Guvernul a aprobat miercuri memorandumul privind schema de ajutor de stat, de 250 de milioane de lei, pentru instalarea acestor stații de încărcare, pe șoselele din România și în orașe. Ministerul Mediului estimează că în toamnă va fi lansată sesiunea de finanțare pentru acest nou program, potrivit unui comunicat de presă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bugetul alocat schemei de ajutor de stat, pe parcursul celor 6 ani de valabilitate, este de 250 milioane lei. Bugetul aferent anului 2019 este de 92 milioane lei. Schema se adresează unui număr de 600 potențiali beneficiari, cu un număr mediu anual de 86 de beneficiari. Beneficiarii măsurii de finanțare sunt operatorii economici, ce activează în toate sectoarele/domeniile de activitate.

Schema de ajutor de stat va fi aplicată până la 31 decembrie 2025, perioadă în care pot fi selectați beneficiarii și în care se pot semna contractele de finanțare nerambursabilă, plățile în cadrul contractelor semnate urmând a se efectua până la 31 decembrie 2027.

Fiecare instalație va avea 2 puncte de încărcare, cu o putere de peste 50 kw/punct.

Infrastructura de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică se va amplasa pe autostrăzi, drumuri naționale și europene, la o distanță de cca. 100 km una de cealaltă.

Această schemă de ajutor de stat va fi administrată de Administrația Fondului pentru Mediu, iar aprobarea Ghidului de finanțare a programului se face prin Ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Pentru mai multe amănunte, citește Guvernul pregătește o schemă de ajutor de stat, de 250 milioane lei, pentru instalarea unor stații de încărcare a mașinilor electrice