Noul SGG a început să-și pună oamenii pe funcții: La Transelectrica sunt aduși membri ai PNL București, printre care și Sebastian Burduja

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Luni, 11 noiembrie 2019, 19:45 Economie | Energie


Sebastian Burduja
Foto: AGERPRES
​La doar două zile după ce a devenit acționar majoritar al Transelectrica, Secretariatul General al Guvernului a început operațiunea de numire a unor membri PNL sau persoane apropiate partidului pe funcții de conducere a companiei. Mai exact, SGG propune noi persoane pentru funcția de membri ai Consiliului de Supraveghere. Una dintre propuneri este Sebastian Burduja, șeful PNL Sector 1. Printre acestea se află și o persoană incompatibilă cu această funcție, dacă nu va fi schimbată din cea pe care o deține în acest moment.

Secretarul General al Guvernului, Antonel Tănase, a trimis către Transelectrica o listă cu 7 persoane pe care le propune în funcția de membri provizorii ai Consiliului de Supraveghere, în condițiile în care mandatele actuale expiră pe 29 noiembrie. În acest sens a trimis încă din 8 noiembrie o adresă către Transelectrica, solicitând completarea ordinii de zi a următoarei AGA, convocată pentru 26/27 noiembrie. Solicitarea a fost făcută la doar două zile după ce SGG a devenit acționar. Reamintim că în urma reorganizării Guvernului, Transelectrica și Transgaz au fost transferate de la Ministerul Economiei la SGG.

Printre cele 7 propuneri se află și membri PNL, de la aproape toate filialele PNL București, cel mai cunoscut fiind Sebastian Burduja. Acesta este șeful PNL Sector 1. A condus Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), care în martie 2019 a fuzionat cu PNL. Este fiul bancherului Marinel Burduja, fost vicepresedinte Bancorex. O altă propunere este Jean Badea, prezentat de SGG ca informatician. Este secretarul general PNL Sector 2. Altă persoană propusă este Jean Valentin Comănescu, consilier local PNL Sector 4. Este prezentat ca economist. De la PNL Sector 5 este propus Oleg Burlacu, prezentat ca avocat. Alte două propuneri sunt Luiza Popescu, inginer, și Adrian Goicea, economist. Potrivit surselor HotNews.ro, Goicea ar fi susținut de PNL Sector 3 și ar urma să fie și președintele Consiliului de Supraveghere.

O a șaptea propunere este Manuela Petronela Stan-Olteanu, care ar fi incompatibilă dacă își va păstra actuala funcție. Aceasta este și președintele Romgaz, care nu este doar producător de gaze, ci și de energie electrică. Potrivit normelor europene, o persoană care lucrează pentru un producător de energie nu poate lucra și pentru un transportator în domeniu, mai ales pe funcții de conducere. Pe același principiu, Transelectrica și Transgaz nu pot sta sub acceași umbrelă cu producătorii și acesta este și motivul pentru care au fost mutate de la Economie la SGG, în urma reorganizării Guvernului. Aceasta în condițiile în care Ministerul econmiei a fuzionat cu energia, preluând în subordine și companiile din domeniu. Manuela Petronela Stan-Olteanu a fost în guvernarea PSD administrator al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră și consilier personal al Secretarului General al Guvernului.


Noul Secretar General al Guvernului este Antonel Tănase (47 ani). Acesta este liderul PNL Sector 3, un apropiat al lui Ludovic Orban. Tănase a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în perioada aprilie 2007- ianuarie 2008 când ministru era Ludovic Orban, și în perioada mai-decembrie 2012. Potrivit Pressone, firmele de contabilitate ale lui Antonel Tănase au avut mai multe contracte încheiate cu instituții de stat. Vezi aici cine este Antonel Tănase.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















29408 vizualizari

  • +16 (28 voturi)    
    de parca e vreo surpriza (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:00)

    razeshu [utilizator]

    meritocratie USL ista in toata splendoarea ei.
    • +10 (14 voturi)    
      Solutia pe care o vad eu (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:27)

      Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui razeshu

      schimbare din mers. Eu o sa votez USR pe viitor pana in momentul in care vor face si ei la fel. Nu sunt precum pesedistii sa ma indragostesc de vreun partid. A gresit, l-am scuipat din prima "no second chance" daca deja ti-ai batut joc de prima!
      O fi USR un partid mic, dar daca n-o sa faca magarii din astea va creste.
      • -2 (6 voturi)    
        Sa nu uiți următoarele : (Marţi, 12 noiembrie 2019, 10:46)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

        Un fost Avocat al lui RADU Mazăre ajuns in Parlamentul României se cere la Primăria de Domiciliu Primar
        Un Securist Motorola ( tatăl ) și a lansat in Parlamentul României Odrasla la Comisia Buget Finanțe unde #nimic a înfăptuit de doi ani
        Un Timișorean pasionat de Infrastructura rutieră este in Parlamentul României la doua Comisii : IT unde este Președinte și Infrastructura unde maxim da share la video-uri realizate cu drona

        Tus Trei sunt de la USR și aparent #nimic au realizat
        • 0 (2 voturi)    
          Nu inteleg (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:45)

          Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          USR i-a bagat pe cei pomeniti de tine acolo sau PSD sau PNL, ca deocamdata, dupa cum stiu nu sunt in pozitia de a numi pe cineva, nu s-au bagat la guvernare si dupa cum constat f. bine au facut.
          Cel m mult ma enerveaza la postarea ta e ca ma aduci in postura de avocat al vreunui partid ceea ce imi displace profund. Nu am sa-ti mai raspund.
          • 0 (2 voturi)    
            Regret (Marţi, 12 noiembrie 2019, 12:29)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

            ce atei suparat precum copii la groapa de nisip ! NU acesta era scopul comentariului meu !
      • +1 (1 vot)    
        Corect (Marţi, 12 noiembrie 2019, 10:53)

        JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

        O gandire foarte sanatoasa. Daca am fi mai multi ca tine ar merge si tara asta altfel.
        Din pacate trebuie sa ne taram printre orci.
    • +8 (8 voturi)    
      PNL = PSD de dreapta (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:45)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui razeshu

      Nu este nicio diferenta. Doar USR ar salva politica romaneasca...
    • +3 (3 voturi)    
      Mai rau decit ALDE care ne-a gazat, nu sepoate (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:46)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui razeshu

      Ar trebui facute anchete despre cum si de e s-a cumparat energia din pacura cind erau inundatii.
  • -7 (19 voturi)    
    asta e (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:00)

    cucuveauamov [utilizator]

    la vremuri noi, oameni noi. Dar Bot, Angi, Causescu si ceilalti dizidenti au strigat degeaba? nu-i corect!
  • +8 (18 voturi)    
    si ce e de mirare!?!? (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:02)

    exilatul [utilizator]

    aia care isi zic "penelisti" nu sunt tot....romani...cu aceleasi "calitati" ca si "pesedistii"....
  • 0 (24 voturi)    
    <br> (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:09)

    bubaru [utilizator]

    Astia cu ciuma rosie in gura nu mai comentati acum?
    Raman la convingerea ca sunteti niste idealisti care nu au vazut ca,, pleaca ai vostri, vin ai nostri,,.
    Butoanele puterii lui Ciolannis sunt preluate de PNL-isti. Eu zic sa le dam toata puterea sa vedem cine ne mai scapa.
    • +4 (6 voturi)    
      Am căzut din puț în lac (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:55)

      bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui bubaru

      Nu sînt satisfăcut de situația acutală și am fost conștient de ceea ce am de făcut, de fiecare dată. Am greșit doar cînd l-am susținut pe Emil Constantinescu în 1991-1992.

      Este o diferență între paternalismul corupției și al puterii rangului din guvernările și administrațiile MPSD și orice nereguli și fraude pe persoană fizică și aranjamente punctuale de la concurență. Cei de acum nu au primit un vot să împartă din ceea ce fură și săracilor și sînt mult mai conștienți că fără respectabilitatea și, mai ales, banii din Occident nu pot face mare lucru.

      Sînt deci sensibili la presiunea noastră. Cu ei la butoane, depinde noi, nu de jandarmi și de birocrați, cît vrem să mai acceptăm un sistem ticăloșit. Este bine să ne uităm în oglindă și să vedem dacă nu cumva și nouă ne convine sistemul atunci cînd sîntem avantajați.

      Klaus Iohannis este singurul candidat pe care l-am votat și care nu m-a dezamăgit nici cît negru sub unghie. Pentru că nu am avut de la el decît o singură așteptare: să nu fie din MPSD. Și (deocamdată) nu a fost. Așa că nu am fost dezamăgit de numirea Guvernului Cioloș și nici de revocarea placidă a Codruței Kovesi. Și chiar am fost plăcut surprins că, atunci cînd a fost vorba de scaunul lui, la Ordonanța 13 și în campanii, chiar a lătrat un pic la MPSD. Nu văd de ce ar fi procedat altfel și acum, la trîntirea guvernlui lui Dăncilă.

      Vreau mai mult? Categoric. Dar pentru asta este nevoie ca noi, ceilalți, să ne organizăm. Și, fără management, pe care de 30 de ani tot nu reușim să îl învățăm, tot ceea ce îmi pot dori este o derivă în direcția bună în locul unui naufragiu cert. Tot este bine că electoratul PSD nu a mai făcut pui după 1990 și încet-încet lumea românească se schimbă fie și doar din cauza demografiei,
  • -2 (18 voturi)    
    Un lucru bun.. (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:15)

    Casargoz [utilizator]

    Un lucru bun ca vin oameni capabili si Calificați in funcții.
    Pentru o buna informare o funcție are si un salariu asociat, ar trebui publicat alături cu numele incompetenților care au plecat. Sa avem si noi un criteriu de comparație.
  • +5 (13 voturi)    
    om cinstit si corect fostul securist (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:22)

    N.S. [utilizator]

    dar aschia sare departe de trunchi!
    • 0 (0 voturi)    
      Tânărul a Devenit Vizibil (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:15)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui N.S.

      Datorită Varanului ( aidoma altor tinere speranțe precum : MOISE guran , VLAD pietreanu a cărui nevasta este prietena cu DUamna Gabi Firea , Radu Herjeu umil zorro la CNA )
  • +9 (21 voturi)    
    Aceeasi mizerie ??? (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:22)

    TheFreeOne [utilizator]

    Da sau Nu ?
  • +13 (23 voturi)    
    pnl=psd=aceeasi mizerie (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:31)

    danco [utilizator]

    in rest, ce dracu sa mai comentam???? nu s-a schimbat nimic, pleaca ai vostri, vin ai vostri, noi ramanem tot ca prostii
  • +7 (19 voturi)    
    O Beizadea Lichea (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:31)

    un domn [utilizator]

    Cu un tata
    https://www.profit.ro/stiri/economie/banca-lui-umbrarescu-isi-va-reduce-capitalul-social-cu-un-sfert-pentru-a-acoperi-din-pierderile-anilor-anteriori-17110953

    Salariat la Tov Umbrarescu

    Oerecum Similar cu Trentenarul Motorola Năsui ( caută pe google cuvintele cheie caduc la Cațavencii articolul lui Patrick André de Hillerin )
    • 0 (0 voturi)    
      Profit (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 11:31)

      yol [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Si Catavencii? E ca si cum l-ai cita pe Cosmin Gusa...:))
      Mai ai rtv, antena3 si dcnews sa le aduci in discutie, ca sa ne facem o idee cam cat de informat esti
  • +17 (23 voturi)    
    Se spunea.... (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:46)

    Radu I [utilizator]

    .....ca toate functiile se vor ocupa prin concurs unde va prevala meritocratia, deci competenta. Ce facem , megem tot pe politruci ? Mergem pe principiul pleaca ai nostri, vin ai nostril ? Cu ce va deosebiti de cei pe care i-ati alungat de la butoane ? Sa cred ca minciuna va este mod de guvernare ?
  • +12 (20 voturi)    
    Ireal (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:47)

    DanCris [utilizator]

    Si PSD-ul a pus multe nulitati in astfel de functii dar totusi nu au avut tupeul sa isi puna membri din conducerea partidului !
    Incepe sa ma inspaimante situatia...opinia publica trebuie sa ia atitudine altfel o sa avem derapaj grav. Iar cu presedintele tot PNL-ist nu mai exista nimic care sa contrapuna masurile astea...
    • 0 (0 voturi)    
      Ce gluma buna, PSD fara tupeu.... (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 13:46)

      Just2019 [utilizator] i-a raspuns lui DanCris

      Ce vorbiti domnule? De unde ati picat? Traiti afara, cumva? Colcaie de sinecuri, nepotisme si amantlacuri PSD-isto-ALDE-iste, implantate de acestia in timp si mai ales, dupa 2012, cand au avut putere absoluta, prin toate structurile, ministere, regii autonome si administratii. Pana si la companii private, PSD-ul si-a impus oamenii, iar dvs vorbesti de tupeu? E adevarat ca acel Antonel Tanase e foarte dubios( e din PNL, dar e mana in mana cu PSD), iar daca nu se face curatenie cat mai repede, asa cum a promis, PNL va avea numai de pierdut, mai ales ca de-a lungul timpului a dat dovada de multe blaturi cu PSD. Numarul PSD-ilor angajati in ministere, regii autonome si administratii, a crescut cu cel putin 30%, din 2012 incoace, asa ca e momentul pentru economii la bugetul secatuit de hoarda PSD-ista si aliatii ei.
  • +13 (17 voturi)    
    Abia a inceput (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:53)

    Maspp [utilizator]

    Pleaca ai vostri, vin ai nostri. Nu s-a schimbat nimic in 30 de ani. Dar navii continua sa voteze PSD-PNL.
  • +13 (17 voturi)    
    Cum repara PNL dupa PSD (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:56)

    banel [utilizator]

    Inlocuind oamenii PSD cu cei ai PNL.
  • -3 (9 voturi)    
    in principiu foarte bine (Luni, 11 noiembrie 2019, 20:57)

    bokila1 [utilizator]

    dar ar trebui sa nu se cantoneze in membrii de partid pentru ca niciun partid nu are oameni competenti nici pentru un sfert din pozitiile din care trebuie eliminati politrucii incompetenti numiti de psd.
  • +7 (13 voturi)    
    Constantin Tanase" (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:02)

    unins [utilizator]

    Ne-am trezit din hibernare
    Si-am strigat cât am putut:
    Sus Cutare! Jos Cutare!
    Si cu asta ce-am făcut?
    Am dorit, cu mic, cu mare,
    Si-am luptat, cum am stiut,
    S-avem nouă guvernare,
    Si cu asta ce-am făcut?
    .......................................................
    Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
    E sloganul cunoscut;
    Iarăsi am votat ca prostii,
    Si cu asta ce-am făcut?

    (https://saccsiv.wordpress.com/2019/10/23/constantin-tanase-pleac-ai-nostri-vin-ai-nostri-noi-ramanem-tot-ca-prostii/)
    Credeti ca descrie situatia actuala? Nu! Aceasta era situatia in anii 1945-1947 si arata cat am evoluat ca popor.
    Istoria se repeta, nu-i asa? Pana cand? Pana invata si prostii ceva, ca "repetitia este mama invataturii"! S-auzim de Bine!
  • +23 (35 voturi)    
    urmeaza (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:05)

    gazpefoc [utilizator]

    copiii, sotiile, amantele..
    • +6 (18 voturi)    
      PNL si PSD, aceeasi mizerie! (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:38)

      Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui gazpefoc

      Pleaca ai nostri, vin ai nostri, iar noi ramanem ca prostii! Bravo, tovarasi! O faceti pe fata, ca va e foame!
  • -5 (33 voturi)    
    loool (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:19)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    dar ce vreti ? sa pastreze jigodiile PSD in pozitii ?
    • +7 (21 voturi)    
      nu vrem (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:32)

      john06 [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      sa fie inlocuiti de jigoditii p(e)n(a)l(e),da greu esti de cap.
    • +12 (22 voturi)    
      Nu, nu vrem sa le preia alte jigodii (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:47)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      Daca se dau pe criterii de partid, tot jigodiile le vor primi, doar ca de data asta sunt de la alta formatiune politica..
    • +6 (12 voturi)    
      Normal (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:49)

      unins [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      ca nu! Sa vina jigodiile PNL (+PSD=aceasi mizerie!)
    • +11 (17 voturi)    
      nu nu, pune altele cel putin la fel de bune! (Luni, 11 noiembrie 2019, 22:16)

      N.S. [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      daca tata a tras Bancorex, fiul nu poate si el macar o Transelectrica? :))
  • +8 (16 voturi)    
    Pai (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:32)

    tudor74 [utilizator]

    USL traieste ! Credeti ca degeaba a tot facut blat PNL cu PSD de atatea ori ! CIne se aseamana se aduna!
  • +15 (21 voturi)    
    oameni noi (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:49)

    maiorulmura [utilizator]

    sa plece beizadelele comuniste, sa vina beizadelele securiste
  • +8 (12 voturi)    
    aceeasi jeaneta (Luni, 11 noiembrie 2019, 22:06)

    alex562 [utilizator]

    coafata diferit
  • +11 (17 voturi)    
    Hmm (Luni, 11 noiembrie 2019, 22:27)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Alte culoare de emblema, aceeasi mentalitate.
  • -4 (16 voturi)    
    Ce ridicoli sunteți .... (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:41)

    Observatory [utilizator]

    ca peste tot in lume, înlocuirea la guvernare cu alti băieți , este normal ! Voi doreați sa fie PNL ul la conducere cu oamenii din PSD ?
    Poate mai gândiți înainte de a scrie.
    Ca fapt divers, nu s-a nascu acea persoana care sa fie agreata de majoritate .
    Foarte serios : Dacă Ceashka Balbaitul cu nici 4 clase ar candida , sunt convins ca poporul inteligent al României îl v-a reinstaura !
    Romanashilor, de 73 de ani votati fără întrerupere comunismul și încă 25% Votează comunismul ?
    Cred ca ori sunteți prosti ( nu toți) ori așa este acest popor ...cerșetori și se vând pentru 2 lei la pensie și salariu !
    • +4 (12 voturi)    
      Deci tu vrei corupti, dar sa fie ai tai (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:57)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      Cam asta spui.

      Ideea e ca in companiile de stat sa fie angajati oamenii dupa competente, nu sa fie numiti politic.
      • +4 (6 voturi)    
        Sincer, (Marţi, 12 noiembrie 2019, 2:06)

        Observatory [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        nimeni nu dorește corupți , dar unii care se văd in vârful piramidei li se urca la cap, dar in general ai dreptate și sunt de acord.
        Ideea principala este ca fiecare vine cu “gashka” lui, nu am scris corupți !

        Politica este greu de digerat in Romanika, toți sunt suspicioși înainte ca persoana sa ocupe locul, este o cultura greu de înțeles chiar pentru mine, romanash..

        Sănătate și succese !
    • +3 (5 voturi)    
      eu zic sa o puna pe vio vicepremier (Marţi, 12 noiembrie 2019, 6:59)

      Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      ca sa demonstreze buna credinta !
  • +1 (9 voturi)    
    deci (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:35)

    Iulian Miu [anonim]

    A inceput depolitizarea aparatului de stat, gen prin concurs si bazat pe competente.

    LOL, succes roman'lor cu PDL inca o tura
  • +3 (7 voturi)    
    aceeasi mizerie (Marţi, 12 noiembrie 2019, 5:53)

    U_swamp [utilizator]

    Numai inalti specialisti penelisti... si cu stele pe umar, unii dintre ei, iar daca nu ei, taticiii sau mamicutele lor...
  • 0 (4 voturi)    
    PNL = USL + PDL (Marţi, 12 noiembrie 2019, 7:38)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Aceleasi grupari de politruci pusi pe jaf, doar ceva mai stilati
  • +2 (4 voturi)    
    Schimbările realizate de PNL (Marţi, 12 noiembrie 2019, 10:01)

    Ion Ionita [anonim]

    Nu mă surprinde. PNL procedează la fel ca oricare dintre partidele noastre care ajung la putere. Își promovează propri membrii în funcțiile de conducere indiferent dacă sunt sau nu competenți.
  • +2 (2 voturi)    
    ce treaba are (Marţi, 12 noiembrie 2019, 10:22)

    noi2013 [utilizator]

    Transelectrica cu SGG???? E normal ca secretarii de stat sa fie inlocuiti pentru ca sunt functii politice, dar conducerile companiilor de stat?! Si mutate la SGG unde e birocratia guvernului?!

    Macar cu o minima expliatie pentru mutare, ca e bine, ca infloreste, ca...vai de noi.

    Anti-ul ne duce in sapa de lemn constant, fie ca e anti-psd, fie ca e anti-pnl....
  • 0 (2 voturi)    
    PNL n-a invatat nimic (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:14)

    chirul [utilizator]

    Lumea nu-i sustine ca sunt frumosi si destepti, ci ca s-a saturat de furtul PSD. Daca politizeaza institutiile pe modelul pleaca ai lor si vin ai nostri vor pierde rapid sustinerea votantilor.
    • 0 (4 voturi)    
      Strada A Transmis ca Perioada de Colindat (Marţi, 12 noiembrie 2019, 12:30)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui chirul

      ii va Include si pe ei ! cei de la penele !
    • 0 (0 voturi)    
      Curatenie! (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 14:03)

      Just2019 [utilizator] i-a raspuns lui chirul

      Ministerele si companiile de stat, au fost capusate si supraaglomerate, din 2012 incoace, cu mii de angajati si directori din gruparea PSD&Aliati, pe salarii babane, ce flutura cate o hartie de colo colo, incarcand ormanigramele si marind cheltuielile cu milioane de lei. PNL trebuie sa faca ceva si sa curete institutiile, de aceste personaje , altfel guvernul actual nu va mai fi credibil si-si va pierde din votantii care lucreaza in institutii si stiu cum stau lucrurile cu angajari pe baza de carnet de partid, nepotisme, pile si amantlacuri. Le-a ajuns, cat au supt, pe spatele celorlalti.
  • +1 (7 voturi)    
    Dezinformare (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:42)

    ZVrk [utilizator]

    Nu este adevarat ca pdl numeste oameni pe criterii politice! Toata noaptea s-au tinut concursuri de competente, au fost alesi doar profesionisti adevari cu multa esperienta in muci (pe asemanarea lu' orban). Faptul ca toti au carnet de pedelei este o simpla coincidenta!
  • 0 (0 voturi)    
    despre numiri si alte mizerii (Joi, 14 noiembrie 2019, 9:49)

    vasilica_costica [utilizator]

    a plecat ciuma rosie a venit ciuma albastra .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by