Companiile aeriene din SUA şi Europa vor încerca să îşi majoreze profiturile în acest an prin scumpirea biletelor de avion, pe măsură ce vor încerca să profite la maximum de „boom”-ul călătoriilor post-COVID şi să contracareze costurile ridicate create de lipsa de avioane, scrie agenția Reuters, citată de Agerpres.

Aeronava Wizz AirFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Marile companii aeriene se chinuie să introducă mai multe zboruri pentru a face faţă cererii, dar au probleme din cauza întârzierilor apărute în livrarea de avioane noi de la marii producători Airbus şi Boeing precum şi de pe urma blocării la sol a avioanelor care utilizează motoare de tip RTX, care ar putea avea unele defecte.

Livrările limitate de noi avioane ţin preţurile la bilete la un nivel ridicat, ceea ce permite transportatorilor aerieni să transfere costurile ridicate la carburant, mâna de lucru şi mentenanţă. Această situaţie a dus venitul mediu per pasager, sau randamentele, la 6,2% anul trecut, al patrulea an consecutiv de creştere, potrivit datelor furnizate de Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Randamentele ar urma să continue să crească şi în 2024, chiar dacă într-un ritm mai lent, de aproximativ 1,8%, prognozează IATA. La vară, cea mai aglomerată perioadă a anului, randamentele companiilor aeriene europene ar urma să depăşească valorile de anul trecut, atingând un maximum de 8,5%, şi vor creşte şi mai mult în 2025 pe măsură ce va continua cererea de călătorii iar întârzierile în livrarea de noi avioane vor persista, potrivit analiştilor de la Bernstein.

Conform acestora, cererea va fi mai mare cu 15-20% în această vară comparativ cu 2019, în timp ce capacităţile abia s-au mişcat.

Analiștii spun că transportatorii aerieni fac mai mulți bani fiindcă clienții sunt dispuși să plătească

„Tarifele mai mari în această vară vor impulsiona profiturile. Companiile aeriene vor face mai mulţi bani pentru că clienţii sunt în continuare dispuşi să plătească mai mult”, crede Jamie Lindsay, investitor în companii aeriene la Artemis Investment.

Interviurile efectuate de Reuters cu mai mulţi analişti, directori şi investitori precum şi analiza datelor arată rezilienţa companiilor aeriene pe măsură ce îşi revin din pandemie, când avioanele au fost blocate la sol, graniţele au fost închise şi au contractat datorii în valoare de miliarde de euro pentru a rămâne pe linia de plutire.

De asemenea, analizele arată importanţa acordată de consumatori călătoriilor şi experienţelor, după mai multe luni de restricţii în timpul pandemiei, fenomen cunoscut sub numele de „revenge travel” (n.r. „călătorie din răzbunare”).

Un exemplu este Wizz Air, companie unde randamentele ar urma să înregistreze în vara acestui an o creştere similară cu cea din 2023, chiar dacă capacităţile nu se vor modifica, spune directorul responsabil pentru Marea Britanie, Marion Geoffroy.

„Dacă există o capacitate limitată, atunci politica de preţuri este în creştere”, a spus Marion Geoffroy, fără a oferi mai multe detalii cu privire la amploarea creşterii.

Unii operatori turistici se tem că „revenge travel” s-a încheiat, în pofida cererii record

Datele furnizate de Airlines Reporting Corp (ARC) arată că numărul biletelor de avion vândute în luna ianuarie de agenţiile de turism din SUA au atins cel mai ridicat nivel din istorie pentru această lună, iar preţul mediu al unui bilet a crescut cu 3% în ritm anual. Aceasta în condiţiile în care începând din 2019 şi până în prezent preţul unei călătorii cu avionul în America de Nord a crescut cu 30% în timp ce în Europa a crescut cu 25%, potrivit firmei ForwardKeys.

Până acum, preţurile mai mari nu au avut un impact asupra cererii. Compania aeriană United Airlines spune că rezervările şi randamentele pe rutele transatlantice sunt aşteptate să rămână la un nivel solid în acest an.

În plus, călătoriile în China, una dintre ultimele pieţe care a ridicat restricţiile, şi-au revenit şi ele, iar veniturile din turism au depăşit valorile de dinainte de pandemie în timpul sărbătorilor de Anul Nou Lunar. Atâta timp cât perspectivele economice rămân stabile, consumatorii ar putea să tolereze în continuare preţurile ridicate, susţin investitorii şi analiştii.

Însă unii se tem că acest trend ar putea dispărea, în special având în vedere recesiunile recente din Japonia, Marea Britanie și Germania. Lanţurile hoteliere Hilton Worldwide şi Marriott International, precum şi agenţia de turism online Expedia, au semnalat deja că fenomenul de „revenge travel” s-a terminat.

„Dacă vom vedea o continuă deteriorare a pieţei muncii, asta ar putea începe să afecteze cererea”, spune Madeleine Ronner, manager de portofoliu la DWS Smart Industrial Technologies, care investeşte în Lufthansa şi TUI.