Pierderi grele pentru BMW, Volkswagen prevede cel mai dificil an din istoria sa
BMW a avut in 2008 o scadere a profitului mult mai severa decat estimarile. In ultimul trimestru, aceasta a fost de 718 milioane de euro, fata de doar 100 milioane cat se asteptau analistii, scrie Reuters.
Pe de alta parte, Volkswagen, primul constructor european de automobile si al treilea la nivel mondial, a avertizat ca 2009 va fi unul dintre cei mai dificili ani din istoria sa. Compania anuntase la inceputul lui martie rezultate record pentru 2008.
Actiunile VW au urcat, joi, 1,14% la bursa, iar cele ale BMW au castigat 2,01.
Banca Europeana de Investitii a aprobat, joi, credite in valoare totala de trei miliarde euro pentru industria auto europeana. Banii urmeaza sa fie incasati de constructorii de autovehicule din Germania, Italia, Franta si Suedia.
Grupurile franceze Renault si PSA Peugeot Citroen vor primi cate 400 milioane euro, suma alocata si pentru Fiat, BMW si Daimler.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Eu v'o arat.
Voi corectati (tirziu-tirziu) greseala.
Comentariul meu nu apare.
E corect sa ma tratati astfel?
Vezi "Subiect"-ul.