Piața energiei electrice trece prin momente critice, ajungând miercuri la prețuri record. Pe piața spot (Piața Zilei Următoare- PZU), energia electrică a fost tranzacționată și cu 750 lei/MWh, media fiind de 578,15 lei/MWh. Este un preț foarte mare, depășind recordul de pe 1 februarie 2017, când a fost de 680 lei/MWh. Trebuie precizat și faptul că de peste două luni, România a ajuns să fie importator net de energie, pe fondul unei producții interne reduse.

Preturile din Romania comparativ cu cele din Ungaria, Cehia si SlovaciaFoto: OPCOM

De peste două luni, Hidroelectrica și-a redus puternic producția, ceea ce a dus la importuri masive. Sunt zile în care se importul net depășește 1.000 MW, în condițiile în care consumul este de 6.500-7.000 MW, potrivit datelor Transelectrica.

Reprezentanții companiei dau vina pe hidraulicitatea scăzută. În dimineața zilei de miercuri, a fost oprită și Unitatea 1 de la Cernavodă, în vederea "efectuării unor lucrări de remediere la un parametru de proces", după cum susține Nuclearelectrica.

Nu sunt clare motivele pentru care miercuri s-a ajuns la un preț record de 750 lei/MWh, dar ar putea exista o legătură cu oprirea unor unități de producție, fapt care ar favoriza speculațiile pe bursă. Și în iarna lui 2017, au fost atinse recorduri peste recorduri tot în urma unor jocuri speculative, care au avantajat unii producători scumpi precum Complexul Energetic Oltenia, care și-a recuperat, în acest fel, pierderi uriașe. În acea iarnă au fost crescute artificial prețurile, într-un mod exagerat, piata fiind influențată inclusiv de declaratii alarmiste ale unor oficiali, precum ministrul energiei. Vezi aici mai multe amănunte despre criza energiei din 2017.

Cert este că pe piețele cu care România este cuplată (Ungaria, Cehia și Slovacia), prețurile medii sunt la jumătate, situându-se între 46,6 euro/MWh și 53,4 euro/MWh, față de 122,1 euro/MWh în România.

Nu doar pe piața energiei electrice a explodat prețul, ci și pe cea a gazelor, ajungând să fie dublu față de cel de pe bursele externe.

Citește și

Efectele OUG 114: Prețul gazelor românești este dublu față de cel de pe piețele externe