• ​​Noul Tur Virtual BAT R&D Visitor Experience permite vizitatorilor din lumea întreagă să “se plimbe” prin laboratoarele de cercetare și dezvoltare ale companiei, să întâlnească oameni de știință reputați și să cunoască rezultate ale unor studii recente
  • Experiența oferă vizitatorilor ocazia de a explora abordarea științifică și progresele companiei în reducerea riscurilor asociate fumatului
  • Turul virtual prezintă activitățile de cercetare și dezvoltare ale companiei în domenii importante, precum biologia, chimia, toxicologia, științele senzoriale, analiza aerosolilor, siguranța produselor, analiza preferințelor consumatorilor și biotehnologia
  • Lansarea subliniază abordarea științifică a BAT în reducerea impactului operațiunilor sale asupra sănătății și viziunea companiei pentru un viitor mai bun (A Better Tomorrow TM).

Click aici pentru turul virtual: Vezi online laboratoarele de cercetare BAT

​BAT lansează R&D Visitor Experience: Turul virtual al cercetării științifice de ultimă generație ce stă la baza noilor produse cu nicotină cu risc redusFoto: BAT

BAT a lansat R&D Visitor Experience, un tur virtual al centrului global de cercetare și dezvoltare al companiei din Southampton, Marea Britanie, care invită vizitatorii să exploreze inovațiile științifice de ultimă generație ale companiei.

Experiența reconfirmă abordarea deschisă și transparentă a BAT față de știință, care stă la baza dezvoltării portofoliului companiei de produse cu risc redus* și a activităților de dincolo de nicotină ale companiei. BAT primește în mod regulat vizitatori la centrul global de cercetare și dezvoltare, iar din 2011 până în prezent peste 3.500 de persoane au vizitat fizic facilitățile companiei. Având în vedere limitarea semnificativă a călătoriilor, noul tur virtual permite oamenilor din întreaga lume să acceseze și să înțeleagă activitatea de cercetare științifică a BAT, activitățile în direcția reducerii riscurilor asociate fumatului și să obțină informații și perspective ale experților.

„La BAT, cercetarea și dezvoltarea sunt fundamentale în toate activitățile noastre. Preocuparea pentru știință și cercetare ne-a permis să facem progrese semnificative în dezvoltarea și evoluția noilor noastre categorii de produse, care sunt testate riguros și fundamentate științific ca alternative cu risc redus* la țigări. Activitatea noastră de cercetare și dezvoltare pornește de la preferințele consumatorilor, integrând ultimele inovații științifice în dezvoltarea produselor. Acest lucru ne permite să oferim o gamă de produse plăcute, cu risc redus* ca alternativă la țigări, menținând în același timp standarde foarte ridicate de siguranță și calitate”, a declarat Dr. David O’Reilly, Director pentru Cercetare Științifică în cadrul BAT.

„Noul tur virtual pentru vizitatori demonstrează amploarea activităților noastre în domeniul cercetării și cadrul științific robust în care evaluăm și susținem rolul pe care îl au produsele noastre în reducerea riscurilor asociate fumatului”, a completat acesta.

Cu tururi virtuale de 360 de grade ale laboratoarelor, animații, filme video, profiluri ale oamenilor de știință, podcasturi și multe altele, turul virtual R&D Virtual Experience este locul unde toți cei interesați pot afla mai multe despre activitatea științifică din cadrul BAT. Turul ilustrează misiunea BAT de a construi un viitor mai bun și de a reduce impactul afacerii sale asupra sănătății. BAT investește circa 350 de milioane GBP anual pentru identificarea unor modalități inovatoare de reducere a efectelor asupra sănătății publice și își propune să ajungă la 50 de milioane de consumatori ai produselor sale fără ardere până în 2030.

Pentru mai multe informații, vizitați BAT-Science.com

* Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.

Articol susținut de BAT