Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nu are nevoie de sumele obținute din taxa de 2% aplicată asupra cifrei de afaceri obținută din activitățile din energie electrică și gaze naturale, recunoaște vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare (ANRE), Zoltan Nagy-Bege. Potrivit OUG 114/2018, sumele vor plătite către ANRE, însă în condițiile în care autoritatea nu are nevoie de acești bani, care este rostul acestei taxe? Ar ajunge să fie o taxă care ar împovăra în mod inutil companiile din domeniul energiei, mai ales producătorii.

Zoltan Nagy-BegeFoto: AGERPRES

Până la apariția OUG 114/2018, taxa era de 0,1%. "Cu două zile înainte de aprobarea OUG 114, ANRE a aprobat contribuţiile pe care trebuie să le plătească companiile licenţiate în 2019, era vorba de 0,1% din cifra de afaceri. Comparativ cu această valoare, contribuţia de 2% din OUG 114 este exagerat de mare, trebuie să fim sinceri. Noi nu avem nevoie de aceşti bani pentru funcţionarea normală a autorităţi. O contribuţie de 0,1% din cifra de afaceri era suficientă", a spus marți Bege, citat de Agerpres.

În aceste zile se pune în discuție eliminarea taxei pentru producătorii de energie electrică pe bază de cărbune, adică pentru Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara, două companii cu probleme financiare foarte mari. Însă, în acest caz s-ar pune problema respectării legii concurenței, având în vedere că ceilalți producători ar plăti în continuare taxa.

Ministrul energiei Anton Anton susține că a fost obținut aviz de la Consiliul Concurenței în vederea eliminării taxei de 2% pentru producătorii de energie pe bază de cărbune.

Reprezentantul ANRE spune că ar trebui, dacă tot va ANRE pe mână mai mulți bani, să fie finanțate proiecte de eficiență energetică, și că vor propune Parlamentului şi Guvernului modificări pentru a putea finanţa proiecte de eficienţă energetică

În Parlament se fac deja modificări asupra legislației privind ANRE, însă acestea sunt controversate. O parte din taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie se va duce pe case și mașini de serviciu destinate salariaților Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, care vor fi atribuite de șeful instituției, spunea recent Cristina Prună, deputat USR. În plus, prin derogare de la lege, șeful ANRE va putea aproba cheltuielile de capital, prin ordin, indiferent de valoarea lor. În acest sens, au fost depuse amendamente la o inițiativă legislativă, în Comisia de industrii din Camera Deputaților.