Radu Cristescu, considerat "protectorul” afacerilor familiei Voiculescu, fost lider PMP, a fost numit secretar de stat la Ministerul Energiei/ Vezi cum l-a atacat pe Băsescu chiar la o zi după numire

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 12 septembrie 2019, 12:19 Economie | Energie


Radu Cristescu
Foto: Facebook
​Radu- Mihai Cristescu este noul secretar de stat la Ministerul Energiei, potrivit unei decizii a premierului Viorica Dăncilă publicată miercuri în Monitorul Oficial. Cristescu este un personaj controversat, fost lider al PMP și fost președinte al Agenției Domeniului Statului, funcție din care a fost demis deoarece ar fi susținut ilegal interesele familiei Voiculescu. La doar o zi de la numirea în noua funcție, Cristescu l-a atacat dur pe Traian Băsescu, fostul său șef pe linie politică.

Cristescu a publicat în urmă cu câteva ore, pe pagina sa de Facebook, un ”document”, în care apare și numele generalului Iulian Vlad, care ar arăta că Băsescu ar fi făcut parte dintr-o rețea operativă din Portul Constanța: "Despre Băsescu Traian precizăm că își manifestă pe deplin adeziunea față de politica PCR și am ordonat susținerea sa materială cu suma de 1500 dolari SUA pentru subvenționarea rețelei în cadrul noilor deziderate". Ulterior, Mădălin Hodor, cercetător CNSAS a spus că este vorba de un fals și a explicat cum a fost realizat.


Cristescu a fost chiar și secretar executiv al PMP, fiind invitat foarte des, din această poziție, la unele posturi de televiziune. Apoi a ajuns chiar vicepreședinte al PMP. Era considerat apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, dar și al Elenei Udrea. În luna mai 2019 a fost exclus din PMP, după ce l-a atacat pe Eugen Tomac. Pe 9 august 2019 a anunțat că s-a înscris în PSD.

Parcursul profesional al lui Cristescu a fost marcat de legături cu oameni politici și cu interlopi, scria Ziarul Hunedoreanului în 2014. Radu Cristescu a fost demis în 2011 din funcția de președinte al ADS de către fostul ministru al agriculturii Valeriu Tabără. A fost demis în urma unor nereguli descoperite de Corpul de Control al Ministerului Agriculturii.

Radu Cristescu si alti membri din conducerea Agentiei Domeniilor Statului au fost acuzati ca ar fi adus institutiei un prejudiciu de zeci de milioane de euro. ADS ar fi scazut nejustificat, aproape la jumatate, redeventa pentru terenurile concesionate catre firma Grivco in judetul Giurgiu, detinuta de Dan Voiculescu si ar fi protejat interesele omului de afaceri Stefan Poenaru, in detrimentul holdingului A&S International 2000, intr-un conflict pentru unele terenuri concesionate in Insula Ialomitei.

În 2012 a vrut să ajungă în Ministerul Economiei, când ministru era Lucian Bode, însă nu a stat prea mult deoarece a fost demis rapid. Lucian Bode nu a precizat motivele demiterii. Însă, Lucian Bode l-ar fi sprijinit pe Cristescu să ajungă șef al ADS. Pe atunci era membru PDL.

Potrivit B1, numele lui Cristescu apare într-un mare scandal din Iași, legat de arestarea prefectului Prisăcaru și a altor trei persoane, toți fiind acuzați de corupție. Cei patru fuseseră arestați pentru luare de mită și complicitate la luare de mită.

Cristescu a devenit în 2009 şef de cabinet al fostului prefect de Gorj Nicolae Giugea, iar apoi a fost numit şef al ADS. Presa a semnalat, atunci, implicarea lui Cristescu în scandaluri legate de acordarea unor terenuri în arendă, fără licitație, unor firme agreate. Aşa cum s-a întâmplat şi cu firma lui Dan Voiculescu, căreia i-a scăzut la jumătate, nejustificat, redevența pentru terenurile concesionate de Grivco, în județul Giurgiu.

Potrivit unui articol din Ziarul Hunedoreanului din 2014, în spatele ascensiunii lui Radu Cristescu în PMP s-ar afla o femeie de afaceri, Lia Stanca, administrator și acționar unic al Grupului de Firme Vidalis, proprietară a mai multor hoteluri și care deține active de zeci de milioane de euro.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















9092 vizualizari

  • +19 (25 voturi)    
    lichea (Joi, 12 septembrie 2019, 12:58)

    anion [utilizator]

    Da bine sa falsifici un text facut de tine cu imprimanta din 2019 suprapunand pe un formular vechi cu antet de prin 1980 cu alte caractere. N-a uitat sa scrie ce trebuie in text; 1500 dolari! Bine ca nu a zis euro la cat de plavan este.
    • +7 (13 voturi)    
      SUA - USA (Joi, 12 septembrie 2019, 13:05)

      Jude [utilizator] i-a raspuns lui anion

      Prostovanul a scris dolari USA (United States of America) uitand ca pe timpul comunistilor nu se folosea respectivul termen ci SUA (Statele Unite ale Americii).
      Cat de prost trebuie sa fi ?!
    • -10 (14 voturi)    
      Si daca se face expertiza grafologica (Joi, 12 septembrie 2019, 13:36)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui anion

      si se dovedesta ca scrisoarea este reala?? Oare isi da Basescu demisia?? Nici gand....doar semnatura lui nu apare pe nicaieri.
      • +1 (1 vot)    
        Se pare ca totusi este un fals (Joi, 12 septembrie 2019, 16:09)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        cel putin asa declara CNSAS
  • +11 (13 voturi)    
    bine hranit (Joi, 12 septembrie 2019, 13:25)

    zigot [utilizator]

    individul, nu se zbate degeaba, isi asigura mancarea.
    in rest ce sa zic, psd isi asigura cadre pe masura
    aspiratiilor sale
    • -5 (5 voturi)    
      putina gramatica nu strica: (Joi, 12 septembrie 2019, 14:37)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui zigot

      intre subiect si predicat nu se pune niciodata virgula. Corect era sa scrii ,,individul nu se zbate degeaba'' si nu ,,individul, nu se zbate degeaba''.
  • +4 (6 voturi)    
    politicianul perfect (Joi, 12 septembrie 2019, 13:51)

    Nevermind [utilizator]

    A fost cu toti, pentru toti. Pentru "uituci", PDL+PSD=FSN
  • +7 (7 voturi)    
    Cunoastem (Joi, 12 septembrie 2019, 13:57)

    vioridix [utilizator]

    Un mare nenorocit, pe masura lui Nicolicea si a lui Serban Nicolae.Era tot timpul prezent la antene si la RTV ,facand spume si luptand cu statul paralel si cu DNA.
  • +3 (7 voturi)    
    Normal ca l-a atacat pe Basescu ! Ștoarfele se (Joi, 12 septembrie 2019, 14:12)

    deval [utilizator]

    bat si intre ele ! Pentru clienti, pentru voturi....Uite si la Monta-Dancila, Tariceanu-Melescanu......
  • +4 (6 voturi)    
    Tot ei (Joi, 12 septembrie 2019, 14:15)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Hoții și securiștii, preferații lui VV Dăncilă, sluga si complice cu infractorii.
  • +6 (6 voturi)    
    Domnule Cristescu, (Joi, 12 septembrie 2019, 14:30)

    Zero_Kelvin [utilizator]

    ai vazut vreodata, in viata matale, cum arata un document tiparit la masina de scris? Caracterele din fake-ul asta de doi lei sunt aliniate perfect pe verticala, spatierea dintre caractere este exacta, imprimarea tusului din banda este perfecta (fara nuante sau spatii netiparite, asa cum usor se poate vedea in antet) - nespecifice unei masini de scris. Nu ai sa vezi la nicio masina de scris caracterele aliniate perfect (nu mai spun ca poti sa si identifici masina de scris in functie de mecanica imprimarii) ! Te umpli de penibil cu cacaturi d-astea de la latrina 3 !

    PS: Sa nu-mi spui ca securitatea avea imprimante laserjet in anii 80 !!!
    PPS: Ce e cu linia aia orizontala sub colonelul Vlad?
    PPPS: Observ ca ai bagat si-un crop de ultima ora la poza ! Probleme deja ?
  • -2 (6 voturi)    
    nimeni nu poate fi atat de prost (Joi, 12 septembrie 2019, 14:57)

    revo [utilizator]

    incat sa faca un fals atat de usor detectabil. Mai degraba este pisica arata lui Basescu - adica, ciocu' mic si joc de glezne, ca daca vrem, te facem si ramai si fara locul in PE.
    • 0 (2 voturi)    
      dar falsul cu inregistrarea in care (Joi, 12 septembrie 2019, 16:12)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui revo

      Basescu a lovit un copil la Ploiesti?/ Ca pana la urma s-a dovedit a fi un fals facut la comanda lui Dinu Patriciu.
  • +3 (5 voturi)    
    Basescu . . . . (Joi, 12 septembrie 2019, 15:59)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . . . a fost primar general al capitalei si nimeni dintre voi nimicurilor nu ati putut dovedi si nu ati suflat un cuvant despre astfel de lucruri. Apoi, a fost Presedinte de tara timp de cinci ani si iarasi voi nimicurilor nu ati putut spune nimic despre el innafara de barfe. A fost reales pentru inca cinci ani Presedinte si voi nimicurilor ati tacut pentru ca nu aveati a spune ceva. Acum este Parlamentar European, pozitie din care poate face mult bine tarii si mult rau voua, mai nimicurilor, care ati siluit si furat aceasta tara. Dar pentru ca nu mai are imunitate ce v-ati gandit hai sa ne dam la el , dar nu puteti face decat un singur lucru: Sa-l pupati in trei litere! Si asta doar daca va da el voie!
    • -1 (1 vot)    
      Sa nu fi auzit dvs-din surse publice- de : (Sâmbătă, 14 septembrie 2019, 13:42)

      deval [utilizator] i-a raspuns lui Vali Cel Batran

      -faptul ca basescu a fost consilier in ministerul transporturilor al lui Ilici, din 1990 ?
      - casa Mihaileanu pe care si-a atribuit-o cand a fost primar si Coana Leana sefa la juridic in aceeasi primarie a capitalei ?
      - cele trei dosare DNA privind dor trei dintre actele de coruptie ale Coanei Leana (Hidroelectrica, Ferma Baneasa, finantare campania electorala basescu care insumate depasesc 200 milioane euro)
      -ca Coana Leana a recunoscut public ca a furat dar a afirmat ca a facut-o in favoarea partidului (probabil in sensul ca din 10 milioane de euro, 100 de mii se duceau si la partid) ;
      - ca intreaga familie a fost implicata in acte de coruptie (frate, gineri, fica Ioana evident cea mai productiva si folosita ca instrument fiind totusi coana Leana
      - ca el i-a facut cadou generalului izmenelor, academia SF de informatii aceea care da rente pe viata in schimbul sustinerii la guvernare;
      -ca el a sustinut Rosia Montana ;
      -ca a sustinut anticoruptia cat nu s-a atins de praduitorii lui si numai pentru a face loc haitei sale ?PS1 Daca nu e clar, daca mai vreti, mai am. ....PS2 Sunt la fel de pornita impotriva Analfabetei Infractorului de la Rahova ca si impotriva Marelui Dus caci spre deosebire de Ciuma el m-a inselat 10 ani sa il votez crezand ca e e ceva diferit de acestia.....Nu e !!
  • +3 (3 voturi)    
    Este clar.Ăsta-i caracterul lui Cristescu. (Joi, 12 septembrie 2019, 19:38)

    asavreau [utilizator]

    Așa va face și cu Viorica.Asta foarte curând,nu cred-ca să reziste guvernul până vine iarna.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version