Transgaz, despre informatiile din presa elena privind cumpararea unui pachet de actiuni de la DESFA: Daca actionarii vor decide sa analizeze participarea la procesul de achizitie, vom asigura o informare transparenta
"Ca urmare a articolelor publicate in presa elena referitoare la preluarea de catre Transgaz a pachetului de 66% din actiunile operatorului de transport gaze naturale din Grecia -DESFA, dorim sa va informam faptul ca, in situatia in care actionarul majoritar al companiei, precum si ceilalti actionari, vor decide sa analizeze si sa considere strategica participarea sa la procesul de achizitie actiuni DESFA, Transgaz va intreprinde toate diligentele necesare asigurarii unei informari transparente, in conformitate cu obligatiile de raportare prevazute de legislatia pietei de capital", se arata intr-un comunicat al Transgaz.
"SNTGN Transgaz SA informeaza pe toti cei interesati asupra faptului ca, societatea analizeaza in permanenta oportunitatea realizarii de intelegeri de colaborare, parteneriate, contracte sau tranzactii,in vederea cresterii rolului strategic al sectorului energetic romanesc pe piata europeana", precizeaza comunicatul.
Potrivit acestuia, acum doua saptamani, o delegatie a SNTGN Transgaz SA a efectuat o vizita in Grecia, pentru a discuta pe tema dezvoltarii coridorului vertical de gaze, coridor ce ar urma sa lege sistemele de transport gaze naturale din Romania, Ungaria, Austria, Bulgaria si Grecia. Acest coridor va permite transportul gazelor naturale din regiunea Caspica spre Europa Centrala. Discutiile cu oficialii greci au vizat strict subiectul coridorului vertical.
SNTGN TRANSGAZ SA Medias este operatorul tehnic al Sistemului National de Transport al gazelor naturale.
Ion Sterian, presedintele Consiliului de Administratiei al Transgaz, a declarat saptamana trecuta pentru Agerpres ca "se vor face analize daca este benefic sa facem acest pas, daca este strategic. Se va lua o decizie corespunzatoare daca vom participa sau nu".
Cotidianul elen Kathimerini sustine ca oficialii Transgaz au vizitat saptamana trecuta sediul companiei Hellenic Petroleum, unul dintre coproprietarii DESFA, si de asemenea au avut discutii si cu ministrul elen al Energiei, Giorgos Stathakis. "Reprezentantii companiei romanesti au informat partea elena ca intentioneaza sa plateasca o suma similara cu cea propusa de SOCAR (400 milioane de euro), pe care o considera rezonabila si fezabila. Ei au adaugat ca au deja discutii cu mai multe banci europene care sunt gata sa finanteze aceasta investitie romaneasca in Grecia", precizeaza publicatia mentionata.
Potrivit publicatiei elene, Transgaz joaca un rol vital in dezvoltarea infrastructurii de inteconectare in tarile din Europa Centrala si de Sud-Est si de asemenea sprijina implementarea asa-numitului "coridor vertical" care ar urma sa lege sistemele de transport din Romania, Ungaria, Austria, Bulgaria si Grecia pentru a permite transportul gazelor naturale din regiunea Caspica spre Europa Centrala. Proiectul se bucura de sprijinul Uniunii Europene si SUA.
Compania SOCAR din Azerbaidjan a confirmat joi informatiile referitoare la esecul discutiilor pentru preluarea unui pachet de 66% din actiunile DESFA. In 2013, SOCAR a castigat o licitatie internationala pentru preluare a 66% din actiunile DESFA pentru 400 milioane de euro.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid