Situația economică este principala preocupare la nivelul UE, urmată de mediu și schimbările climatice și de imigrație, în timp ce sănătatea continuă să fie principala problemă la nivel național, cu puțin înainte de situația economică a țării, arată cel mai recent eurobarometru al Comisiei Europene. În România, principalele probleme sunt sănătatea, apoi creșterea prețurilor și situația economică.

Recuperare impact COVIDFoto: Comisia Europeana

Principalele preocupări la nivelul UE și la nivel național

Situația economică a revenit pe primul loc ca fiind cea mai importantă problemă cu care se confruntă UE, cu 27% dintre mențiuni (-8 puncte procentuale față de iarna 2020-2021), arată cel mai recent Eurobarometru realizat prin interviuri față în față și online în perioada 14 iunie - 12 iulie 2021 în cele 27 de state membre ale UE.

Click pentru a deschide

Mediul și schimbările climatice au urcat de pe locul al patrulea pe locul al doilea (25%, + 5) alături de imigrație (25%, + 7), urmate, pe locul al patrulea, de starea finanțelor publice ale statelor membre și de sănătate (ambele cu 22%). Mențiunile privind sănătatea au scăzut semnificativ față de iarna 2020-2021 (22%, -16), când această temă s-a aflat pe prima poziție.

La nivel național, sănătatea rămâne cea mai importantă problemă, deși mențiunile au scăzut considerabil din iarna 2020-2021 (28%, -16). Situația economică ocupă a doua poziție, fiind menționată de puțin peste un sfert dintre respondenți (26%, -7).

În România, principalele probleme identificate de respondenți sunt sănătatea (32%), creșterea prețurilor/inflația/costul vieții (30%) și situația economică (29%).

Când cred europenii că-și vor reveni țările lor după impactul pandemiei de coronavirus?

Click pentru a deschide

La nivelul UE, cei mai mulți (60%) cred că în 2023 sau mai târziu, 23% speră că în 2022, iar 8% spun că "niciodată", în timp ce 2% sunt optimiști și spun că țările lor și-ar fi revenit deja ori își vor reveni în acest an (4%).

În România, cei mai mulți (47% dintre respondenți) spun că țara își va reveni în 2023 sau mai târziu, 26% dintre respondenți cred că își va reveni în 2022 și 13% consideră că nu-și va reveni niciodată, în timp ce 2% susțin că țara și-a revenit deja, iar 6% spun că asta se va întâmpla în acest an.

Alte rezultate ale Eurobarometrului:

Optimismul cu privire la viitorul UE a atins cel mai înalt nivel din 2009, iar încrederea în UE rămâne la cel mai ridicat nivel din 2008 până în prezent. Sprijinul pentru moneda euro rămâne stabil la cel mai ridicat nivel înregistrat din 2004 până în prezent. Sondajul indică, de asemenea, o îmbunătățire semnificativă a percepției asupra situației economiilor naționale.

Majoritatea europenilor sunt mulțumiți de măsurile luate de UE și de guvernele naționale împotriva pandemiei de coronavirus și consideră că planul de redresare „NextGenerationEU” va fi eficace în ceea ce privește răspunsul la efectele economice ale pandemiei. Aproape două treimi au încredere că UE va lua deciziile corecte în viitor pentru a răspunde pandemiei.