Arabia Saudită a transferat joi o nouă tranșă de acțiuni ale gigantului petrolier saudit Aramco către Fondul public de investiții, aflat în centrul unui vast program de reforme în regat, potrivit AFP.

Mohammed bin Salman, prinţul moştenitor al Arabiei SauditeFoto: Balkis Press/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman „a anunțat finalizarea transferului a 8% din totalul acțiunilor emise de Aramco (...) către companii deținute în totalitate de Fondul public de investiții”, a relatat agenția oficială de presă SPA, adăugând că partea statului se va ridica la 82,186%, față de 16% pentru Fond.

Transferul este evaluat la „aproximativ 164 de miliarde de dolari”, pe baza capitalizării bursiere actuale a companiei, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Aramco.

În 2022, monarhia petrolieră a transferat deja o primă tranșă de acțiuni, echivalentă cu 4% din capital, direct către ond.

Un al doilea transfer a fost făcut anul trecut către o companie deținută de Aramco, pentru același număr de acțiuni, în valoare de aproape 80 de miliarde de dolari la acea vreme.

Această nouă operațiune „este în conformitate cu inițiativele pe termen lung ale Arabiei Saudite de a stimula și diversifica economia (...) în cadrul Vision 2030”, un vast program de reforme condus de prințul moștenitor și conducătorul de facto al regatului, care supraveghează și Fondul de investiții, a precizat SPA.

De asemenea, „va consolida soliditatea poziției financiare și a ratingului de credit al fondului”, a adăugat ea.

Bijuterie a economiei saudite, Aramco a înregistrat un profit net de 30,08 miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2023, după un profit record de 161,1 miliarde de dolari în 2022.

În 2019, regatul a câștigat 29,4 miliarde de dolari din listarea a 1,7% din acțiunile acestui colos petrolier.

Primul exportator mondial de țiței contează pe veniturile sale din petrol pentru a finanța o strategie ambițioasă de diversificare, al cărei principal instrument este Fondul de investiții.