În medie, jumătate din populația adultă a Uniunii Europene ia bani cu împrumut, potrivit datelor Băncii Mondiale. Nu vorbim doar despre creditele bancare, ci despre toate categoriile de împrumuturi, inclusiv de la familie și prieteni.

Operațiune bancarăFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Există însă o diferență majoră între cele două mari jumătăți de Europă. În timp ce europenii din Vest se împrumută în număr mare de la bănci, cei din Est apelează la prieteni și familie.

În state precum Germania, Austria sau Luxemburg, între 60% și 80% din populația mai în vârstă de 15 ani s-a împrumutat, iar în aceste cazuri, sursa împrumutului a fost, de cele mai multe ori, banca.

Există mai mulți factori care pot explica acest fenomen. Unul este nivelul ridicat al dezvoltării economice în țările vest-europene. Infrastructura financiară matură, dezvoltată în timp, a creat premisele unei piețe bancare solide, ceea ce a facilitat potențialul de creditare.

Pentru locuitorii statelor est-europene și balcanice, creditele rămân fie inaccesibile, fie un ultim resort. Motivul este că, în multe situații, nivelul veniturilor nu îi face clienți dezirabili pentru bănci.

Familia sau prietenii sunt o sursă de încredere, pe care se bazează frecvent cei care vor să se împrumute în România, Bulgaria și Grecia.

În 2021, 41% din populația de peste 15 ani s-a împrumutat în România, conform datelor Băncii Mondiale, iar puțin peste jumătate din acești oameni au apelat la familie și prieteni, pentru a face rost de bani cu împrumut.

CITEȘTE CONTINUAREA PE PANORAMA.