Transgaz a inaugurat luni Stația de Comprimare Gaze Naturale Jupa, parte din Proiectul BRUA Faza 1, proiect aflat pe lista Proiectelor de Interes Comun ale Uniunii Europene și care se dezvoltă în contextul necesității diversificării surselor de gaze în țările din UE, potrivit unui comunicat de presă. Proiectul BRUA asigură capacități de transport bidirecțional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în/din direcția Bulgaria, și 4,4 miliarde metri cubi pe an în/din direcția Ungaria.

BRUA in constructieFoto: Transgaz

Proiectul BRUA-Faza I constă în realizarea următoarelor obiective: conductă Podişor – Recaş 32” x 63 bar în lungime de 479 km, precum și 3 staţii de comprimare gaze naturale (STC Podișor, STC Bibești şi STC Jupa) fiecare stație fiind echipată cu două agregate de comprimare (unul în funcțiune și unul de rezervă), cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze. Proiectul asigură capacități de transport bidirecțional de 1,5 miliarde de metri cubi pe an în/din direcția Bulgaria, și 4,4 miliarde de metri cubi pe an în/din direcția Ungaria.

Stația de Comprimare Gaze Jupa este o instalație tehnologică interconectată la următoarele conducte magistrale de gaze: DN 32” SCG Bibesti – SCG Jupa, DN 32” SCG Jupa – Ungaria, DN 20” Vest 1,DN 20” Vest 2. Scopul SCG Jupa- județul Caraș Severin este comprimarea gazelor din conductele magistrale la care este conectată, în vederea compensării pierderilor de presiune care sunt inerente procesului de transport al gazelor naturale. Stația este bidirecțională. Ea poate comprima gaze atât din direcția Bibești către direcția Ungaria, cât și din direcția Ungaria către direcția Bibești.