Analiza HotNews.ro De ce se fereste Guvernul sa puna in dezbatere publica proiectul privind noile cote de redevente petroliere
Asteptarile populatiei sunt foarte mari. Actualele cote de redevente au fost in ultimii 10 ani motiv de scandal public, fiind rostogolita ideea ca OMV Petrom plateste mult prea putin la stat pentru petrolul si gazele pe care le exploateaza si de pe urma carora face profituri uriase. Aceasta in conditiile in care bogatiile din subsolul romanesc apartin statului. De aceea, este un subiect sensibil, greu de gestionat chiar in mijlocul unei campanii electorale.
Companiile care produc petrol si gaze naturale platesc in prezent redevente cuprinse 3,5% si 13,5% din productie, in functie de tipul zacamintelor de hidrocarburi. Actualele cote sunt valabile pana in decembrie 2014 inclusiv, regasindu-se si in contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV. Cotele au fost stabilite, initial, in 2002 prin OUG 47/2002, dupa care, in 2004, au fost fixate prin actuala lege a petrolului.
Noile redevente vor fi mai mari decat cele de acum, au promis in nenumarate randuri cei care se ocupa de aceasta problema. De mai mult de doi ani, ministrii si premierul spun ca se lucreaza, ca negociaza, ca au fost facute grupuri de lucru, ca se fac studii. Au fost introduse chiar si pasaje in scrisorile de intentie catre FMI precum ca Executivul se angajeaza sa finalizeze negocierile pana la sfarsitul anului. Pana la sfarsitul anului 2013. Teoretic, de stabilirea noilor redevente trebuie sa se ocupe Ministerul Finantelor si Agentia Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM). Practic, isi mai spun punctul de vedere si alte ministere sau premierul.
De fiecare data cand sunt intrebati despre stadiul procesului de stabilire a noilor redevente, membrii Guvernului se eschiveaza. Raspunsul clasic este ca se lucreaza, ca exista un grup de lucru. Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, spune insa altceva, ca nu este treaba Departamentului pentru Energie, ca se ocupa Finantele si ANRM. In luna iunie 2014, Ponta afirma ca exista un grup de lucru care colaboreaza cu Banca Mondiala pentru stabilirea unui sistem nou de redevente, care vor fi diferentiate in functie de zacamintele onshore si offshore. Ioana Petrescu, ministrul finantelor, afirma in urma cu o saptamana la Adevarul Live ca inca se analizeaza, ca exista un "grup de lucru care lucreaza". Exact acelasi lucru l-au spus si ceilalti doi ministri de finante care au fost inaintea sa in Guvernul Ponta.
Anul trecut prin septembrie, seful ANRM, Gheorghe Dutu, spunea ca este facut un studiu asupra sistemului de redevente aplicat si in alte state. Studiul realizat de EY trebuia terminat in toamna anului trecut. Nu este clar daca a fost sau nu finalizat vreodata. "In studiu sunt cuprinse zone de referinta, tari care au conditii similare cu cele ale Romaniei in privinta cantitatilor, nivelului de foraj, adancimi, zacaminte on shore (pe platforma continentala - n.red.), off shore (pe platforme maritime - n.red.), conditii cu care sa puteam face comparatii", spunea Dutu in urma cu un an. Acesta mai afirma ca va fi facuta o diferentiere a nivelului redeventelor in functie de conditiile de exploatare. Surse din domeniul petrolier sustin ca autoritatile se gandesc sa stabileasca redevente mai mici in cazul zacamintelor noi, precum cele off-shore si a gazelor de sist, fata de cele pentru zacamintelor vechi si aproape epuizate. Insa producatorii de petrol si gaze "trag tare" sa obtina redevente mici si in cazul zacamintelor mai vechi. In ultimii ani au fost incheiate mai multe acorduri in baza Legii petrolului 238/2004, precum cele cu OMV Petrom si Exxon pentru explorare si exploatare in Marea Neagra si cele cu Chevron pentru explorare si exploatare a gazelor de sist.
Noul sistem de redevente ar urma sa fie aplicat pentru viitoarele acorduri petroliere, urmand sa fie valabil in perioada 2015-2024. "Nu poti sa aplici o lege noua la acordurile vechi", spunea Ponta prin luna iunie 2014. In cazul celor vechi, va ramane actualul sistem. Trebuie precizat ca multe dintre acordurile in vigoare au valabilitate si de 30 de ani, unele urmand sa expire si peste 7 ani, si peste 25 de ani sau 30 de ani.
Mai exista si varianta sa se renunte la redevente si sa fie aplicat un nou sistem de taxare a productiei petroliere. "Ar putea fi altceva, nu redevente asa cum sunt acum", spun surse din domeniu. Nu este clar ce inseamna altceva.
Pentru bugetul statului aceste redevente sunt foarte importante. Se strang anual din redevente miniere si petroliere in jur de un miliard de lei. Insa, Guvernul este dispus sa lase bugetul central fara o parte din aceste venituri. Anul trecut a lansat ideea ca o cota din redevente sa mearga la autoritatile locale. Exact asa cum se va intampla si in cazul "taxei pe stalp" care va fi impartita cu primarile. Sumele din impozitul pe constructii speciale (taxa speciala) se vor colecta la bugetul central, dupa care vor fi repartizate primariilor. Probabil va fi aplicat acelasi model si in cazul redeventelor.
Insa pana atunci trebuie aflate noile cote, daca avantajeaza mai mult companiile sau mai mult statul. In aceasta privinta trebuie amintita o declaratie a premierului de acum un an: "Important este sa avem o medie europeana, in asa fel incat nici sa nu gonim investitorii, dar nici sa nu fim una dintre tarile care nu beneficiaza". Ramane de vazut daca va fi respectat acest principiu.
Companiile mari implicate in negocieri sunt OMV Petrom, Exxon, Chevron si Romgaz, iar printre cele mai mici se numara Amromco, Wintershall Medias, Lotus Petrol si Aurelian Oil&Gas.

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Nu mai bine sa le dam de pomana, si nu exploatam nimic daca e mai ieftin la cei care nu au nimic?
Ce atata exploatare daca la noi e mai scump?
Nu nivelul accizei este mare in Romania ci nivelul hotiei!
Toata negocierea, ca si in vremea lui Nascase, este spaga pt Pontolac (noul Nascase) cat mai mare si din partea OMV ... redevente cat mai mici, ca de ce sa dea banii la prosti. Pt astia din urma o gargara idioata de genul ce ai spus tu ajunge.
Potrivit specialiştilor din piaţă însă, dincolo de redevenţe noi, România trebuie să conceapă şi mecanisme prin care lucrările de explorare să se facă prin intermediul companiilor înregistrate aici iar extracţia să fie procesată tot aici pentru a câştiga cât mai mult din resursele sale.
România a mai trecut printr-un val imens de investiţii, din care însă economia locală nu a câştigat nici multe locuri de muncă şi nici fabrici noi. Este vorba despre energia regenerabilă, acolo unde numai în eoliene şi solare s-au investit circa 6 miliarde de euro, bani care însă se văd mai bine în conturile producătorilor de turbine şi de panori solare, pe plan local rămânând doar banii pentru drumuri, servicii de pază şi în unele cazuri pentru nişte componente minore. Tot local a mai rămas şi creşterea facturilor în timp ce energia subvenţionată este trimisă peste graniţe în lipsa unei cereri interne.
De ce nimeni nu sesizeaza DNA-ul pentru stergerea datoriei azerilor de la Petromidia ?????!
dar nu suntem informati, ca in felul asta nu stiu cat de bucurosi am mai fi ca suntem in UE!
Ceausescu nu era prost.. si nu era decat un amarat de cismar!
Astia cu scoli, copy-paste, sunt mai prosti ca prostii!
Ne-au vandut pe nimic, au facut intelegeri care ne costa si matele si ne mai miram ..
redeventele nu se anunta acum, ca nu ar mai vota nici dracu cu PSD..
le aflam dupa alegeri, si vina o sa fie tot a lui Basescu!.. ca de obicei!
Turcia,aplică o redevenţă fixă de 12,5% atât pentru producţia de petrol, cât şi pe cea de gaze.iar noi suntem mai generosi (prietenii stiu de ce )
In germania depaseste 30 % de ex Saxonia Inferioara (de unde vine peste 85% din productia de gaze si titei a DE) redeventa este de 36% in anumite conditíi (debite reduse) poate fi mai mica dar in medie depaseste 30% !
La gaze România nu are o piaţă conectată la preţurile internaţionale, aşa că automat redevenţa se calculează la preţul reglementat !! ( tzinut electoral sub capac )
Dacă Romgaz primeşte 143 de dolari pe fiecare mie de metri cubi extrasă, către stat plăteşte numai 10 dolari prin redevenţe.!
In Marea Britanie, Danemarca şi Norvegia se aplică taxe pe profiturile petroliştilor, dincolo de cele aplicate tuturor companiilor.
Nominal, aceste taxe au o valoare de 30% în Marea Britanie, 52% în Danemarca şi 51% în Norvegia, dar efectiv, după deduceri, nivelul taxei este de 15%, 18%, respectiv 21%, iar in RO "cinstitilor " lui Bombo ea reprezinta cca 1/4
daca nu ati inteles nici pana in prezent ca la mijloc sunt doar interese..e greu..
Tara de muls!
Sau nu vedeti?
motivul este ca ...s-a prescris....
atat de mare este increngatura si de grea, si ca sa nu se rasufle si numele straine implicate, mai bine sa astupam ...asa cum face pisica...
Precis ca e doar o coincidenta ca si noul Cod Fiscal care va prevedea majorari de impozite se va vota dupa alegerea presedintelui.
Iar majorarea redeventelor se va transforma in mentinerea lor la cotele scazute stabilite de "preasinucisul" Bombonel pentru ca deh OMV e mare platitor de taxe si nu isi permite sa plateasca mai mult. Ce vreti, sa plece investitorul din tara? :)))
De parca ar aduce taxele de acasa din Austria nu din exploatarea gratuita a resurselor de hidrocarburi din Romania, facute cadou de Bombonel la "superoferta" de 600 mil euro odata cu vanzarea Petrom.
Cand a fost vorba de asteptarile populatiei, de veniturile statului sau de alte astfel de vrajeli populiste??? Cand a fost vorba de altceva decat de biruri platite sub forma de profituri cat mai grase pentru cine trebuie?
Asa ca ciocu' mic, joc de glezne, o ordonanta discreta intre Craciun si Anul Nou si-astfel problema-i rezolvata.
Daca am fi avut un Guvern care isi respecta cetatenii, ar fi luat si pielea dupa firmele astea si nu ar da cu taxe peste taxe chiar in cei care i-au ales...Guverne de genul astora care vin cu motive penibile in apararea acestor firme care fac profituri fabuloase, dar nu au nici un resentiment cand maresc taxele si impozitele cetatenilor care i-au ales....scuzati-ma...dar toti ar trebui sa aibe soarta lui Ceausescu.