Profitul Philips Electronics a scazut in primul trimestru al acestui an cu 28%, performantele companiei fiind afectate de rezultatele diviziei de televizoare si de cheltuielile legate de achizitii, potrivit NewsIn care citeaza Reuters. Grupul olandez a declarat ca nivelul castigurilor inainte de dobanzi, taxe si amortizare a scazut la 265 milioane de euro fata de performanta din aceeasi perioada a anului trecut, de 370 milioane de euro, sub media analistilor chestionati de Reuters, care au mizat pe un profit de 306 milioane de euro.

"Rezultatele noastre sunt afectate, intr-o masura mai mare decat ne-ar placea, de performanta diviziei de televizoare si de cheltuielile legate de achizitii", a declarat intr-un comunicat Gerard Kleisterlee, directorul executiv al grupului.

Firma cu sediul la Amsterdam a confirmat tintele pentru perioada 2008-2010, mizand in continuare pe o crestere de cel putin 6% pe an, majorand tinta de crestere a profitului inainte de dobanzi, taxe si amortizare de la 10% la 11% pentru 2010.

Divizia de electrocasnice, ce produce televizoare, periute de dinti electrice, playere muzicale si automate de cafea, va continua sa resimta presiunea cauzata de rezultatele sectorului productiei de televizoare, a se arata in comunicatul companiei.

Pierderile diviziei de televizoare au crescut la 95 milioane de euro in primul trimestru din 2008, fata de cele 51 milioane de euro inregistrate in perioada similara din 2006, scrie Reuters.

Compania a anuntat saptamana trecuta ca va renunta sa produca televizoare pentru piata nord-americana, unde a inregistrat pierderi, preferand sa ramana pe aceasta piata doar printr-un acord de acordare de licente semnat cu grupul nipon Funai.

Celelalte doua divizii ale Philips - de produse medicale si de iluminat - au afisat castiguri peste asteptarile analistilor. Divizia medicala, care a fost afectata de o modificare legislativa pe piata americana, a raportat o majorare cu 5% a vanzarilor si o marja de profit stabila, iar vanzarile diviziei de produse de iluminat au crescut cu 16%, la 1,7 miliarde de euro, pe fondul unor achizitii.

Titlurile Philips au scazut vineri cu 1,9% dupa de grupul rival General Electric a afisat o scadere surprinzatoare a profitului trimestrial, din cauza mediului economic american slabit de criza creditelor.

Philips si General Electric concureaza pe piata productiei de echipament pentru spitale, precum tomografele, dar si pe piata produselor pentru iluminat.