In calitate de presedinte ales al ROPEPCA - si in acelasi timp veteran al industriei de petrol si gaze, cu o experienta uriasa in Romania, Harald Kraft a acoperit in cateva pagini toate subiectele fierbinti din industrie la momentul de fata: de la pretul petrolului si impactul acestuia asupra pietei gazului pana la redevente si concurenta (neloiala) din importul de gaz, pana la accesarea terenurilor necesare pentru desfasurarea operatiunilor petroliere si pana la viitorul unei platforme centralizate pentru comercializarea gazului in Romania. Usor surprinzator, dar totusi incurajator, dumnealui considera ca Romania este bine pozitionata pentru a deveni un important hub sud-est european pentru siguranta furnizarii si flexibilitate in regiune, ”cu conditia ca si cadrul legal si de reglementare sa sustina aceasta pozitie„.
Stimate domnule Harald Kraft, aveti aproape 35 de ani de experienta semnificativa in industria de petrol si gaze. In aceasta lunga cariera, ati fost martorul unor varfuri importante ale pretului petrolului, atat ca nivel maxim, cat si ca nivel minim. Cum ar trebui conceputa o piata pentru a face fata acestei volatilitati, din punctul de vedere al productiei interne, importurilor si instrumentelor de piata?
Stim cu totii ca pretul petrolului se afla in afara controlului operatorilor, care nu pot decat sa reactioneze la evolutiile pietei. O piata lichida complet liberalizata este intotdeauna instrumentul cel mai adecvat pentru a gestiona volatilitatea, iar acest lucru este atat in interesul consumatorului, cat si al producatorului. Vedem cum functioneaza aceasta in tarile din Europa de Vest. Pentru un producator, totusi, intrebarea nu tine atat de modul in care ar trebui conceputa piata, ci cum se pozitioneaza operatorul pe aceasta piata. Un operator prudent reactioneaza proactiv, insa nu daca este prea tarziu. Eficienta operationala si controlul strict al costurilor nu trebuie sa reprezinte un subiect de interes doar in perioadele cu preturi scazute, ci sunt obligatorii si in perioadele de prosperitate a preturilor.
In ceea ce priveste pretul gazului natural, ne confruntam in Romania cu o situatie foarte speciala, deoarece pretul gazului este reglementat la producator pentru sectorul de incalzire rezidentiala si centralizata, producatorii romani fiind obligati sa subventioneze acest segment. Permiteti-mi sa folosesc aceasta oportunitate pentru a clarifica o neintelegere larg raspandita in randul opiniei publice. Nu este vorba doar de pretul gazului intern care conteaza in calculul pretului gazului pe care il platesc consumatorii casnici; acesta contribuie doar in proportie de aproximativ 50% la costurile totale, pe langa costurile de distributie si de transport, depozitare si marja de profit a furnizorului.
Pe piata libera, producatorii sunt in concurenta cu importurile din Rusia, care, dupa colapsul pretului international la petrol, au generat o tendinta de scadere si pe piata romaneasca a gazului natural. Acest lucru demonstreaza faptul ca avem o concurenta care functioneaza, in pofida faptului ca avem doar o mana de producatori de gaze naturale in Romania.
Aveti o vasta experienta in Romania, cu WIROM si Wintershall, apoi OMV Petrom, si actualmente Country Manager la Stratum Energy. In opinia dumneavoastra, o piata sustenabila se bazeaza mai mult pe interconectori transfrontalieri, pe depozitele locale sau pe productia flexibila? Cum ati descrie industria de petrol si gaze din Romania din aceasta perspectiva tridimensionala?
Sa ne concentram pe gaz. Romania se afla in situatia foarte favorabila de a fi aproape independenta in ceea ce priveste necesarul de gaz, ceea ce este meritul producatorilor de gaz din Romania. Nu sunt sigur ca acest lucru este apreciat de public la adevarata valoare, iar aici as vrea sa includ si clasa politica in mod explicit. Avem niste interconectori transfrontalieri, in special pentru importuri, care ofera securitate suplimentara si flexibilitate in aprovizionare. Exporturile de gaze nu reprezinta in prezent un subiect foarte important, deoarece inca exista o capacitate limitata si o serie de restrictii privind presiunea. Productia flexibila nu este o solutie si cu siguranta nu este obligatia unui producator de gaze naturale. Acesta trebuie sa isi acopere costurile fixe, care reprezinta o mare parte din cheltuielile sale. Sunt sigur ca si bugetul de stat prefera sa obtina un venit stabil si previzibil din redevente si impozite. Fluctuatiile cererii pe piata in timpul perioadelor de vara si de iarna trebuie sa fie mereu echilibrate de stocuri, iar aceasta trebuie sa reprezinte obligatia furnizorului, nu a producatorului. Concentrandu-ne pe capacitatea de depozitare in contextul productiei interne si al consumului local, Romania are o pozitie foarte favorabila comparativ cu alte tari. Poate ca va amintiti de criza gazelor din ianuarie 2009, cand au fost oprite importurile din Rusia. Chiar si in acea perioada de varf de cerere, nu a suferit nimeni de lipsuri. Vecinii nostri nu au fost atat de norocosi! Atunci cand ma intrebati ce poate fi imbunatatit, ganditi-va la flexibilitatea sistemului de injectie si extractie. Avem nevoie de un regim multi-ciclic de injectie/retragere care sa fie usor de gestionat si sa permita retragerea pe timp de vara si injectia pe timp de iarna, daca piata necesita acest lucru. Este o procedura standard in majoritatea tarilor vestice. Dupa ce am stabilit asta, cred ca Romania are o pozitie buna pentru a deveni un important hub sud-est european care sa ofere securitate si flexibilitate in aprovizionarea cu gaz in regiune, cu conditia ca si cadrul legal si de reglementare sa sustina aceasta pozitie.
Operatorul national de transport de gaze naturale lucreaza la un proiect urias pentru interconectarea Romaniei cu regiunile invecinate (BRUA). Care sunt principalele provocari tehnologice si de proiectare care trebuie avute in vedere?
Realizarea unui proiect atat de complex este intr-adevar o provocare. Din punct de vedere al tehnologiei sau proiectarii, Transgaz are o pozitie foarte buna. Nu am niciun dubiu ca vor reusi sa gestioneze acest proiect, dar adevarata provocare este alta: aceea de a obtine toate autorizatiile, licentele si servitutile - si mai ales la timp. Aceasta este o activitate greoaie si consumatoare de timp in Romania. Obtinerea unei autorizatii de construire, chiar si pentru un proiect mai mic, poate sa dureze cu usurinta 9 luni sau chiar mai mult. ROPEPCA pledeaza de mult timp cu fermitate pentru accelerarea si facilitarea birocratiei pentru a usura accesul la terenurile publice si private pentru proiectele upstream si midstream de interes national. In contextul de mai sus, ROPEPCA a primit cu mare interes si a salutat initiativa legislativa promovata pentru punerea in aplicare a BRUA. Data fiind complexitatea Proiectului BRUA, care implica o conducta ce va traversa 11 judete, apreciem ca a fost conceput un mecanism de punere in aplicare a proiectului care sa elimine anumite obstacole cu care se confrunta detinatorii de drepturi de exploatare a titeiului, inclusiv atunci cand incearca sa acceseze terenurile necesare pentru desfasurarea activitatilor petroliere.
Dupa mai bine de 150 de ani de exploatare, pare ca subsolul Romaniei inca mai contine suficiente hidrocarburi. De ce avem nevoie cel mai mult pentru a obtine acces la aceste resurse neexploatate? E vorba de tehnologie, de bani, de cunostinte de inginerie?
Toate trei sunt necesare. Subsolul Romaniei este deja explorat intens. Trebuie sa nu uitam ca Romania s-a situat printre primele, daca nu cumva a fost chiar prima tara din lume care a produs hidrocarburi la scara comerciala. Perioada zacamintelor de petrol si gaze usor de gasit a trecut. In ziua de astazi, explorarea prezinta riscuri financiare si implica cele mai avansate tehnologii si cunostinte de inginerie. Cu toate acestea, sectorul on-shore din Romania reprezinta o tinta interesanta, in special pentru companiile mici si mijlocii.
Infrastructura de petrol si gaze din Romania a atins o varsta a maturitatii si sunt necesare investitii enorme pentru a putea macar sa aplatizam declinul natural al zacamintelor dezvoltate. Exista analize serioase care prevad necesitatea unor investitii de peste 1 miliard de euro pe an in industria upstream doar pentru a mentine actualul status quo. Acesti bani trebuie mai intai castigati! ROPEPCA crede cu tarie ca este in interesul economic al tarii sa se motiveze investitiile in acest domeniu prin intermediul unui regim fiscal stabil si echilibrat.
Exista anumite discutii in spatiul public si la nivel politic privind redeventele petroliere. Cu toate acestea, nu ne putem concentra doar pe asta. De fapt, castigul total al guvernului din productia de petrol a Romaniei este printre cele mai mari din Europa, fara a lua in considerare sprijinul pe care producatorii de gaz sunt obligati sa il ofere sectorului rezidential printr-un pret foarte scazut la gaze.
ROPEPCA a avertizat recent ca, din cauza anumitor reglementari nationale, productia locala este acum amenintata de importurile ieftine. Credeti ca aceasta situatie va continua un timp? Ce schimbari ale reglementarilor sunt necesare pentru o concurenta corecta intre petrolul si gazele produse intern si volumele importate?
Productia interna de petrol nu este amenintata foarte mult de importurile ieftine. Cu toate acestea, declinul preturilor internationale la petrol a afectat pretul gazului la import, iar pretul intern a fost la randul sau afectat de acesta. Nu criticam acest lucru. Este un risc de piata, toata lumea trebuie sa il accepte. In schimb criticam concurenta neloiala prin importul de gaz, care nu face obiectul unei cote obligatorii de gaz foarte ieftin pentru sectorul rezidential, care nu face obiectul suprataxei pe gaz si nici obligatiei de a vinde o anumita cota pe piata centralizata. Aici solicitam legiuitorului sa elimine de urgenta aceasta distorsiune severa a pietei. Inutil sa mai adaug ca gazul importat nu plateste redevente, nu plateste impozite, nu investeste in Romania, nu creeaza locuri de munca in Romania si nu contribuie la produsul intern brut. Asadar de ce sa acordam avantaje pentru el?
Stim ca exista discutii in curs cu autoritatile cu privire la functionarea sistemului de tranzactionare a gazului dupa 1 aprilie. Care este opinia dumneavoastra cu privire la aceasta schimbare majora pe piata locala a gazului?
Exista voci importante care sustin obligarea producatorului sa isi vanda intreaga productie pe o platforma centralizata. Mai ales furnizorii, concentrati pe interesele lor, fac un lobby intens pe aceasta tema. ROPEPCA nu sustine aceasta idee. Experienta burselor de gaz din Europa de Vest a aratat ca aceste platforme reprezinta in principal un loc de joaca pentru traderi si nu sunt chiar utile pentru consumatorii finali. Acestia din urma prefera contractul direct cu producatorul sau cu furnizorul, pentru a obtine contracte personalizate care sa le acopere nevoile individuale, care rareori pot fi indeplinite de produsele standardizate tranzactionate pe o platforma. Introducerea unor intermediari, respectiv furnizori, intre producator si consumator - si ma refer aici la consumatorii comerciali si industriali de dimensiune medie si mare - nu va conduce in niciun caz la preturi mai mici. Legislatia nu trebuie sa spuna consumatorilor de unde sa cumpere, ci ar trebui sa lase aceasta decizie la latitudinea lor. Un element de baza al unei piete libere este libertatea de alegere. Pentru a nu fi inteles gresit, nu pun la indoiala nici justificarea si nici beneficiile unei piete centralizate, dar consider ca aderarea la aceasta trebuie sa fie voluntara. A impune participarea la piata centralizata prin impunerea unor penalitati severe este cu siguranta gresit si este opusul unei economii de piata functionale. In cazul in care o astfel de piata centralizata ofera produse atractive si lichiditate, problema acceptarii sale va fi solutionata imediat.
- Interviul a aparut prima data in publicatia energynomics.ro Magazine, numarul din martie 2017.
