Noi membri în Consiliul de Administraţie al Electrica: Unul dintre ei este Niculae Havrileț, fostul șef al ANRE
Din Consiliul Electrica SA, compus din șapte membri, mai fac parte: Valentin Radu, Gicu Iorga, Ramona Ungur și Bogdan Iliescu.
Durata mandatului administratorilor aleși va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului aferent pozițiilor vacante, respectiv până la 27 aprilie 2022.
Cele trei poziții au devenit vacante ca urmare a renunțării la mandat a următorilor administratori: Arielle Marie Malard de Rothschild, Willem Jan Antoon Henri Schoeber și Elena Doina Dascălu.
La şedinţa AGOA au participat personal, prin reprezentant sau prin vot prin corespondenţă acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de 9 ianuarie 2019, stabilită ca dată de referinţă, cvorumul fiind de 79,2% din totalul drepturilor de vot şi de 77,62% din capitalul social al companiei.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?