Într-o mișcare strategică de extindere și consolidare a prezenței sale în România, importatorul oficial Volvo Cars, EIT – Forum Auto, anunță deschiderea a trei noi dealeri autorizați în Timișoara, Oradea și Târgu Mureș în cursul acestui an. Această expansiune semnificativă reprezintă un pas concret în direcția angajamentului față de clienții români, marcând o dublare a rețelei de dealeri în ultimii trei ani. Cu o atenție deosebită acordată furnizării unei experiențe premium, noile puncte de vânzare reflectă angajamentul continuu al Volvo Cars de a satisface cerințele în schimbare ale clienților săi.

Volvo Cars România își extinde prezența anul acesta cu trei noi dealeri autorizațiFoto: Volvo Cars România

Partenerii Volvo, alături de care au fost deschise cele trei noi reprezentanțe, sunt AutoCardo Timișoara, AutoGrand Oradea și Aliat Târgu Mureș. Aceștia vor asigura o acoperire extinsă și accesibilă pentru clienții Volvo, păstrând și cele mai înalte standarde de calitate. Reprezentanțele sunt spații moderne în care clienții pot explora gama de vehicule și pot, de asemenea, beneficia de servicii personalizate.

“Odată cu deschiderea celor trei noi dealeri, reconfirmăm angajamentul nostru de a aduce excelența scandinavă mai aproape de inimile și drumurile românilor. În ultimii trei ani, Volvo a dublat cu succes numărul dealerilor în România, reflectând dorința noastră de a oferi accesibilitate și servicii premium în toată România.” a declarat Bogdan Huidan, Director General al Importatorului Volvo Cars în România.

Această expansiune vine în contextul unei creșteri accelerate a cererii pentru vehiculele Volvo în România. Prin deschiderea celor trei noi dealeri, Volvo Cars a reușit să dubleze numărul total de dealeri în ultimii trei ani, consolidându-și astfel prezența pe piața din România.

Deschiderea celor trei noi dealeri autorizați reprezintă nu doar o extindere numerică, ci și o consolidare a angajamentului Volvo Cars față de posesorii și iubitorii de Volvo din România aducând excelența scandinavă mai aproape și susținând tranziția către o mobilitate verde și sigură în viitor.

Cu o rețea extinsă de dealeri, o filozofie axată pe siguranță, inovație și sustenabilitate, și o gamă variată de modele care acoperă toate preferințele, Volvo Cars continuă să marcheze pași importanți în evoluția industriei auto, oferind clienților români o experiență autentică și vizionară în lumea vehiculelor premium.

Gama diversificată de modele Volvo, de la SUV-uri robuste si sofisticate precum Volvo XC90, la modele elegante și compacte precum Volvo S60, include modele plug-in hybrid și vehicule complet electrice, oferind clienților soluții variate pentru o mobilitate verde și eficientă.

Astăzi rețeaua Volvo Cars este prezentă în nouă orașe din România cu zece dealeri autorizați și un reparator autorizat. Dealerii autorizați Volvo Cars în România sunt: Primus Auto București, Excellence Cars București, Premium Nordic Cars Iași, Autoworld Cluj-Napoca, Todoruț Internațional Timișoara, AutoCardo Timișoara, Simode Craiova, Cybernet Autocenter Bacău, AutoGrand Oradea și Aliat Târgu Mureș, rețeaua fiind completată de reparatorul autorizat Tess Brașov.

Harta completă a rețelei Volvo Cars România este disponibilă aici: https://www.volvocars.com/ro/dealers/dealeri.

De aproape un secol, Volvo Cars inovează domeniul auto la nivel de sisteme de siguranță, fiind una dintre cele mai cunoscute și respectate mărci de mașini din lume, cu vânzări de peste 600.000 de mașini în aproximativ 100 de țări, doar în anul 2020. Volvo Cars își propune să ofere clienților libertatea de mișcare într-un mod personal, sustenabil și sigur, asumându-și ca la mijlocul acestui deceniu, jumătate din vânzările sale globale să fie mașini complet electrice.

În România, Volvo Cars este reprezentat de Grupul Euro Inter Trade, înființat în 1990, iar autoturismele sunt distribuite prin sucursala Forum Auto, care are peste 20 de ani de experiență pe piața locală. Modelele Volvo termice, cât și cele plug-in hybrid și electrice sunt tot mai populare în România, ceea ce arată că expansiunea rețelei Volvo Cars va continua.

Articol susținut de Volvo Cars România