Pieter Wessel s-a alaturat echipei de management a Deloitte Balcani, incluzand Romania, Bulgaria, Republica Moldova, Albania si Kosovo, in calitate de partener pe Taxe specializat in TVA, potrivit unui comunicat al companiei. Wessel s-a alaturat in anul 2002 sucursalei Deloitte din Olanda, devenind liderul echipei specializate in Taxe Indirecte si apoi liderul sub-serviciului de Taxe Indirecte pentru segmentul mediu de piata.

"Avand o expertiza solida in domeniul TVA si al aplicarii legislatiei de TVA in numeroase tari din Uniunea Europeana, Wessel a acordat consultanta pe probleme de taxare indirecta clientilor din domeniul energiei si utilitatilor, precum si unui numar important de companii mari din diverse industrii precum sistemul bancar, energie si resurse, fonduri de private equity, tehnologie medicala si IT&C", se mai arata in comunicat.

Noul partener al Deloitte isi va desfasura activitatea din biroul din Romania si se va concentra initial pe consolidarea serviciului de TVA.