​Premierul Victor Ponta si ministrul finantelor, Daniel Chitoiu, au programat o intalnire joi, la ora 14.30, la Palatul Victoria, cu reprezentantii companiilor petroliere pentru a discuta despre preturile la carburanti, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. In cadrul intalnirii, Victor Ponta va incerca sa convinga companiile sa limiteze impactul supraaccizei de 7 eurocenti pe litrul de benzina si indexarii accizelor in raport cu rata inflaţiei.

16.30. UPDATE 3: Reprezentantii companiilor petroliere s-au intalnit cu premierul, vicepremierul Daniel Chitoiu, ministrul bugetului Liviu Voinea si ministrul delegat pentru energie Constantin Nita.

14.30 UPDATE 2: Premierul Victor Ponta a confirmat ca se va intalni cu reprezentantii companiilor petroliere, insa a spus ca discutia va avea loc "in perioada urmatoare", fara a preciza daca astazi sau in alta zi. Intrebat de jurnalisti daca nu este anticoncurential sa discute cu acestia despre preturi, Ponta a raspuns: "Politica fiscala apartine Guvernului!"

13.45 UPDATE 1:Intalnirea a fost amanata pentru ora 16.00.

De altfel, Ponta sustinea, saptamana trecuta, ca pretul benzinei nu va creste, deoarece pretul combustibilului va scadea semnificativ pe bursele internationale, iar Guvernul va discuta si alte "posibilitati fiscale" cu producatorii, astfel incat sa fie atenuat orice impact. "Nu va creste pentru ca avem un context economic favorabil, in care pe bursele mondiale pretul combustibilului va scadea in mod semnificativ si, atunci, eu cred ca impactul pentru cetatean nu va exista. In plus, avem alte posibilitati fiscale pe care le-am discutat cu ministrul Chitoiu si pe care le vom discuta cu companiile producatoare in asa fel incat sa putem atenua orice fel de impact al acestei noi taxe. Deci, eu cred ca impactul asupra populatiei nu va fi", a spus Ponta la Antena 3.

Practic, premierul a dat asigurari ca pretul benzinei nu va creste inainte de a discuta cu reprezentantii companiilor petroliere. Trebuie precizat ca un trend de scadere pe piata internationala nu reprezinta o garantie ca la un moment dat lucrurile nu se pot schimba, cotatia petrolului fiind data de mai multi factori, unii dintre ei volatili (situatia din zona Golfului, decizii ale OPEC etc). De asemenea, ce compensatii fiscale ar putea primi companiile petroliere in asa fel incat sa nu creasca pretul benzinei? In acest moment, singura masura care se prefigureaza este amanarea obligatiei de introducere pe piata, incepand cu 1 ianuarie 2014, a benzinei cu un conținut minim de biocarburanți de 6% în volum. Potrivit informatiilor HotNews.ro, biocarburantii ar fi avut un impact de doar 5 bani/litru.

In timp ce premierul sustine ca nu va exista nicio scumpire, presedintele Traian Basescu afirma ca va fi un impact de 52 de bani pe litrul de motorina si de 53 de bani pe litrul de benzina.

La Ministerul Finantelor, calculele arata altfel. Ministrul finantelor, Daniel Chitoiu, nu spune nici ca nu va exista niciun impact, nici ca va creste pretul cu 52-53 de bani, ci considera ca pretul carburantilor va creste cu circa 30-40 bani/litru.

Si ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat, saptamana trecuta, ca prognozele specialistilor arata ca pretul international al titeiului va continua sa scada, el precizand ca, in consecinta, impactul eventual al cresterii accizei la carburanti va fi compensat de aceast scadere.