    
      pretul gazului e mare si pt populatie (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:29)

      cetatean2016 [utilizator] i-a raspuns lui alexdrq

      sa o lasam asta cu pretul la gaze mare , pt populatie e si mai mare si nu plange nimeni de grija populatiei . cand a facut profituri de sute de milioane a fost bine acum ca are pierderi cateva luni nu mai e bine,eventual sa sara statul cum a mai sarit sa i subventioneze profitul privat din bani publici
    • +3 (5 voturi)    
      Mda (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:35)

      gamma [utilizator] i-a raspuns lui alexdrq

      De-aia nu vand rusii gaz , ca cica avem prea multa energie verde .
      E o manevra a gazpromului ca sa forteze nordstream si sa scape de taxele de tranzit ale ucrainienilor .
      • +2 (4 voturi)    
        Rusii profita de porqueria cu verdele (Marţi, 7 decembrie 2021, 17:12)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui gamma

        In prag de iarna deja 50% din gaz se duce spre incalzire nu spre industrie!
        Da, e o manevra a Gazpromului dar nu taxele de tranzit sunt problema ci Donbass-ul si apartententa Ucrainei la NATO sau UE.
    • -1 (7 voturi)    
      ... (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:51)

      samuraijack [utilizator] i-a raspuns lui alexdrq

      Ce spui nu are sens. Dacă se renunță la folosirea gazului pentru producerea de energie înseamnă că prețul gazului pentru industria chimică ar trebui să scadă deoarece există surplus.

      Mare parte din gazul folosit în UE vine din afara UE, deci prețul lui nu e afectat de reglementările UE în materie de energie regenerabilă. Prețul gazului a crescut peste tot în lume, nu doar în UE.
      • 0 (8 voturi)    
        Sa renunti tu iarna la gaz pentru incalzire (Marţi, 7 decembrie 2021, 17:14)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui samuraijack

        Cand soare ioc si vant care ori iti rupe elicea ori e mort in cap!
        • 0 (0 voturi)    
          Si ce legatura are asta cu pretul gazului? (Joi, 9 decembrie 2021, 10:24)

          Denulu [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

          Sau aveai si tu ceva de zis si nu conta unde?
    • -1 (5 voturi)    
      Somn usor (Marţi, 7 decembrie 2021, 17:16)

      baba_cloanta [utilizator] i-a raspuns lui alexdrq

      Cum poti dormi noaptea dupa asemenea postari?
      Te linseaza trotinetistii in secunda 2 :)))
  • +3 (9 voturi)    
    Ati uitat sa ziceti ca otraveste 200.000 oameni (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:23)

    cetatean2016 [utilizator]

    bine ca s-a oprit pentru ca gaza Tg Muresul si imprejurimile, facand din acest oras unul dintre cele mai poluate din Romania.
    institutiile statului fiind vorba de afaceri mari si bani multi in joc sunt pres in fata acestei firme o amendeaza din cand in cand cu sume ridicole de ordinul zecilor de mii lei .
    situatia de la Tg Mures cu acest combinat e un simbol pentru statul esuat in care traim, care nu cenzureaza agresiunea asupra populatiei facuta de marele capital .
    Iar in media AZO tot promoveaza narativul ca-s 3000 de angajati( prost platiti ) si deaia au dreptul sa otraveasca 200.000 oameni

    ati uitat sa ziceti ca statul l-a vandut la privati pe NIMIC gen profitul pe cateva luni
  • +8 (10 voturi)    
    CHINA (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:29)

    miha1123 [utilizator]

    Trebuie vorbit in context mai mondial, cu siguranta o sa fie mai ieftin sa cumparam ingrasamant de la cine oare?????? CHINA CHINA CHINA. Si uite asa China o sa ajunga treptata furnizor pentru tot pe planeta asta, si inchid ei robinetul dupa cum vor.
    • -1 (3 voturi)    
      In China gazul este dublu (Marţi, 7 decembrie 2021, 17:25)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui miha1123

      De altfel in toata Asia.
      Daca adaugam transportul, criza de containere + logistica, China e ultima sursa la care ar apela cineva pt ingrasaminte.
      S-ar putea ca virusul chinezesc sa ii loveasca mai mult decat credeau pe fratii chinezi!
  • +11 (13 voturi)    
    Toate combinatele chimice au fost dezvoltate (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:30)

    Maspp [utilizator]

    pe baza aceluiasi plan. Parintii mei au lucrat in Combinatul Chimic din Slobozia. Imi aduc si acum aminte cand mergeam cu tata in vacante sa ma joc pe calculatorul 286 din biroul lui. Toate aveau uzine cumparate cu tehnologie occidentala a anilor 70: Kellogg, Sybetra, etc. Au fost profitabile si au adus bani frumosi statului pana in anii '90 cand deja erau depasite fizic si moral. In plus pretul gazului ( materia prima pentru producerea ingrasamintelor) a crescut mereu. Adaugati la asta jaful specific anilor 90 si rezultatul a fost ca din vreo 8 combinate chimice ( unul imens precum DoljChim) nu a mai ramas decat Azomures. Restul au fost jefuite de catre prietenii partidelor de la putere , in general securisti sau cu conexiuni in Securitate. Asta s-a intamplat si cu cel din Slobozia - a fost privatizat si dat pe mana unuor securisti care au investit ZERO lei si au scos un profit maxim si prin neplata gazelor si a curentului catre furnizori. In alta ordine de idei, generatii intregi de copii ai muncitorilor si inginerilor din aceste combinate au reusit sa faca niste scoli si facultati pe baza investitiei statului roman comunist. Astazi e de neconceput ca statul roman sa investeasca in dezvoltarea unei ramuri industriale.
    • -3 (5 voturi)    
      Era o ramura industriala bazate pe resurse si (Marţi, 7 decembrie 2021, 17:42)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

      Energie ieftine.
      In plus producea niste chimicale de baza nu cine stie ce produse complexe.
      Ma scuzi, dar prin anii 2002-2005 treceam pe langa combinatul BASF din Mannheim. Jumatate era deja inchis dar tot era mai mare decat 20 combinate de la Slobozia la un loc. Iar in ceea ce priveste complexitatea produselor...mare distanta!
      Ce vreau sa spun e ca asta a fost soarta unor industrii in toata Europa si nu numai! Nu exista nimic special la industria chimica a Romaniei ceausiste care sa o faca super-competitiva pe plan mondial.
      Concluzia mea? e cea mai mare prostie ca statul sa se investeasca intr-o industrie(exceptand fisiunea nucleara, dar aia e tehnologie nu industrie)
      • +3 (5 voturi)    
        Expertiza (Marţi, 7 decembrie 2021, 18:39)

        generatia-III-a [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Citesc si ma minunez. Ai trecut dumneata pe langa un combinat similar cu cel din Slobozia inchis pe jumatate ,dar era mult, mult mai mare ca cel de la Slobozia.Si pe deasupra la complexitatea produselor nici nu se mai pune problema. Eu nu cred ca iti dai seam ce nerozii ai emis .Ai vazut tu peste gard toate astea ?(produse , tehnologii,complexitate, etc.Si apoi concluzia de final este apoteotica "statul nu trebuie sa investeasca decat cel mult in fisiunea nucreara. Ma intreb de ce nu in fuziunea nucleara?Si care este deosebirea dintre tehnologie si industrie?Mare gradina ta Doamne!
        • +1 (1 vot)    
          generatia tik-tok (Miercuri, 8 decembrie 2021, 9:15)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui generatia-III-a

          Am lucrat in industria chimica si cu industria chimica vreme de 20 de ani, stiu foarte bine pe langa ce combinat am trecut si ce produce si producea BASF-ul in comparatie cu Doljchim sau Slobozia!
          Stiu ca dupa tine girafa nu exista fiindca nu ai vazut-o iar industria chimica a Romaniei comuniste era fabuloasa prin dimensiuni dar te inseli!
          • +2 (2 voturi)    
            Sunt mai multe aspecte in ce spui tu (Miercuri, 8 decembrie 2021, 12:59)

            Maspp [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

            1. Eu vorbesc de o etapa de evolutie de la feudalism ( pre 1945) la industrializare ( 1960-1990) . Industria construita de comunisti a fost un salt fantastic pentru Romania si 99% din populatia ei care a trecut de la plug la uzine.
            2. Evident ca nimeni nu se atepta ca sa putem concura cu industria chimica din Germania.
            3. Chiar si asa, cu putina inteligenta si mai putin jaf ( nu e cazul la romani care fura cat pot unul de la altul) se putea salva mai mult din multe alte industrii fie prin vanzarea catre companii occidentale , fie prin retehnologizare cu bani de la stat
            4. Nu poti sa vii cu argumentul ca nu se putea face nimic , ca totul era falimentar. Se putea salva o parte mai mare ( evident nu toata industria) ca produse industriale ai nevoie in orice faci intr-o econmie
            5. Polonia are astazi o industrie dezvoltata, polivalenta si competitiva care vinde peste tot in UE (inlcusiv in Germania)
            6. Statul roman nu e capabil sa investeasca in niste autostrazi deci nu putem vorbi de industrii high-tech pentru ca acolo ai nevoie de inca vreo 50 de ani de evolutie civilizationala pentru ca statul sa gaseasca oamani capabili sa gestioneze asa ceva.
            7. MOL este o companie de stat nult mai profitabila decat Petrom cu activitati in domeniul produelor derivate din petrol de unde scot majoritatea veiturilor fara sa detina un strop de petrol. Deci se poate da ?
    • 0 (2 voturi)    
      au fost profitabile? (Miercuri, 8 decembrie 2021, 13:42)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

      Pe ce te bazezi cand spui ca au fost profitabile inainte de '89? Situatia economica infloritoare a Romaniei?..

      Economia comunista planificata nu tinea cont de profitabilitate. Investitiile pentru construirea si echiparea acestor combinate nu erau reflectate in contabilitate.
      • 0 (0 voturi)    
        Combinatele chimice au fost profitabile (Joi, 9 decembrie 2021, 7:44)

        Maspp [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        cel putin o perioada. Sigur ca da, la sfarsitul anilor 80 deja intrasera pe o panta descendenta. Dar 3/4 din productie era exportata si aducea valuta. Majoritatea oamenilor au viziunea asta superficiala ca tot ce era industrie in comunism era neprofitabil si face o comparatie cu situatia din tarile dezvoltate. Nu, corect e sa faci o comparatie cu situatia medievala dinainte de 1945. Romania a recuperat decalaje semnificative fata de statele occidentale pana in anii 75-80. Apoi evident, sistemul centralizat si-a dovedit limitele dar nimeni nu a avut curajul/inteligenta/vointa sa schimbe ceva, macar sa scape de tembelul de Ceausescu.
  • +5 (11 voturi)    
    Imi pare rau sa spun... (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:39)

    TheBlizzard [utilizator]

    ... ca "am vazut-o venind".....
    Si este doar inceputul.

    Tot mai multe sectoare se vor confrunta cu situatii similare. Rezulta cresteri galopante de pret, somaj, inflatie pe masura.

    Acestea se vor sparge - ca de obicei - in buzunarul prostimii.

    Dar parca deja incepe sa se intrevada puzzle-ul... Scopul: saracirea populatiei, care va sta cuminte cu botul pe labe scancind cu gandul la ziua de maine.
  • +1 (7 voturi)    
    marmota (Marţi, 7 decembrie 2021, 15:41)

    metri [utilizator]

    Da. Corect.
    In Romania pretul gazelor este in crestere, combinatul nu mai este profitabil. In Romania.
    Nu. Corect. Nu in alte tari. In tara de origine a actionarului, gazele/ingrasamintele sunt profitabile !!!
    (Germania deschide noi exploatari miniere !!!)
    • +1 (1 vot)    
      Si zici ca Germania e aceeasi cu Elvetia? (Marţi, 7 decembrie 2021, 17:44)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui metri

      Si ca gazele se obtin din exploatari miniere!!!
      Wtf! Mai invatam si noi geografie si fizica, stiinta materialelor, etc?
      • -1 (1 vot)    
        Si gazele din Marea Neagra ? (Miercuri, 8 decembrie 2021, 13:11)

        Maspp [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Mai bine sa importam ingrasaminte decat sa le producem aici cu resurse ieftine de care dispunem ? E mai bine sa-l ardem sau sa-l vindem brut asa cum facem si cu petrolul ( multumi tov. Nastase pentru ca dat moca Petrom catre OMV care n-a investit un bani in industriile adiacente care fac produse din petrol - vezi Oltchim, Arpechim in tim ce MOL face asta bine mersi ) ?
  • +8 (10 voturi)    
    Ghinion (Marţi, 7 decembrie 2021, 16:03)

    2mai [utilizator]

    Dacă PSD si PNL au decis ca gazele României din Marea Neagră să rămână acolo, iar noi să pompăm bani la ruși, asta e acum.
    O să votăm tot cu ei, că măcar ne dau și nouă un kg de orez și o sticlă de tărie.
  • 0 (2 voturi)    
    sigur, (Marţi, 7 decembrie 2021, 16:58)

    nash pandelica [utilizator]

    rusii, omuletii verzi si biciclistii....
  • -2 (6 voturi)    
    solutii (Marţi, 7 decembrie 2021, 17:37)

    sareta [utilizator]

    Nationalizarea imediat a tot ce inseamna sector energetic ....UE sa-si vada de treaba cu LGBT si emigrantii
    • -1 (1 vot)    
      mda, nu vrei sa nationalizam si gazele Rusiei? (Miercuri, 8 decembrie 2021, 9:16)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui sareta

      .
  • +2 (2 voturi)    
    si uite ca totul se leaga acuma (Miercuri, 8 decembrie 2021, 15:41)

    Scarface1000 [utilizator]

    de aceea si-au facut Nemtii gazoduct direct pana in Ruzia, ca sa cumpere DIRECT de la sursa ieftin!

    Si uite asa o sa ne pomenim cu ingrasamant din Germania care va fi mai ieftin decat cel de la Azomures.
    • +1 (1 vot)    
      De ce credeai tu ca fac nemtii NordStream? (Joi, 9 decembrie 2021, 10:34)

      Denulu [utilizator] i-a raspuns lui Scarface1000

      Era evident de la bun inceput ca evitarea traversarii Ucrainei scade pretul pentru nemti: nu numai taxele pe care le percepe direct guvernul ucrainean, dar si furturile din conducte, si gaurile reparate cu intarziere, si datoriile pe care Gazprom-ul le iarta periodic Ucrainei, toate trebuie acoperite din pretul final.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by