Un proiect de anvergură anunțat recent are mari perspective să redefinească sectorul hotelier de lux chiar în inima României: renumitul brand internațional Mondrian, adus pe plan local de principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile, One United Properties, promite să ducă peisajul ospitalității din București la un nou nivel de sofisticare și eleganță.

Mondrian BucureștiFoto: One United Properties

Bucureștiul a cunoscut o remarcabilă redresare a sectorului turistic după perioada dificilă din timpul pandemiei, care l-a propulsat pe locul al doilea între cele șase capitale din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește gradul de ocupare, înregistrând a doua cea mai mare rată de ocupare a hotelurilor, imediat în urma Varșoviei, dar peste cele din Budapesta, Bratislava, Praga și Sofia. Cu ratele de ocupare revenind cu aproximativ 13% în prima jumătate a anului 2023 comparativ cu aceeași perioadă din 2022, Bucureștiul și-a consolidat poziția ca destinație de top atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru cele turistice.

Cererea pentru condiții de cazare premium a crescut semnificativ odată cu numărul tot mai mare de companii multinaționale care atrag călători de afaceri din întreaga lume, dar și cu interesul în creștere al turiștilor din segmentul luxury pentru un oraș viu, plin de energie, care oferă un mix eclectic între nou și vechi, în care istoria și arhitectura se îmbină cu atmosfera electrizantă a vieții de noapte, așa cum este văzută azi capitala României.

Cu toate acestea, oferta de hoteluri de lux a avut dificultăți în a ține pasul cu această cerere în creștere, ceea ce reprezintă o oportunitate pentru piața locală. Parte a Ennismore, compania de ospitalitate și lifestyle cu cea mai rapidă creștere din lume, Mondrian și-a propus să fructifice acest potențial demonstrat de capitala noastră, alături de un partener experimentat în sectorul dezvoltării imobiliare sustenabile, One United Properties, care își face astfel intrarea și pe piața ospitalității de lux, unde își propune din nou să ridice standardele industriei locale.

Piața ospitalității joacă un rol semnificativ în economia Bucureștiului, generând venituri substanțiale și oportunități de angajare. Construirea de noi hoteluri, restaurante și alte facilități turistice creează locuri de muncă și stimulează economia locală. Intrarea pe piață a unui brand renumit precum Mondrian contribuie la consolidarea unei imagini pozitive a Bucureștiului, făcându-l tot mai atractiv ca destinație turistică. Totodată, poate atrage noi business-uri și investitori în oraș, ridicând în același timp standardele în ceea ce privește serviciile hoteliere de lux.

Un design inspirat de basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”

Amplasat în apropierea unei clădiri emblematice, Ateneul Român, Mondrian București, un hotel lifestyle exclusivist, redefinește conceptul de lux în peisajul hotelier din București. Cu o istorie bogată care își are începuturile în Los Angeles, în 1985, fiind din anul 2021 parte a grupului Ennismore, Mondrian a devenit sinonim cu designul modern și luxos, ambianța șic și experiența socială vibrantă, în locații renumite ca, de exemplu, Miami, New York, Londra, Doha, Cannes sau Hong Kong. Prin îmbinarea dintre artă și cultura locală cu elemente de design modern, Mondrian creează o experiență unică și memorabilă pentru oaspeții săi. Hotelul care va fi deschis în inima capitalei noastre va pune la dispoziția clienților aproximativ 100 de camere și apartamente cu un design sofisticat, alături de numeroase facilități de relaxare de lux precum piscină și spa, dar și opțiuni de dining deosebite care vor beneficia de experiența unor chefi renumiți.

Prin fuziunea artei, designului și a serviciilor impecabile, Mondrian depășește limitele convenționale pentru a crea experiențe imersive care să atragă călătorii cei mai exigenți, centrală în filosofia acestui brand fiind convingerea că luxul se extinde dincolo de opulență; el cuprinde autenticitatea, creativitatea și este profund conectat la cultura locală. Astfel, designul unic al hotelului Mondrian București, realizat în colaborare cu Lemon Interior Design, va integra în principiile designului contemporan elemente din bogatul folclor românesc, inspirate din basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Astfel, facilitățile moderne și designul sofisticat răspund celor mai exigente cerințe ale turiștilor internaționali, oferind totodată o experiență autentic locală pentru ca fiecare vizită să fie de neuitat.

Amplasarea strategică a hotelului Mondrian București în inima orașului, pe strada Georges Clemenceau nr 8-10, asigură accesul facil la principalele punctele de atracție turistice, dar și experiențe culturale, sociale și de petrecere a timpului liber (restaurante, cafenele, baruri, cluburi). Hotelul își propune să promoveze un sentiment de comunitate, invitând atât turiștii străini, cât și localnicii să se lase cufundați în cultura bogată a orașului și să ia parte la scena socială dinamică.

One United Properties, angajament pentru dezvoltarea orașului

Inițiativa de a aduce brandul Mondrian în București face parte din abordarea vizionară a One United Properties, marcă sinonimă cu calitatea, designul, sustenabilitatea, comunitatea și locațiile deosebite. Prin acest proiect de debut în sectorul ospitalității, compania își propune ca Mondrian București să devină un punct de referință pentru oraș, contribuind la transformarea acestuia într-o destinație mai atractivă atât pentru localnici, cât și pentru străini. Astfel, odată cu semnarea parteneriatului oficial cu Ennismore, dezvoltatorul și-a reiterat dorința de a continua să investească în oraș, contribuind la creșterea notorietății culturii și tradițiilor românești pe plan internațional și la dezvoltarea turismului local.

Pentru a coordona divizia Hoteluri, One United Properties a început un parteneriat cu Riad Abi Haidar, un pasionat al industriei hoteliere, director executiv, gânditor strategic și lider antreprenorial, cu peste 20 de ani de experiență în industria ospitalității internaționale, dezvoltând și operând hoteluri de lifestyle unice în Orientul Mijlociu și Asia de Sud.

„Acest parteneriat are implicații semnificative pentru piața locală de ospitalitate. Fiind o marcă recunoscută la nivel global, Mondrian aduce la pachet și reputația pentru lux, inovație și experiențe excepționale pentru oaspeți. Prezența unui astfel de lanț hotelier internaționale prestigios este probabil să atragă atenția atât turiștilor locali, cât și internaționali. Hotelurile Mondrian din întreaga lume sunt renumite pentru facilitățile lor de lux, designul lor distinctiv și serviciile de înaltă calitate. Intrarea sa pe piața din România ar putea ridica standardele de ospitalitate în întreaga țară. Înființarea hotelului Mondrian va genera, de asemenea, oportunități de muncă în diferite sectoare, inclusiv în ospitalitate, turism și servicii conexe. De la personalul din fața casei până la pozițiile de conducere, operațiunile hotelului vor necesita o forță de muncă calificată, oferind potențial de angajare pentru un număr semnificativ de localnici. Astfel, prezența Mondrian are potențialul de a stimula creșterea economică în regiune. Creșterea turismului, crearea de locuri de muncă și efectele pe care le generează cheltuielile în sectorul ospitalității pot contribui pozitiv la economia locală, de la susținerea afacerilor mici până la creșterea veniturilor fiscale”, e de părere Riad Abi Haidar.

Achiziționarea de către One United Properties a unei proprietăți neterminate în centrul Bucureștiului, cu intenția de a finaliza construcția pentru a o transforma într-un hotel de lux, Mondrian București, subliniază angajamentul companiei de a se implica în proiecte de regenerare urbană, care schimbă în bine fața orașului. Prin proiectele sale continue de restaurare a unor clădiri istorice, precum renumita Casă Braikoff (One Athénée) și fosta fabrică Ford (One Gallery), One United Properties nu doar că investește în păstrarea moștenirii arhitecturale a Bucureștiului, dar și contribuie la revitalizarea zonelor neglijate, reînnoind astfel țesătura urbană a orașului. Aceste eforturi contribuie la crearea unei imagini pozitive pentru București, poziționându-l ca o destinație dinamică și bogată cultural pe scena globală.

Astfel de proiecte care să participe la dezvoltarea orașului din multiple perspective (economic, social, cultural) așa cum se dovedește a fi Hotelul Mondrian București joacă un rol crucial în creșterea atractivității Bucureștiului, pe plan internațional, atât din punct de vedere estetic, cât și experiențial. “Dincolo de demersul de restaurare a monumentelor arhitecturale, aceste proiecte îmbogățesc ofertele sociale și de agrement ale orașului, promovând un mediu urban vibrant care atrage atât turiștii, cât și localnicii. Iar pe măsură ce piața se dezvoltă, nu mai este vorba doar despre investiții, ci despre inițiative care redefinesc piața ospitalității din România, iar One United Properties se angajează să joace un rol activ în acest proces”, mai spune Riad Abi Haidar.

Astfel,colaborarea între Mondrian și One United Properties marchează un moment semnificativ în peisajul ospitalității din București, promițând o convergență între lux, sustenabilitate și vitalitate culturală. Pe măsură ce Mondrian București se pregătește să-și deschidă porțile, el simbolizează evoluția continuă a orașului într-o destinație de top pentru călătorii în căutare de experiențe rafinate și eleganță atemporală.

Articol susținut de One United Properties