Acesta transformă energia produsă de soare în energie electrică necesară acoperirii consumului propriu, iar excedentul de energie produs poate fi vândut unuia dintre furnizorii de energie electrică acreditați, la un preț de 0,223 lei / kWh, informează EnergiTa, printr-un comunicat.
Potrivit acestuia, avantajele producției de energie solară sunt multiple, atât prin prisma impactului nepoluant asupra mediului înconjurător, cât și a economiilor la factura de energie electrică. Pe durata amortizării investiției inițiale, estimată la aproximativ 7 ani, economiile la factura de energie electrică sunt importante, iar la finalul acestei perioade costurile cu producția de energie sunt eliminate, prosumatorul regăsindu-se chiar în situația de a încasa bani pentru excedentul de energie electrică produs și injectat în rețea. In plus, montarea de panouri fotovoltaice contribuie și la creșterea valorii de piață a imobilului unde ele au fost montate. Energia solară reprezintă o soluție foarte bună și pentru conectarea rapidă a imobilelor izolate.
Pentru a stimula dezvoltarea de sisteme fotovoltaice, în perioada următoare, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) va acorda facilități de finanțare beneficiarilor, în limita sumei de 20.000 lei și respectiv de 25.000 de lei în cazul locuințelor izolate. Cheltuielile eligibile pentru a beneficia de finanțare sunt achiziția de panouri, invertorul, materiale conexiuni, structura de montaj a sistemului și tabloul de curent electric, modul de comunicație și contorul inteligent.
Pentru a putea accesa finanțare de la AFM, solicitanții pot apela la serviciile unui instalator autorizat din județul de proveniență, iar comisia de analiză din cadrul instituției publică lista proiectelor aprobate. Solicitanții au la dispoziție 90 de zile pentru a obține autorizația de construire și pot implementa proiectul într-un termen de 8 luni.
“După 3 ani de eforturi cu energiaTa, de la 1 Ianuarie 2019, românii pot in sfârșit vinde energia solară în rețea, iar misiunea noastră inițială a fost îndeplinită. Scopul nostru acum este primul milion de prosumatori, iar pentru a accelerara tranziția către o economie bazată pe energie curată, am elaborat Ghidul Prosumatorului care vine în ajutorul românilor explicându-le ce este energia solară, ce fac panourile solare, care este procedura pentru a deveni prosumator, la ce trebuie să fie atenți înainte de achiziționare, dar și după, în perioada de operare. Cei interesați îl găsesc pe site-ul energiaTa.org’’ a declarat Mihai Toader-Pasti, cofondator energiaTa și Coordonator Ghid
"La momentul acesta, există circa 70 de prosumatori racordați cu tot atâtea contracte de vânzare-cumpărare", a declarat Gabriela Munteanu - Șef Serviciu Reglementări Tehnice, ANRE