Administratorii și directorii de la Electrica ar urma să fie plătiți cu sume foarte mari de bani, dacă în Adunarea Generală a Acționarilor din 25 aprilie vor fi aprobate noi politici de remunerare. De exemplu, șeful Consiliului de Administrație ar urma să primească o remunerație fixă lunară de 6.838 euro brut, plus 2.137 pentru fiecare ședință la care participă. Pentru directorul general va fi stabilită o remunerație fixă cuprinsă între 12.000 euro și 23.000 euro, la care se va adăuga o remunerație între 50% și 100% din cea fixă.

ElectricaFoto: Tradeville

Pentru membrii CA va fi luată în discuție o remunerație fixă lunară de 5.128 euro brut, plus 1.709 euro pentru fiecare ședință la care participă. Pentru directorii executivi vor fi stabilite sume fixe cuprinse între 6.980 euro și 11.700 euro brut. Sumele finale ale directorilor sunt stabilite de Consiliul de Administrație.

Cât sunt acum indemnizațiile? Potrivit documentelor Electrica, șeful CA primește 4.985 euro pe lună, plus 1.445 euro pentru fiecare ședință, iar un membru simplu CA este plătit cu 3.630 euro și 1.200 euro pentru fiecare ședință la care participă. Pentru directorul general sumele sunt între 9.000 euro și 13.050 euro, iar pentru un director executiv între 6.980 euro și 11.700 euro brut.

Membrii CA ai Electrica sunt în acest moment Valentin Radu (președinte), Gicu Iorga, Bogdan Iliescu, Ramona Ungur, Dragoș Andrei, Niculae Havrileț și Radu Florescu. Director general este Corina Popescu, iar ceilalți directori sunt Mihai Darie, Alexandra Borislavschi, Liviora Șujdea și Anamaria Acristini.

Electrica este o companie listată pe bursă, statul român prin Ministerul Energiei fiind cel mai mare acționar, cu o participație de 48,7%. Capitalul social al companiei este de 3,4 miliarde lei. Activitatea companiei este în mare parte reglementată (distribuția de energie).