Producția de energie electrică, dar și de gaze naturale, a scăzut în primul trimestru al anului față de aceeași perioadă din 2018, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. În același timp, au crescut semnificativ importurile, mai ales la energia electrică. Foarte mult au scăzut și exporturile de energie.

EnergieFoto: AGERPRES

În perioada următoare, importurile de energie ar putea fi chiar mai mari din cauza controversatei OUG 114/2018, lucru recunoscut chiar de reprezentanții Ministerului Energiei.

Furnizorii de energie ar putea să se îndrepte spre importuri, iar prețul electricității furnizate în industrie ar putea crește, ceea ce ar duce la scumpiri în lanț, în întreaga economie. Acestea sunt efecte ale controversatei OUG 114 și ale metodologiilor elaborate în baza acesteia de către reglementatorul din energiei. Aceste concluzii aparțin Ministerului Energiei, unul dintre semnatarii OUG 114, și au fost transmise la solicitarea unui deputat PSD.

"Furnizorii se vor putea îndrepta către importul de energie electrică mai ieftin din regiune, iar importul de energie electrică ar putea deveni din ce în ce mai mare, în cazul în care energia electrică din import va fi mai ieftină decât cea produsă în țară, afectând astfel mai ales energia produsă pe bază de cărbune", se arată într-un răspuns al Ministerului Energiei, transmis pe 21 martie, la o întrebare a deputatului PSD Ioan Dîrzu.

Potrivit INS, producția de gaze a scăzut cu 0,8%, în timp ce importurile au crescut cu 9% față de primul trimestru din 2018.

Producția de energie electrică a scăzut cu 4,8%, în timp ce importurile au crescut cu 78,6%.

INS precizează că producția în termocentrale a scăzut cu 14,1%, cea din hidrocentrale cu 21,9%. Ușoare creșteri au fost înregistrate în ceea ce privește energia nucleară și energia eoliană. Doar la energia solară a fost înregistrată o creștere mai mare, 36,7%, însă ponderea sa în producție este redusă.

Exportul de energie electrică a scăzut cu mai mult de jumătate, cu 968,6 milioane KWh, ajungând la 862,6 milioane KWh.

Consumul final de energie electrică a fost de 14,451 miliarde kWh, cu 1,6% mai mic faţă de perioada similară din 2018, însă consumul populaţiei s-a majorat cu 12%. Cu alte cuvinte, consumul în industrie a fost mai redus față de anul trecut.

Vezi AICI datele INS

Reamintim că în ianuarie, România s-a confruntat cu o criză a energiei din cauza unei greve pornite spontan la Complexul Energetic Oltenia și care a durat aproape o săptămână. În luna ianuarie, România a fost importator net de energie, în condițiile în care energia hidro și cea nucleară nu au putut compensa deficitul de producție. Tot atunci s-au înregistrat creșteri foarte mari de prețuri pe bursa OPCOM, cele de pe alte piețe fiind semnificativ mai mici.

HotNews.ro a arătat în mai multe rânduri că plafonarea prețurilor la gaze, obligarea producătorilor de energie electrică să vândă la preț reglementat către consumatorii casnici, dar și impunerea unei taxe de 2% pe cifra din afacerile cu energie, ar putea duce la creșterea prețurilor pe piața liberă. În aceste condiții, ar putea ajunge să fei mai avantajoase importurile de energie și gaze la prețuri mai mici decât cele de pe piața internă.

Citește și: