Potrivit Eurostat, in 2010, in Romania, ponderea cheltuielilor generate de locuinta in venitul disponibil al unei gospodarii a fost de 24,9%, procent cu care ne situam pe locul 7 in Uniunea Europeana, unde media este de 22,5%. In suma reprezentand cheltuielile generate de locuinta intra atat costul utilitatilor, cat si ratele la creditele ipotecare, chiria, costul reparatiilor etc., scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Dupa cum se poate observa si in graficul alaturat, pe primul loc in UE se afla Danemarca, tara in care o treime din venitul disponibil al unei gospodarii este alocat acestui tip de cheltuieli, la polul opus aflandu-se Malta cu un procent de doar 10,3%.

Daca luam in calcul sumele absolute, diferenta dintre noi si tarile din top este uriasa. Astfel, in Romania, venitul mediu anual al unei gospodarii a fost anul trecut de circa 6.500 euro, iar 24,9% inseamna 1.618 euro/an, sau 135 euro/luna (580 lei). In Danemarca, venitul anual al unei gospodarii se ridica la 39.000 euro, ceea ce inseamna ca locuinta genereaza cheltuieli lunare de 1.080 euro, iar in Germania, unde venitul unei gospodarii este de cca. 40.000 euro, cheltuielile lunare sunt de 920 euro.

Cateva idei:

- in Romania, diferenta dintre urban si rural este uriasa, costul mediu de 135 euro/luna/gospodarie fiind nereprezentativ atat pentru cei din orase (care platesc mai mult), cat si pentru cei de la sate (care platesc mai putin). Pe de alta parte insa, si in ce priveste veniturile, diferenta este extrem de mare.

- in Danemarca, o mare parte din cheltuielile generate de locuinta reprezinta costul ratelor, ponderea creditelor imobiliare in PIB fiind de peste 100%. In ce priveste Germania, una dintre explicatiile ponderii mari a cheltuielilor generate de locuinta este faptul ca mai mult de jumatate dintre nemti stau cu chirie – in calculul inflatiei, ponderea chiriei este de 10.3%, acesta fiind cel mai mare procent din UE si al doilea din Europa, dupa Elvetia, unde cheltuielile cu chiria au o pondere de 13,6%.

- desi in Romania, utilitatile costa relativ mult in raport cu veniturile, acest lucru este cel putin partial compensat de faptul ca peste 90% dintre romani nu trebuie sa plateasca chirie, iar numarul creditelor ipotecare este extrem de mic (sub 200.000). In plus, impozitele pe proprietate sunt foarte mici in raport cu valoarea de piata a locuintelor.

Citeste si comenteaza pe Businessday.ro.