Este tot mai clar că orașele din ce în ce mai aglomerate și în expansiune au nevoie de o viziune sustenabilă de dezvoltare, iar sectorul imobiliar este cu siguranță unul care poate contribui la crearea unui habitat prietenos cu locuitorii săi. Este nevoie de practici care generează clădiri moderne, eficiente și sănătoase pentru cei care locuiesc și muncesc în ele, de o abordare integrată a ideii de locuire în oraș, astfel încât oamenii să nu mai fie prizonierii traficului și ai poluării.

One Floreasca City Foto: One United Properties

Dezvoltările multifuncționale reprezintă o oportunitate semnificativă de abordare conștientă a planificării urbane și o soluție pentru a conecta comunitățile și a reduce dependența de mașini. Bucureștiul se află deja în top 10 cele mai aglomerate orașe din lume și, prin urmare, este mai mult decât necesară construirea unui oraș bine conectat, care să compenseze efectul negativ al traficului. „Dezvoltările multifuncționale aduc laolaltă componente indispensabile traiului zilnic, de la locuințe și spații de lucru, la facilități comerciale, de sport, de agrement sau unități educaționale, creând astfel un nod compact, o comunitate care are la dispoziție toate serviciile de care are nevoie și care, astfel, nu mai petrece ore întregi la volan, de la un capăt la celălalt al orașului. Atunci când zonele de trai, muncă și agrement nu sunt conectate, ci aflate la distanțe mari una de cealaltă, în colțuri diferite ale orașului, crește tendința de a folosi zilnic mașina personală. În schimb, atunci când oamenii au acces la aceste servicii în apropiere sau chiar în cadrul aceluiași ansamblu, sunt încurajați să meargă pe jos sau să folosească bicicleta. Beneficiile sunt evidente, iar orașele pot deveni astfel orașe pentru oameni”, spune Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties.

Dezvoltatorul One United Properties a fost pionier în promovarea conceptelor imobiliare cu utilizare mixtă în România, fiind cel mai important jucător pe acest segment din țara noastră. Exemple de astfel de dezvoltări aflate în portofoliul său includ One Floreasca City sau One Cotroceni City. Acestea ajută la crearea unor comunități incluzive și conectate. În zonele cu utilizare mixtă, oamenii pot găsi locuințe, restaurante, servicii comerciale, școli, spații verzi, facilități culturale și de divertisment și altele. Proximitatea și construirea de comunități, precum și regenerarea urbană și protecția mediului stau la baza viziunii principale de dezvoltare a orașului pentru One United Properties.

„În strategia de cumpărare a terenurilor, ne concentrăm întotdeauna pe identificarea loturilor mari unde pot fi proiectate dezvoltări multifuncționale la scară urbană. Unul dintre obiectivele de sustenabilitate ale noastre este dezvoltarea zonelor abandonate și uitate, care au un impact negativ asupra orașului, dar care primesc șansa de a redeveni pline de viață, de a fi redate circuitului public, prin dezvoltările care sunt construite aici. Astfel, dezvoltări precum One Floreasca City sau One Herăstrău Park redeschid zone inaccesibile și degradate și le transforma în noi comunități”, menționează Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

One Floreasca City este un astfel de exemplu de dezvoltare imobiliară cu funcțiune mixtă, construită pe locul fostei platforme Automatica și care astăzi a devenit un reper nu numai al cartierului Floreasca, ci al orașului. Investiția dezvoltatorului a vizat nu numai construirea clădirilor ecologice rezidențiale și de birouri, ci și reamenajarea parcului Automatica, lărgirea zonei rutiere, zona de promenadă împreuna cu spațiile comerciale deschise publicului, parcarea din subsolul proiectului, toate acestea permițând accesul pietonal într-o nouă comunitate. Mai mult, compania a achiziționat și fosta hală Ford, prima fabrică de automobile din România, aflată în stare avansată de degradare, iar în prezent o restaurează pentru a fi transformată într-un spațiu retail de tip boutique, cu galerie comercială și birouri unice la mansardă, sub numele One Gallery. Acest spațiu va completa paleta de servicii din cadrul dezvoltării One Floreasca City.

One Floreasca City înainte

One Floreasca City după

Beneficiind de o amplasare excelentă la confluența a două mari zone rezidențiale din Nordul Bucureștiului, ansamblul One Herăstrău Towers a fost conceput ca o poartă de acces către oraș, menită să refacă o structură masivă, în ruină, părăsită de peste 30 de ani, care data dinainte de anii 1989 și pe care One United Properties a dărâmat-o în cele din urmă. Modelul de regenerare urbană s-a bazat pe dezvoltarea cu utilizare mixtă, cu componentă rezidențială, comercială și de birouri, reînviind astfel un spațiu discontinuu din peisajul urban și aducând valoare adăugată întregului cartier.

One Herăstrău Towers înainte

One Herăstrău Towers după

One Cotroceni City, cel mai mare proiect de regenerare urbană din România, care se ridică pe locul unei foste platforme industriale abandonate, va aduce valoare întregului cartier Cotroceni. Acest adevărat oraș în oraș, un proiect de dezvoltare urbană durabilă, se va întinde pe o suprafață de peste 10 hectare. Prima etapă a proiectului este One Cotroceni Park, care va fi urmată de dezvoltarea rezidențială One Cotroceni Towers.

„Se vorbește mult în aceste vremuri despre orașul de 15 minute, un concept urban ce înglobează servicii necesare zilnice la care locuitorii au acces fie pe jos, fie cu bicicleta, la o distanță de un sfert de oră de casă. Practic, pe o rază de 15 minute găsim esențialul: infrastructură pentru mobilitate, sănătate, agrement, muncă, educație, recreere și aprovizionare, inclusiv magazine alimentare, restaurante, birouri. Este un scenariu ideal în care nu mai suntem nevoiți să alergăm dintr-un colț în altul al orașului pentru a merge la birou, a duce copiii la școală sau a ieși la cină cu prietenii”, spune Arh. Urb. Simona Văleanu, Director Executiv la X Architecture & Engineering, compania de arhitectură care semnează proiectele pentru majoritatea dezvoltărilor One United Properties.

Toate aceste servicii oferite de dezvoltările multifuncționale la scară largă îi ajută pe locuitori să aibă o conexiune mai profundă cu cartierul lor și abordează dintr-o perspectivă diferită provocări moderne, precum traficul aflat în creștere, poluarea, extinderea urbană și, una dintre cele mai importante resurse, timpul personal. Orașul de 15 minute este așadar o propunere de dezvoltare a unui oraș policentric. Dezvoltările multifuncționale ale One United Properties sunt construite in zonele cele mai bune ale Bucureștiului, astfel că acest concept poate fi exemplificat prin ansambluri precum One Floreasca City și One Cotroceni Park. Prin construirea clădirilor cu utilizare mixtă, cu infrastructură socială completă, care includ zone verzi, magazine și restaurante, drumuri, trotuare, servicii, dezvoltatorul contribuie la crearea unor comunități mai sănătoase și la reducerea amprentei de carbon a cartierului respectiv.

Nu în ultimul rând, sustenabilitatea este susținută și prin certificări verzi ale clădirilor, compania făcând o tranziție conștientă către clădiri complet durabile. Din 2017, toate proiectele rezidențiale ale One United Properties primesc certificarea „Green Homes” de la RoGBC. Toate clădirile de birouri dezvoltate de One United Properties sunt certificate sau pre-certificate WELL Health & Safety și LEED Platinum de către US Green Building Council.

La 31 decembrie 2022, One United Properties avea în curs de dezvoltare 5.692 de unități rezidențiale și 34,5 mii de metri pătrați de spații de birouri. În 2022, One United Properties și-a extins implicarea în restaurarea de clădiri emblematice prin două noi achiziții - One Downtown (care include și fostul Hotel Muntenia) și One Plaza Athénée. În total, valoarea brută de dezvoltare pentru portofoliul de clădiri restaurate, care include și One Gallery și One Athénée, este estimată să ajungă la 189 de milioane de euro.

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, și-a publicat recent Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2022, care poate fi consultat aici. Raportul evidențiază progresul companiei în domeniile cheie ale sustenabilității, acoperind aspecte extinse privind mediul înconjurător, aspecte sociale și de guvernanță.

____________________

ONE UNITED PROPERTIES (BVB: ONE) este principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România. One United Properties este o companie inovatoare dedicată accelerării adoptării practicilor de construcție pentru clădiri sigure, eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase și a primit numeroase premii și recunoașteri pentru sustenabilitate și eficiență energetică. Compania este tranzacționată la Bursa de Valori București, iar acțiunile sale sunt incluse în mai mulți indici precum BET, ROTX, STOXX, FTSE Russell Global All-Cap și FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging.

Articol susținut de One United Properties