Virgil Popescu îi răspunde Gabrielei Firea: Prin pierderile din rețelele fostei RADET, încărcați chiar și facturile consumatorilor vulnerabili pe care îi deplângeți în mod ipocrit

de CP     HotNews.ro
Marţi, 11 februarie 2020, 12:51 Economie | Energie


Virgil Popescu
Foto: Hotnews
Ministrul Economiei Virgil Popescu spune că nu va fi interzisă subvenționarea gigacaloriei, așa cum acuză primarul Gabriela Firea, ci vor fi protejați consumatorii cu adevărat vulnerabili. Răspunzând acuzațiilor lansate de Firea, ministrul a spus că acum facturile consumatorilor vulnerabili sunt încărcate cu pierderile din rețea.

"Dumnevoastră, prin pierderile din rețelele fostei RADET, încărcați chiar și facturile consumatorilor vulnerabili pe care îi deplângeți, în mod ipocrit. Fiți sigură că orice minciună aruncată de dvs. în spațiul public nu va rămâne fără un răspuns din partea noastră", a scris Virgil Popescu pe contul său de Facebook.



Primarul Gabriela Firea acuză că în noul program de guvernare, prezentat de Ludovic Orban, se prevede interzicerea subvenționării gigacaloriei pentru consumatorii casnici. Dacă măsura va fi implementată, facturile la apă caldă și căldură s-ar tripla, atrage atenția Firea. În București, pretul gigacaloriei cu TVA este de 495,51 lei, din care 163,03 lei este platit populatie (consumatorul casnic) și diferența de 332,48 lei este platită de Primăria Capitalei prin subvenție. Primesc subvenție de la municipalitate toți abonații Termoenergetica (fostul Radet), indiferent de cât câștigă.

Anul trecut, municipalitatea a aprobat o subvenție de aproape 1 miliard lei pentru RADET.

În programul de guvernare al Guvernului Orban se specifică o evaluare a celor care primesc subvenție, astfel încât să o primească doar cazurile sociale.

”Ministrul Economiei va promova necesitatea îmbunătățirii politicilor publice în domeniul eficienței energetice și a protecției consumatorilor vulnerabili de energie. În prezent, România risipește foarte multă resursă energetică, iar protecția socială a consumatorilor vulnerabili nu este nici eficientă, nici suficientă. Este nevoie ca aceia care nu își pot plăti facturile la energie să fie identificați și ajutați mai mult decât în prezent. Modul de lucru de până acum, prin care toată populația României primește indirect subvenție, trebuie să înceteze. România trebuie să încerce să aducă în dezbatere la nivel UE problematica socială a sectorului energetic, inclusiv nevoia definirii unui concept European în privința sărăciei energetice și, eventual, definirea consumatorului vulnerabil la nivel european”, se arată în programul de guvernare. ​

Citește și



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3569 vizualizari

  • +7 (11 voturi)    
    Domnule Popescu - rugaminte ! (Marţi, 11 februarie 2020, 12:53)

    un domn [utilizator]

    sa scrieti pe facebook in limba voluntareza ! DUamna Gabi NU pricepe romaneste !
  • -1 (7 voturi)    
    Nicusor Dan se intalneste azi cu Vlad Voiculescu. (Marţi, 11 februarie 2020, 12:54)

    marc.andre [utilizator]

    Nicusor Dan se intalneste azi cu Vlad Voiculescu.
  • +5 (7 voturi)    
    concluzie (Marţi, 11 februarie 2020, 13:12)

    costelo999 [utilizator]

    io zic sa mai lasati dreaqu gargara si sa va apucati de treaba, veniti cu solutii veniti cu proiecte, aduceti ceva nou, ca de mostenire, de 30 de ani aud aceeasi placa, aia de dinainte naspa si nasolo, noi o sa facem rahatul praf, vreau sa aud ceva nou, o directie noua, aer proaspat, altfel drumul spre opozitie va astepta si il si cunoasteti,
    • 0 (0 voturi)    
      Dar n-are niciun inginer specialist (Joi, 13 februarie 2020, 8:50)

      lasa [utilizator] i-a raspuns lui costelo999

      Pentru solutii, proiectesi strategii ii trebuie niste oameni destepti si instruiti, cu experienta si viziune. Din ce am enumerat, credeti ca e vreunul in Primarie?
      un inginer constructor specializat in proiecte metropolitane, un arhitect, un inginer IT pentru digitalizare, un sociolog, un inginer energetica, un inginer chimist...........nu sinecuri, nu nepotisme, posturi cu concurs adevarat
  • -2 (4 voturi)    
    Bine ca esti tu destept ! (Marţi, 11 februarie 2020, 14:12)

    all23 [utilizator]

    O fi madam Firea ipocrita insa la elcen matale tragi sforile!
    Presupunand ca Primaria decide ca nu mai ia un gram de apa calaie de la Elcen si face un program de construire de centrale de cartier , sau de bloc. Unde mai gasiti fraierii care sa plateasca si apa calda si curentul , adica de 2 ori pentru acelasi serviciu ?
    Demonstratia ca madam Firea e proasta , nu este nicidecum un argument ca sunteti un destept, se pare ca sunteti tot cam pe acolo, insa cerintele de specialist ar trebui sa fie mai evidente in cazul dumneavoastra.
  • +2 (2 voturi)    
    SOLUȚIA EXISTĂ!!! (Marţi, 11 februarie 2020, 15:15)

    nick24 [utilizator]

    “În București, pretul gigacaloriei cu TVA este de 495,51 lei, din care 163,03 lei este platit populatie (consumatorul casnic) și diferența de 332,48 lei este platită de Primăria Capitalei prin subvenție”
    ÎN primul rând 495 lei prețul include pierderile imense!
    2) prin reabilitarea TERMICĂ A TUTUROR BLOCURILOR este necesar pt incălzirea locuințelor JUMĂTATE din cât se furnizează câldură acum în gigacalorii!
    Deci întâi reabilitați blocurile și rețeaua și la un preț al încălzirii rezultant NU va mai fi nevoie nici de subvenție, nici de prețuri preferențiale.
    Apucați-vă de treabă fâră să vâ gândiți la șpagă și dacă pică ceva. Folosiți fonduri europene pt eficiența energetică a clădirilor și a reabilitării rețelelor primare.
    3) Nu în ultimul rând RESTRUCTURAREA Elcen și Radet - aici sunt mii de persoane care incasează salarii imense, pt simplul motiv că sunt finii, nepoții, nașii, frați, surori, amante de-a primăriței și politicienilor...
    • 0 (0 voturi)    
      raspuns ministrului (Joi, 13 februarie 2020, 15:47)

      Ionut Artene [anonim] i-a raspuns lui nick24

      Sa-i trimiteti si ministrului ce are de facut ca asa cum se vede treaba ...nu prea stie.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by