Guvernul vrea sa inlocuiasca majorarea redeventelor petroliere cu o taxa pe profitul obtinut din exploatare

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Vineri, 21 noiembrie 2014, 13:02 Economie | Energie


Guvernul va renunta la alte taxe in vigoare, aplicate companiilor petroliere
Foto: AGERPRES
Actualele cote de redevente petroliere sunt valabile pana la 31 decembrie 2014, lucru prevazut si in Legea 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea Petrom. Chiar daca termenul prevazut de lege expira luna viitoare, Guvernul a dat dovada de o totala lipsa de transparenta, evitand sa puna in dezbatere publica un proiect privind noul sistem de redevente petroliere. Asta nu inseamna ca nu s-a lucrat la un proiect si ca nu au avut loc negocieri cu reprezentantii companiilor petroliere. Potrivit informatiilor detinute de HotNews.ro, in luna decembrie, cu putin timp inainte de aplicare, va fi aprobat un proiect de ordonanta de urgenta care prevede aplicarea unei taxe pe profitul obtinut din exploatare, in loc de redevente. Practic, OMV Petrom, de exemplu, ar urma sa nu mai plateasca redevente, ci o taxa pe profitul din exploatare. In plus, Guvernul va renunta la alte taxe in vigoare, aplicate companiilor petroliere.

Mai exact, companiile petroliere vor fi exceptate de la taxa speciala de 0,5% din venituri pentru exploatarea resurselor minerale, taxa care se aplica din februarie 2013. De asemenea, se renunta la taxarea cu 60% a veniturilor suplimentare obtinute de producatorii de gaze in urma liberalizarii preturilor. Trebuie precizat ca procesul de liberalizare a ajuns la final doar in cazul consumatorilor noncasnici, insa pentru cei casnici continua pana in 2021.

Companiile petroliere vor mai fi exceptate si de la plata taxei 1% din valoarea constructiilor speciale aplicate in cazul sondelor din Marea Neagra. Anul acesta, taxa pe constructii speciale a fost de 1,5%, insa de la anul se reduce la 1%, existand si niste exceptii. Pe lista exceptiilor au fost trecute constructiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagra.

Ramane de vazut cum isi va fundamenta Guvernul proiectul de OUG care prevede aplicarea unei taxe pe profitul din exploatare, in locul unui nou sistem de redevente. Ramane de vazut daca Guvernul va lua in calcul pericolul declararii de catre companii a unor profituri mai mici decat cele reale. Metode de declarare a unor profituri mai mici exista, mai ales in cadrul unor grupuri mai mari. In plus, ramane de vazut care companii vor fi taxate in acest mod si pentru ce fel de zacaminte de petrol si gaze. O alta intrebare este daca actualul sistem de redevente va  fi aplicat sigur in continuare in cazul acordurilor petroliere in vigoare sau va exista posibilitatea ca o companie petroliera sa opteze pentru taxarea pe profitul din exploatare si pentru acestea? Altfel spus, noul sistem de taxare va fi aplicat doar pentru acordurile viitoare sau va putea fi valabil si in cazul celor actuale?

Un alt aspect care ar putea starni controverse este faptul ca acest sistem de taxare este reglementat prin Ordonanta de Urgenta si nu prin proiect de Lege care sa fie dezbatut in Parlament. Si Ordonanta de Urgenta va trebui sa se transforme in Lege, la un moment dat, insa pot trece si ani, asa cum s-a mai intamplat si in alte cazuri.

Initiatorul proiectului de Ordonanta de Urgenta este Ministerul Finantelor, fiind elaborat de un grup de lucru interministerial.

Guvernul a tot amanat sa puna in dezbatere publica, inainte de alegerile prezidentiale, un proiect privind noul sistem de redevente petroliere care ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2015, pentru acordurile petroliere viitoare. Este un subiect sensibil avand in vedere ca timp de 10 ani, autoritatile statului au fost acuzate ca favorizeaza companiile petroliere care exploateaza resursele din subsolul romanesc prin aplicarea unor redevente prea mici. 

Companiile care produc petrol si gaze naturale platesc in prezent redevente cuprinse 3,5% si 13,5% din productie, in functie de tipul zacamintelor de hidrocarburi. Actualele cote sunt valabile pana in decembrie 2014 inclusiv, regasindu-se si in contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV. Cotele au fost stabilite, initial, in 2002 prin OUG 47/2002, dupa care, in 2004, au fost fixate prin actuala lege a petrolului, Legea 238/2004.

Legea 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea Petrom prevede clar la articolul 15 ca actualele cote vor fi mentinute doar pana in decembrie:
"(1) Pe o perioada de 10 ani de la data finalizarii vor fi mentinute nivelul procentual, baza si modalitatea de calcul al redeventelor datorate de societate conform contractelor individuale de concesiune incheiate de aceasta, aplicabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(2) Pana la data de 31 decembrie 2014, prevederile alin. (1) se aplica, la cerere, tuturor titularilor de acorduri individuale de concesiune in domeniul explorarii si exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale, incheiate cu ANRM".

Pentru bugetul statului, redeventele sunt foarte importante. Chiar asa mici cum erau considerate, se tranformau in venituri la buget de circa 1 miliard de lei anual. Principalii producatori de gaze si petrol din Romania sunt OMV Petrom si Romgaz, cu o cota de peste 95%.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















10745 vizualizari

  • +34 (40 voturi)    
    pardon (Vineri, 21 noiembrie 2014, 13:25)

    doe.john [utilizator]

    de ce taxa pe profit si nu pe cifra de afaceri? se stie ca multinationalele sunt eperte ina imbrobodi veniturile, cheltuielile si investittile astfel incat sa nu mai ramana prea mult profit.

    de ce nu o taxa per tona de combustibil vanduta? sau taxa pe tona de petrol extrasa.

    Alta ghidusie de'a PSD-ului...ne asteptam ca veniturile Romaniei sa creasca cu noua redeventa nu sa scada. OMV a jefuit destul Romania 10 ani de zile
      #showComment#showComment#showComment
  • +11 (17 voturi)    
    Nu se poate (Vineri, 21 noiembrie 2014, 13:32)

    verid [utilizator]

    Nu pot fi lasati in continuare sa ia spagi generand pierderi uriase la bugetul de stat,ceeace evident ne afecteaza pe toti.Nu cred ca e valabila teoria unor lideri PNL,privind posibilitatea de a-i lasa la guvernare sa-si arate neputinta.Asta ar insemna sa ne duca la sapa de lemn intr-un timp foarte scurt.
  • +29 (33 voturi)    
    S-a VOTAT degeaba dacă Ponta ne vinde (Vineri, 21 noiembrie 2014, 13:39)

    alex4321 [utilizator]

    S-a VOTAT degeaba dacă Ponta ne vinde pe NIMIC

    Ce face in acest moment acest nepot de bolsevic Ponta
    cu tot Guvernul PSD, se numeste Tradare de Tara !

    Intr-o Tara Saracita , REDEVENTE DECENTE
    inseamna mai multi bani la Invatamant, la Sanatate, la Politie, la Investitii...

    E o BATAIE DE JOC ce face acest Plagiator
      #showComment#showComment#showComment#showComment#showComment
  • +22 (24 voturi)    
    BAI, DA' NUMAI BINE... (Vineri, 21 noiembrie 2014, 13:50)

    schroedinger [utilizator]

    Puneti voi o taxa ca fiecare cetatean sa plateasca in numele companiilor petroliere cate 40 - 50 RON pe luna la stat?
    Ca daca companiile petroliere nu fac profit, atunci sa fiti siguri ca aveti de muls ceva.
    Asta e cu dedicatie catre LUKOIL si KMG, nu-i asa?
  • +19 (19 voturi)    
    stravezie manevra (Vineri, 21 noiembrie 2014, 14:15)

    athos64 [utilizator]

    Incredibil, dar adevarat.
    Asa se asigura exportul profitului si practic scutirea transnationalelor de plata redeventei, in cea mai mare masura. Antreprenorul autentic nu numai ca nu vede nici o scutire de taxa pe stalp, dar trebuie sa compenseze si ce nu platesc coporatiile.

    O fi un semn ca Ponta pregateste debarcarea, dar are restante la promisiuni?
  • +11 (13 voturi)    
    Asta e doar varful iceberg-ului... (Vineri, 21 noiembrie 2014, 14:35)

    370H-SSV-0773H [utilizator]

    ...imaginati-va cate aranjamente din astea erau pregatite "pe teava", gata de a fi trase odata ce Tonta iesea presedinte. Acum sa vedem cum va reactiona Iohannis! Asta va fi o prima piatra de incercare.
  • +7 (9 voturi)    
    Care Guvern vrea? (Vineri, 21 noiembrie 2014, 14:45)

    vali47 [utilizator]

    Daca-i vorba de Guvernul Ponta,nu am incredere in ei,Am vazut ce cotcarie au facut cu Kazahii de la Rompetrol,Guvernul Ponta sa aplice legea si atunci nu-i va mai acuza nimeni de hotii.Cand vrei sa faci ceva,intocmesti un proiect de lege,o trimiti in Parlament pentru aprobare si dupa aceia aplici legea intocmai si la timp.Asa a promis Ponta cand a luat puterea brutal si semilegal si ce a facut?Nu a respectat nici-o lege.Nici bunul simt!Ce incredere sa mai ai in asemenea guvern?Cand vin cu bugetul in Parlament?Nu-i vedeti ca ne aburesc cu prostii,in loc sa rezolve treburile curente?Sunt executiv,deci sa faca ce spune legea,nu sa ne imbrobodeasca cu filozofii in care nici ei nu cred.
      #showComment
  • +11 (13 voturi)    
    ok (Vineri, 21 noiembrie 2014, 14:52)

    Ana Armanca [utilizator]

    Ponta, vrei să ieșim iar în stradă și să fii gonit cu mătura de la Guvern, tu și ceilalți din guvern?
  • +8 (8 voturi)    
    10 ani redeventze de la Adelu (2004-2014 ) (Vineri, 21 noiembrie 2014, 15:02)

    Plagarus [utilizator]

    In prezent, Petrom plateşte redevenţe cuprinse între 3,5 % şi 13,5 % din valoarea producţiei fiecărui zăcământ, în funcţie de puterea sa. Sistemul se aplică atât pentru producţia de ţiţei, cât şi pentru producţia de gaze naturale
    Redevenţa medie colectată de statul român pentru producţia de ţiţei şi gaze din România este de circa 7%, potrivit datelor prezentate de oficialii din industrie. Potrivit unor calcule prezentate de Ziarul Financiar, volumul total al redevenţelor este circa un miliard de lei, adică 230 de milioane de euro, cifră valabilă pentru anul 2012.
    Va fi " ajutat " sa scada (in noile conditii ) profitul din exploatare (înainte de plata taxelor, a dobânzilor, de depreciere şi amortizare, EBIDTA) ?!





    I
  • +6 (6 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 21 noiembrie 2014, 15:11)

    [anonim]

  • +5 (7 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 21 noiembrie 2014, 15:19)

    [anonim]

  • +6 (8 voturi)    
    Ce cretin e guvernul PSD! (Vineri, 21 noiembrie 2014, 15:38)

    emil bobu [utilizator]

    Uite cum se duc banii! Ponta trebuie bagat la parnaie de urgenta! Pana nu mai face o boacana de miliarde de euro!
  • +4 (6 voturi)    
    offf (Vineri, 21 noiembrie 2014, 15:59)

    V44 [utilizator]

    ... si cand crezusem ca nu mai gasesc astia nimic de furat....
  • 0 (4 voturi)    
    nu se poate (Vineri, 21 noiembrie 2014, 16:19)

    Craciunitza [anonim]

    are KLAUStrofobieee! LOL !
  • +1 (5 voturi)    
    hopaaaa (Vineri, 21 noiembrie 2014, 17:01)

    Nevermind [utilizator]

    Un utim tun, asa, de plecare?

    La faze d'astea ar trebui iesit in strada. Din pacate, nu prea atrage subiectul, ca nu-i feng shui
      #showComment
  • +5 (7 voturi)    
    Articole fara surse (Vineri, 21 noiembrie 2014, 18:21)

    PopicaH [utilizator]

    Ce-mi plac mie articolele astea pe surse nu stii exact de unde au luat oamenii astia. arunca niste lucruri in atmosfera si gata! jurmalismul....
  • +1 (3 voturi)    
    care guvern ia decizia asta? (Vineri, 21 noiembrie 2014, 19:04)

    razvan_rr [utilizator]

    acu eu nu stiu care e nici prim ministru. or sa se schimbe multe in urmatoarele saptamani, dupa alegeri. sa mai avem putina rabdare, articolul asta nici macar nu are surse credibile. cine spune lucrurile astea, de unde se informeaza doamna pirvoiu?
      #showComment
  • +2 (4 voturi)    
    era de asteptat! (Vineri, 21 noiembrie 2014, 19:35)

    rapsod [utilizator]

    era de asteptat ca acesti ticalosi de guvernanti ne pregatesc o surpriza neplacuta in cazul redeventelor.prea a fost liniste,prea au tacut toti politrucii,inclusiv aia din opozitie.
    ati auzit vreun politruc in campania electorala vorbind de redevente?eu nu am auzit!sa se fi dus OMV cu plasute pe la toate partidele?nu e deloc exclus...
    ponta si nicolescu-petrom sa nu creada ca o sa tacem!toata lumea stie ca companiile isi exporta profitul!
    numai niste hoti tradatori puteau sa vina cu ideea asta!
  • +2 (2 voturi)    
    Viorele plagiaza si tu un buget,mai "draga "! (Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, 8:51)

    Plagarus [utilizator]

    Are excedent smecheresc si periculos : a vrut sa se dea mare ce destept este el Ponta Viorel, a vrut sa-si asigure resurse de viitor si elasticitate pt. urmatoarele alegeri parlamentare si a nenorocit economia azi si maine blocand infrastructura pe 1,5 ani cel putin.
  • +1 (1 vot)    
    pai normal, (Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, 9:13)

    Yankeu [utilizator]

    firmelor mici , romanesti, luati-le taxa pe cifra de afaceri, da-i dreacu, cine i-a pus sa-si faca firma?Iar marilor companii eu propun sa le dea statul anual cate 1 milion de euro pentru fiecare 10 angajati.Ca, saracii, vor lucar in pierdere de acum.Si, in pierdere lucrand, nu numai ca nu vor mai plati taxe si impozite, dar vor trebui sa creasca si preturile pe la combustibili, gaze, etc, sa-si mai scoata saracii din cheltuieli...
    Asa patetsti cand conduc idioti cu diplome de harvard si cu doactorate plagiate
  • +1 (1 vot)    
    O alta hotie ! (Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, 12:08)

    FY [utilizator]

    a guvernului Ponta.
    Se stie ca profitul poate fi refacut din condei daca ai niste contabili buni si ei siguri au.
    Iata care este nivelul redeventelor prin Europa
    http://www.zf.ro/zf-24/renegocierea-deceniului-ce-redevente-vor-plati-companiile-care-exploateaza-petrol-si-gaze-petrom-a-platit-in-2012-ca-redeventa-6-s-la-fiecare-baril-de-titei-extras-in-valoare-de-94s-11348601
    Asta e o alta hotie si trebuie stopata.Negocierile trebuie sa fie transparente.
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Vineri, 28 noiembrie 2014, 20:12)

    IoanaLorena [anonim]

    Noua suprataxă pe profitul obținut din activitățile upstream ar viza doar veniturile și cheltuielile legate direct de extracția producției de hidrocarburi.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Vineri, 28 noiembrie 2014, 20:16)

    AlexandraPopescu [anonim]

    Cotele de redeventa vor putea fi modificate doar pentru eventuale noi acorduri de concesiune care ar urma sa fie semnate de Guvern, nu și pentru cele aflate în prezent în derulare.
  • 0 (0 voturi)    
    .... (Sâmbătă, 29 noiembrie 2014, 13:18)

    DariaIonescu [anonim]

    Noul impozit ar urma să înlocuiască actualele taxe impuse companiilor din sectorul energetic: taxa pe construcţii speciale, de 1,5% pe an din valoarea brută a activului, taxa de 60% din veniturile suplimentare obţinute din liberalizarea preţurilor la gaze şi o taxă de 0,5% aplicată pe veniturile brute obţinute din extracţia ţiţeiului, aceasta din urmă fiind aplicată până la stabilirea noului sistem de redevenţe.
  • +1 (1 vot)    
    .... (Sâmbătă, 29 noiembrie 2014, 15:45)

    AndreiVlad [anonim]

    Pe lângă redevențele specifice sectorului de petrol și gaze, impozitul pe construcții speciale și impozitul pe profit de 16%, pe care îl datorează toți agenții economici din România, companiile producătoare de hidrocarburi ar urma să plătească și o suprataxă pe profitul obținut strict din activitatea de producție de țiței și gaze, respectiv pe diferența dintre veniturile obținute din vânzarea producției și costurile obținerii acestei producții.
  • 0 (0 voturi)    
    < (Duminică, 30 noiembrie 2014, 21:28)

    Anca89 [utilizator]

    Guvernul ar putea suprataxa companiile extractoare de hidrocarburi care in momentul actual au cote de redeventa mai mici decat cele practicate in Uniunea Europeana, astfel incat nivelul total al taxelor obtinute de la acestia sa fie la o cota similara cu cele practicate de UE.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Duminică, 30 noiembrie 2014, 22:31)

    AlexandraPopescu [anonim]

    Guvernul ar putea impune companiilor producătoare de hidrocarburi un nou impozit, pe lângă redevențele petroliere pe care acestea le plătesc pentru producția de țiței și gaze extrasă, noul impozit urmând să suprataxeze profitul înregistrat de aceste companii strict din activitățile upstream, de explorare și producție.
  • 0 (0 voturi)    
    .. (Duminică, 30 noiembrie 2014, 22:38)

    Anca89 [utilizator]

    Guvernul ar putea impune companiilor producătoare de hidrocarburi un nou impozit, pe lângă redevențele petroliere pe care acestea le plătesc pentru producția de țiței și gaze extrasă, noul impozit urmând să suprataxeze profitul înregistrat de aceste companii strict din activitățile upstream, de explorare și producție.
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Miercuri, 3 decembrie 2014, 14:33)

    AndreiVlad [anonim]

    Guvernul lucrează împreună cu Banca Mondială la stabilirea unui sistem nou de redevenţe, care vor fi diferenţiate în funcţie de zăcămintele onshore şi offshore, declara în iunie premierul Victor Ponta, într-o conferinţă pe teme energetice. 'De la 1 ianuarie 2015 vom avea o nouă lege a petrolului, cu noi redevenţe.
  • 0 (0 voturi)    
    .. (Miercuri, 3 decembrie 2014, 17:26)

    Anca89 [utilizator]

    Avand in vedere ca diferentele in cuantum pe diferite redevente sunt destul de mari, redeventele in cuantum mic ar putea fi suprataxate in functie de cantitatea obtinuta in urma exploatari.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Miercuri, 3 decembrie 2014, 17:47)

    Anca89 [utilizator]

    Modificarea redeventelor se poate face numai pentru noile concesiuni, deci pt stat este mai avantajos sa introduca o noua taxa, care s-ar aplica astfel imediat si pentru toate exploatarile existente.
  • 0 (0 voturi)    
    .. (Miercuri, 3 decembrie 2014, 20:46)

    Anca89 [utilizator]

    In scopul mentineri unei concurente loiale Guvernul ar trebuii sa echilibreze nivelul taxari profitului obtinut din cantiatea rezultata in urma exploatari astfel incat sa obtina cel putin o medie intre 3,5 % si 13,5 % in cazul titeiului si intre 3,5 si 13% in cazul gazelor naturale.
  • 0 (0 voturi)    
    ,,, (Miercuri, 3 decembrie 2014, 20:52)

    Anca89 [utilizator]

    Se pot modifica cotele de redeventa decat pentru eventualele noi acorduri de concesiune care ar urma sa fie semnate de Guvern, nu si pentru cele aflate in prezent in derulare.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Miercuri, 3 decembrie 2014, 20:56)

    Anca89 [utilizator]

    Redeventele in prezent in vigoare reprezinta cote procentuale din valoarea productiei brute extrase, acestea fiind stabilite în 2004 prin Legea petrolului.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Joi, 4 decembrie 2014, 1:38)

    IoanaLorena [anonim]

    ”Cu siguranta, si asta este practicat la nivel european si mondial, nu poti sa ai aceleasi redevente pentru resursele exploatate terestru si cele din mare, ma refer la Marea Neagra in cazul nostru, pentru simplul motiv ca sunt difrerente uriase de investitii si de profit."a declarat Victor Ponta.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Joi, 4 decembrie 2014, 1:46)

    IoanaLorena [anonim]

    Guvernul României lucrează împreună cu experţii Băncii Mondiale la un sistem de redevenţe diferenţiat privind exploatările terestre şi cele maritime. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care a precizat că Lege a redevenţelor va fi aplicabilă oricăror noi contracte de concesiune.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Joi, 4 decembrie 2014, 1:56)

    IoanaLorena [anonim]

    Prin aplicarea unei taxe suplimentare pe venitul suplimentar obtinut al vechilor concesiuni se va mentine un echilibru in situatia maririi redeventei pe noile concesiuni.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Joi, 4 decembrie 2014, 2:01)

    IoanaLorena [anonim]

    Premierul Victor Ponta a declarat, la Houston, dupa intalnirea cu reprezentantii mai multor companii din energie, ca legea privind redeventele petroliere va fi pusa in dezbatere publica la inceputul anului viitor.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by