Am deschis expoziția dedicată următorului eveniment important al Casei de Licitații A 10 by Artmark – „Licitația de Interior”, cu obiecte de artă decorativă, multe dintre ele provenind din colecția familiei care a deținut Hotelul Regal din Câmpulung Muscel. Da, este vorba despre o destinație preferată de familia regală la sfâșitul secolului al XIX-lea.

Consolă Regency din lemnFoto: Artmark

Hotelul, ridicat de familia Ștefănescu, a fost de multe ori vizitat de Carol I, de Regina Elisabeta și de Principele Moștenitor Ferdinand, iar una dintre aceste ocazii a fost chiar imortalizată într-o fotografie celebră din 1891, cu toți cei trei aflați în balconul imobilului, salutând lumea adunată în stradă pentru a-i vedea cât mai de aproape.

Ne oferă parfumul acelor vremuri și câteva dintre loturile din actuala licitație. Părăsind țara la venirea comuniștilor, familia moștenitoare a Hotelului Regal din Câmpulung Muscel a continuat să își cultive pasiunea pentru stil, viață frumoasă și cultură, colecționând în continuare în toate registrele artei decorative, dar mai ales sticlărie rafinată, de autor, realizată de marii artiști ai vremii – Galle, Lalique, Daum Nancy. Exemplificăm cu o Lampă Becker, cu abajur din sticlă stratificată, decorată inedit cu lilieci, cca. 1905, (având un preț de pornire de 1.000 de euro), precum și cu vasul Gallé decorat cu nuferi și stuf, cca. 1900-1910, ce are un preț de pornire de 600 de euro.

Iată mai multe detalii despre celebra clădire-monument. Marele Hotel Regal a fost construit în centrul vechi al oraşului Câmpulung Muscel, popas chic al Bucureștiului în drum spre Munții Făgăraș, de către Niţă Ştefănescu, în anul 1890. După venirea comunismului a fost confiscat, iar denumirea i-a fost schimbată, în Hotel Unic. În ultimii ani, prinsă în procese între stat și moștenitori, a fost disfuncționalizat, însă profilul lui decorativ încă vorbește despre fosta măreție a orașului și gustul protipendadei pe care o adăpostea, în rezidență sau în trecere.

Astăzi, clădirea care a găzduit cândva familia regală și-a mai pierdut din strălucire... Și nu toată lumea își amintește că orașul Câmpulung Muscel a fost, timp de mai bine de patru decenii, prima capitală și un centru politic extrem de important, în vremea întâiului domnitor pe care l-a avut statul independent Ţara Românească – a fost reşedinţă de scaun a lui Basarab I (în perioada 1310-1352).

Obiectele din colecția istorică a moștenitorilor își păstrează însă farmecul. Acestea pot fi admirate în cadrul unei expoziți cu intrare liberă deschise deja la Palatul Cesianu-Racoviță (din str. C.A. Rosetti nr. 5). În același eveniment, ce va avea loc la 11 aprilie, de la ora 19.00, participă și alte piese remarcabile: precum o spectaculoasă consolă Regency din lemn, semnată L. Deruelle à Gand (de la sfârșitul secolului al XIX-lea) – cu un preț de pornire de 3.000 de euro, dar și un Corn din fildeș congolez, cu elegant suport Louis XV, din bronz aurit (cca. 1900) – cu un preț de pornire de 2.000 de euro.

Articol susţinut de A10 by Artmark